Prefigurând apariția numărului la care lucrăm, dăm drumul
numărului anterior să poată fi citit și descărcat la liber pe net. Nu e aceeași
experiență (mai ales pentru cei mai de modă veche, cum sunt eu), dar până la
urmă textul e text, pe orice suport s-ar găsi el.
Numărul 24 (2/2019) al publicației „Poesis internațional” a
apărut la sfârșitul lui noiembrie trecut, cuprinzând, veți vedea dacă nu v-a
picat deja în mână, tot felul de lucruri prețioase pentru gurmeții de literatură mai veche și mai nouă.
Îmi reiau cu ocazia asta rugămintea și încurajarea ca cititorii
care urmăresc „Poesis internațional” (știu destui care nu au pierdut mai nimic
din 2010 încoace), precum și aceia care o descoperă de-abia acum, să facă, dacă
le stă în puteri, un mic efort pentru a sprijini apariția în luna iunie a
numărului 25, care va fi și mai consistent decât cel de toamna trecută.
Le mulțumesc celor care deja au făcut precomenzi pentru numărul
în lucru (pentru 50 de lei, exemplarul din P.I. 25 vă va fi adus la ușă prin curier), care au avut generozitatea de a dona
sau care s-au înscris pe platfoma Patreon ca susținători ai proiectelor
noastre.
Ar fi mai mare păcatul ca în anul la capătul căruia va împlini
zece ani, „Poesis internațional” să nu mai apară sau să fie încă o chestie
literară de pe un site pe care o frunzărești într-o doară – continui să cred că
experiența de a citi pe hârtie o astfel de publicație (magazin, almanah,
spuneți-i cum vreți) este diferită și impune un alt tip de angajare în și de
asimilare a textului literar.
Pentru precomenzi, scrieți un mail pe adresa ckomartin@gmail.com
Pentru contribuții financiare sau donații, contul este deschis
la BCR pe numele Claudiu Eugen Komartin și are IBAN-ul:
RO03RNCB0318071661330001
Pentru a deveni susținători constanți ai celor trei proiecte ale
noastre (Clubul de lectură Institutul Blecher, Casa de Editură Max Blecher,
publicația „Poesis internațional”), chiar și cu sume modice, de câțiva euro pe
lună: https://www.patreon.com/casadeedituramaxblecher?fbclid=IwAR2asW2hzy6AM52zyEwkxxuOsVfhS8vZlo7N1TErnoXWARscszYVk5a1WqA
Clic pe copertă pentru a avea acces la „Poesis
internațional” 24 (2/2019) și lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu