marți, 4 octombrie 2016

Concursul de debut „Max Blecher”, ediția a VI-a



Am selectat opt manuscrise din care va fi ales în vreo două săptămâni câștigătorul. Ele sunt:


Gabriela Feceoru, blister
Cristina Stancu, Corpuri anonime într-o cameră goală
Anghel Geicu, EPIC
Nicoleta Nap, Funcții minimale
Eugen C. Andrei, lorem ipsum
Ciprian Popescu, Mile End
Dan Negară, triphopuri
***, YO MAN

Alex Povarnă, Horațiu Lipot, David Alexandru, Ștefan Lujinschiau niște volume în creștere, în lucru, la care mai e, în opinia mea, de tăiat, de adăugat, de recombinat niște secvențe, de aprofundat altele. mi-e clar că fiecare e pe drumul lui, în sensul că au personalități care par a se contura cu fiecare nou text și povești personalizate cu care, dacă se mai țin de treabă o vreme (poate jumătate de an, poate trei, habar n-am), o să aibă niște volume publicabile fără regrete
același lucru e valabil și în cazul lui Laurențiu Malomfălean, cu observația că oricum nu ar fi putut câștiga concursul de debut fiindcă a debutat deja (e drept, nu cu poezie, dar am stabilit ca regulă, cu mai mulți ani în urmă, că se cheamă debut doar dacă nu ai mai scos nici o carte înainte, indiferent că e de eseu, teatru sau bandă desenată)
Bogdan Tiutiu – poezie confesivă, directă, fără fasoane, cu momente de narativitate, cu mult concret, tranzitivitate, motorașul merge, fără să exceleze decât, poate, în poemele lungi (De trăsnește”, Trece-un nouraș pe sus”, Cătunul cu două dimineți”). Intuiția îmi spune nu doar că B.T. poate mai mult, dar și că va scrie lucruri mai închegate în continuare (insistând pe lucrurile pe care le face bine acum, și nu neapărat pe o poezie a derizoriului care nu se distinge de alte discursuri asemănătoare, voit banale, anodine – trebuie să ai ceva chiar și când îți alegi ipostaza asta minoră”, o dovedesc destui poeți excelenți, de la Bacovia la Bodiu, Crudu sau Acosmei, trecând prin M.Ivănescu)

Cătălina Smaranda, majorat – mi-a atras imediat atenția, dar nu e chiar o carte, e un chapbook, o promisiune foarte mișto. dacă citesc într-o carte măcar 35 de texte cum sunt cele 16 trimise, m-a convins

Matus Adrian – pe lângă faptul că manuscrisul trimis are 22 de pagini, mi-ar plăcea dacă ar poetiza mai puțin haotic (drumurile făcute doar pentru a resuscita naive amintiri despre seri petrecute în jurul luminilor clar-obscure”, copacii își strâng timpul bătut de sunetele de mașini” etc.)

Rece­­ (autor anonim) – 34 de secvențe care promit ceva, dar în orice caz nu mai mult decât o broșurică în care găsești unele formulări sau imagini de reținut. parcă o carte ar trebui să fie ceva mai mult de-atât

Tamablues – mi-a atras atenția, dar nu e pentru concursul ăsta. Mi-a amintit de Lebăda cu două intrări a Norei Iuga, dar nu aș paria la un concurs de debut în poezie pe un experiment formal așa de drastic (practic, o carte dintr-o singură frază, deși avem de discutat și aici). Liviu Alger scrie bine, și iau în considerare publicarea cărții lui, însă nu cu ocazia asta

Pe lângă ei, am mai primit 45 de manuscrise care sunt, în general, destul de departe de ceea ce căutăm să descoperim prin concursul de debut Max Blecher”. Nu descurajez pe nimeni, le spun doar acestor autori să continue să scrie și să ducă mai departe tipul ăsta de explorare prin intermediul limbajului în cunoștință de cauză. Adică să citească cât mai mult și cât mai variat – și să experimenteze tot felul de formule, de voci sau de „personæ”. Din experiența mea de editor, asta ajută până la urmă.

2 comentarii: