Tot ce am înțeles

de Adriana Carrasco

Singura calitate pe care pot să o tolerez la un poet

este ignoranța.

Cum îți dorești să fii îngenuncheat, așa vei fi
îngenuncheat.

Asta e tot ce am înțeles în 24 de ani, Maria.

Te iubesc, ți-am spus-o, acum mă poți

împușca.

Toată libertatea asta în care ne bâțâim e o minciună.

E gândacul ăsta care se târăște prin umbră

și nu îndrăznește să mi se urce pe mână.

Apoi mai sus, pe claviculă, și încă, pe umărul palid

și strâmb.

Ce bine că nu-ndrăznește, una ca mine

nu i-ar mai da drumul să plece

de lângă ochelarii cu ramă groasă,

de tocilară care se masturbează non stop.

Ascunsă în debara

ca o pâine mucegăită când ți-e foame

și nu ai pe cine suna.

O împărtășanie care te face să crezi iar

în Dumnezeul lor de căcat.

Trag ca nebuna din țigară așteptând

să mi se dea voie.

„Ești un gândac, te tragi pe lângă ziduri

și crezi că în felul ăsta vei fi mai puțin tristă,

nimeni nu o să te ia în seamă, Adriana,

niciodată nu o să fii de succes,

niciodată nu o să fii cu adevărat

femeie.”

Ăsta e lucrul cel mai sincer pe care mi l-a spus

bărbatul care nu avea cum să mă fută pentru că.

Destinată întunericului și lombosciaticii,

ca un gândac te voi aștepta

la locul promis, cu prefăcută pudoare.

„Trebuie să îți revii, Adriana.

Trebuie să-ți revii.”

traducere de Claudiu Komartin