skip to main |
skip to sidebar
FIPB / TNCP
Astăzi începe la București unul dintre cele trei festivaluri internaționale de poezie din România în care se întâmplă să vezi și să asculți poeți foarte buni. În 2009, a debutat Maratonul de Poezie și Jazz. În 2010, ca urmare a succesului înregistrat de Maraton, au fost organizate Festivalul Internațional de Poezie București și TNCP – Târgul Național al Cărții de Poezie.
Anul ăsta am tradus din franceză și engleză doi dintre poeții invitați la Maratonul de sâmbătă seara (începe la ora 20 și se ține la Teatrul de Operetă, de Noaptea Muzeelor). Voi citi și eu în lunga seară de 16 mai, alături de o ciurdă de poeți din 10 țări.
Iar duminică de la ora 18, în recent inaugurata librărie Open Art de pe Pitar Moș cu Arthur Verona, ținem Institutul Blecher, ediția 104.
În zilele târgului și ale festivalului, cărțile Casei de Editură "Max Blecher" se vor găsi la târg și la unele evenimente, și și-au găsit o gazdă bună în Librăria Open Art, care cred că poate deveni o librărie independentă de cea mai bună calitate, cum nu mai există în București.
Programul complet al FIPB / TNCP, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu