joi, 19 martie 2015

Tot ce am înțeles

de Adriana Carrasco


Singura calitate pe care pot să o tolerez la un poet
este ignoranța.

Cum îți dorești să fii îngenuncheat, așa vei fi
îngenuncheat.

Asta e tot ce am înțeles în 24 de ani, Maria.

Te iubesc, ți-am spus-o, acum mă poți
împușca.

Toată libertatea asta în care ne bâțâim e o minciună.

E gândacul ăsta care se târăște prin umbră
și nu îndrăznește să mi se urce pe mână.

Apoi mai sus, pe claviculă, și încă, pe umărul palid
și strâmb.

Ce bine că nu-ndrăznește, una ca mine
nu i-ar mai da drumul să plece
de lângă ochelarii cu ramă groasă,
de tocilară care se masturbează non stop.

Ascunsă în debara
ca o pâine mucegăită când ți-e foame
și nu ai pe cine suna.

O împărtășanie care te face să crezi iar
în Dumnezeul lor de căcat.

Trag ca nebuna din țigară așteptând
să mi se dea voie.

„Ești un gândac, te tragi pe lângă ziduri
și crezi că în felul ăsta vei fi mai puțin tristă,
nimeni nu o să te ia în seamă, Adriana,
niciodată nu o să fii de succes,
niciodată nu o să fii cu adevărat
femeie.”

Ăsta e lucrul cel mai sincer pe care mi l-a spus
bărbatul care nu avea cum să mă fută pentru că.

Destinată întunericului și lombosciaticii,
ca un gândac te voi aștepta
la locul promis, cu prefăcută pudoare.

„Trebuie să îți revii, Adriana.
Trebuie să-ți revii.”


traducere de Claudiu Komartin

6 comentarii: