Strofe

A venit frigul și lumina supurează
la ziuă pe trunchiuri în disprețul rapsozilor.
S-a făcut coajă, dar parcă tot mai doare –
dedesubt zvâcnește cumpătat, în timp ce
pe trotuare e zbenguială de frunze
amestecate cu gunoaie, ăsta-i orașul și știm
că nu e altfel nici la sat.

O să treacă și echinocțiul de toamnă: iar suntem

buni de plată. Emanuel începe să distingă
în silueta aplecată deasupra căruțului
o ființă înaltă și tehuie, căreia-i
intră vântul pe sub cămașă,
care îl mângâie răcoros și-i trage pătura
până sub bărbie.

Apoi anul va fi tot mai mult în scădere,
și ziua va descrește și ea, înăcrindu-ne
gesturile ca pe lapte – râvnite de nori răpănoși,
toate-ale noastre mai dragi se vor trage-n
spatele draperiilor, unde așteaptă
balansoarul, tigrul cu mustăți de focă,
florile uscate din glastre.