Am spus că va apărea în martie, dar iată că iese din tipar la sfârşit de aprilie. Am lucrat mult la ea, acum arată altfel, fiind, în cu totul alt fel decât în primii trei ani, cea mai
rasată revistă de literatură (şi, cu deosebire, de poezie) din România. Plănuim ca această serie nouă să apară de două ori pe an, primăvara şi toamna. Mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit şi care şi-au adus (prin articolele, eseurile, traducerile sau grupajele lor de poeme) contribuţia la noul "Poesis internaţional".
Revista poate fi în continuare comandată pe internet (de pe
site-ul Casei de Editură Max Blecher sau la adresa de e-mail a revistei, poesisinternational@yahoo.com), îi vom face lansări la Bucureşti şi prin ţară, se va găsi peste încă o vreme în librăriile cu care lucrăm (Librarium, Humanitas). Are 188 de pagini şi costă 20 de lei.
Sumarul revistei, adică paginile
3,
4 şi
5.
"Poesis internaţional" nu va mai fi disponibilă online integral, ca până acum, dar vom pune pe
site şi pe
blog câte un material sau grupaj din revistă în fiecare săptămână, începând din 5 mai, când vor fi disponibile poemele americanului de origine bulgară Alex Dimitrov.
Mai jos e editorialul meu plin de zel & de bezele.
Mi-ai făcut o mare bucurie cu acest anunţ.Am aşteptat cu nerăbdare apariţia revistei. Abia aştept să intru în posesia ei. Felicitări!
RăspundețiȘtergereFelicitări, Claudiu & comp.!
RăspundețiȘtergereClaudiu, as fi putut sa cumpar revista de pe internet, dar nu vreau, imi doresc sa-i faci lansarea si la Constanta, o sa las tot si am sa fiu prezent. Promite-mi ca vii.
RăspundețiȘtergereLansare la Constanța sau la Mamaia. :) Poesis Internațional pe șezlong!... Ehe, vă țin pumnii. Între timp... aștept avizul.
RăspundețiȘtergere