Pavel Gătăianțu, insurgentul nostalgic

Despre poezia lui Pavel Gătăianțu (1957-2015) s-a scris fie ca despre o expresie a postmodernismului românesc în spațiul multicultural al Voivodinei, fie ca despre o speță de neoavangardism turat la maxim, pe terenul accidentat al istoriei trăite pe această muchie de Europă care n-a fost deloc ferită de incertitudini și de rupturi, până la marea dramă a Iugoslaviei de la sfârșitul secolului XX. Exuberant și vital, păstrând însă în privire, ca și-n literatură, acea nostalgie, acea densitate sentimentală a esticilor, așa mi-l amintesc pe Gătăianțu dintr-o toamnă blândă la Novi Sad, iar vestea dispariției sale la începutul anului mi s-a părut, la fel ca atunci când ne-au părăsit Ioan Flora, Ioan Radin sau Petru Cârdu, aproape neverosimilă.

Gătăianțu a fost unul dintre fermenții cei mai puternici ai literaturii române din spațiul sârbesc, un poet, publicist, editor și performer în care se îmbinau inventivitatea și elanurile risipitoare ale atâtor mari autori români, cu spiritul bătăios al sârbilor printre care trăia. Între sarcasm și patetism, arcul voltaic al poeziei scrise de Gătăianțu unea observația inteligentă și tăioasă cu ironia și calamburul, insurgența cu fantezia bonomă, calmă, pe care o exprimă cel mai bine titlul volumului său din 2011, Anarhie cu pauză de ceai, apărut în același an cu antologia Hotel Balcan. Acest din urmă volum cuprinde o selecție condensată „la sânge” din poezia lui Gătăianțu, de la prima sa carte, cumințel neomodernistă (Timp absent, publicată în limba sârbă în 1976), până la textele neliniștite și bătăioase din volumele de după 2000.

Cu gândul la multe versuri elocvente din aceste ultime două volume de poezie ale lui Gătăianțu („În zilele reci de iarnă / mergeam duminica / la rudele mele sosite din Elveția / să mai schimbăm o vorbă / primeam câte o ciocolată / și un pachet de cafea Boncampo / seara citeam clasicii români / și așa rezistam prin cultură”), dar și la treaba extraordinară pe care a făcut-o cu Editura Fondul Europa, unde a publicat în 2009 frumoasa antologie Iz novije rumunske poezije, în semn de recunoștință pentru toată energia cheltuită de Gătăianțu în proiectele în care s-a implicat – și în care i-a luat alături și pe alții –, transcriu câteva dintre poeziile mele preferate din cele două cărți apărute simultan acum patru ani, încercând să nu devin lacrimogen – atât cât l-am cunoscut, sunt convins că Pavel Gătăianțu ar fi preferat oricând o petrecere cu rock și blues unui torent de lacrimi în amintirea sa.

(în Poesis international, nr. 1 (15) / 2015)

Nu s-a schimbat nimic doar el lipsește din peisaj

De ce Siguranța l-a fotografiat incognito

pe Vasile Popa

pășind prin Bucureștii de odinioară

într-un costum de epocă à la Humphrey

Bogart cu fața de ascet sau profet din

Marile Loje sau actor din filme hollywoodiene,

amant sau simplu observator.

Nici astăzi nu s-a schimbat nimic

Doar el lipsește din peisaj.

Ioan Flora și Nichita

Am plecat azi-dimineață la Radio unde cândva lucra și Ileana

Și plimbându-mă prin oraș am intrat prin cafenele

Dar nicăieri nu era Ioan Flora.

Prietenii ziceau că el discută cu Nichita

În subsolul Uniunii Scriitorilor.

Doar pe o fotografie alb-negru de grup din curtea părintească,

De la țară, făcută înainte cu două decenii,

Pozam în fața unui porc sacrificat

Eu și fratele Gheorghiță, Adam, Sârba,

Ioan Flora cu o mătură în mâini și un muc de țigară,

Oana, elevă, Nicu, bunicul, furtunul de apă

Și încă câțiva inși toți în straie de țărani

Cu pălării pe cap, pe o vreme ploioasă din Sân Mihai

În Banatul Sârbesc, ne luceau ochii și

Ne pregăteam de pomana porcului.

Aveam și vin din belșug și țuică și voință

Să ducem acțiunea până la bun sfârșit

Oricum nu sosesc așa de des poeții și oaspeții

Din Panciova și Belgrad.

Toți s-au îmbătat turtă așa că Ileana zicea că

În mașina ei cară în loc de unul

Patru porci spre Belgrad

Dar oricum era atmosferă zdravănă țărănească

Ca atunci când am spălat mașina Volvo

De ploaia radiată ce venea din Ucraina

Spălând și lustruind cu migală astfel

Și istoria recentă a literaturii române.

Mazăre și frecăței

Istoria românilor

din Banatul sârbesc

îmi seamănă cu o mâță împăiată

uitată de stăpânul casei

undeva pe miriștea

Imperiului Austro-Ungar.

În rest e liniște de mormânt.

(din Anarhie cu pauză de ceai)

Regele moare

Zi și noapte lucrezi ca polițist

Zi și noapte lupți pentru cinstea familiei

Zi și noapte lupți pentru cinstea partidului

Zi și noapte lupți pentru cinstea șefului

Zi și noapte lupți pentru cinstea președintelui

Zi și noapte lupți pentru cinstea țării

Zi și noapte lupți pentru cinstea legii

Zi și noapte respiri că alta nu ți-a mai rămas

Până nu-ți vine sfârșitul – nimic nou,

Un punct negru, o umbră, un mare nimic –

O gaură de glonț de pistol machiată

De presa locală prin care trece

Musica blues. Atât. Iată.

Regele a murit, viață lungă reginei

Îți cântă Eric Burdon, disperat, pe un disc

De la second-hand.

(din Hotel Balcan)