în ce parte a orașului doare mai mult
de câte taxiuri
e nevoie pentru a ajunge în toate
locurile pe
care ar trebui să le uit
din satelit străzile
se văd ca niște ciorchini
de lumină dar
aici jos întunericul își
satisface micul capriciu
satisface micul capriciu
nici măcar un
haiku din care să țâșnească
pe neașteptate
anxietatea silabei lipsă
micul cenzor
s-a dus la culcare poți scrie
despre orice
fără să te uiți
vinovat peste
umăr
în piața romană
se-aud cântări se văd
lumini de
baluri izbucnind
din patiserii
din cafenele și chioșcuri non-stop –
câți își mai
amintesc azi lampioanele
doamnei rozalia
clăbuc?
știu că nu apuc
104 ani* încerc
să țin minte și
parcul cu umbre prelungi
și marșurile
tăcute
din toate
nopțile care parcă nu se mai terminau
și mâna
alunecând moale de-a lungul peretelui
și la fereastră chiar luna cu o
seringă
* ca poetul sorin despot
e un poem cu o nota de tristete de la inceput pana la sfarsit , desi ma regasesc aici.
RăspundețiȘtergereultimul vers e mirific.
Impresionante versurile acestui poem! Îmi place că ai amintit şi de genul de poezie haiku.Poezia japoneză este una dintre preferatele mele.Felicitări!
RăspundețiȘtergeremi se pare că,,anxietatea silabei lipsă” nu e o construcție reușită, mai bine ar fi doar ,,anxietatea” sau să o schimbi cu totul.
RăspundețiȘtergerese poate să nu fie, am eu o slăbiciune pentru formulări de genul ăsta. mulţumesc
Ștergere