marți, 3 septembrie 2019

Majuscula e-o ceață deasă lăsată dinadins


De ce mi-e, Doamne, mai ușor să plâng decât să râd?
Purtarea mea n-a fost nici prea curată, nici chiar rea,
Temeiurile ei doar Tu le știi – sau poate nu? Dar când,
Din toate dățile în care Ți-am vorbit, neștiutor și dezolat, așa,

Tu mi-ai răspuns? Ori aștept eu ce-i peste poate, ori
Pentru o-ncuviințare din partea Ta, urechile-mi de carne
Nu sunt de ajuns. Și-așa se face că,-ncercând în zori
Să Te aud cu inima mea slabă, pricep că Tu amarnic ne

Încerci, încurajându-ne și îndoiala, și cântul volatil
Precum acele triluri care mă țin treaz și-ncerc să le invit
În preajma gândurilor mele ca într-un dărăpănat azil
Condus în felul său umil și sincer de-un cărunt presbit.

Hai, râzi că-Ți scriu astfel, cum o vor fi făcut-o sigur mulți:
Majuscula e-o ceață deasă lăsată dinadins de-o droaie de poeți
Peste o pajiște de necuprins, în care nu preștiutori și culți
Ne vrei, ci să rămâi ascuns și fără știrea noastră să ne ierți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu