Shadows

„Și apoi ajungi să dansezi cu fantome prin casă”

                                                           (Sorin Despot)

Vechile întrebări s-au schimbat („Ești bine?”, „Ce facem azi?”,

„Până când vei fi atât de frumoasă?”), a mai apărut un rid,

paharul e puțin câte puțin mai gol, mâna mai nesigură,

magnoliile au tăcut.

Nepăsarea calculată a dansului,

armonia pașilor și a gesturilor, potrivirea privirilor,

discuțiile cu gust de lemn dulce și parafină, zăpada

topindu-se de pe un schelet micuț în ultima zi de iarnă

nu mai sunt,

rămâi împăciuitor, rămâi calm, nemișcat în fața unei ferestre

sau la masa pe lângă care

cu parfumul ei îți învăluia-n trecere foile –

și te trezești singur cu fantomele tale,

cu inima și istoriile ei obosite (la ultimul film văzut împreună,

ați plâns amândoi în fața imaginilor cu balenele care

se sinucideau eșuând pe un țărm)

și e un vis urât în care te sufoci

și nu poți să te miști

nivelul apei continuă să crească, dar tu zâmbești

și linia din fața ta, pe care ți-ai promis că n-o vei trece,

e tot mai subțire

e invizibilă.