luni, 30 iulie 2012

Mi-e scârbă. O declarație antisistem



mi-e scârbă de agitația lor de televiziunile
de discursurile și de ura lor
mi-e scârbă de oratoria demagogilor de sfaturile
boșorogilor comuniști
și de fățărnicia celor care i-au condamnat din gură
pe comuniști
mi-e scârbă de ștampila de vot
mi-e scârbă de votul nul pe care l-am dat din nou inutil
mi-e scârbă dați-mi un scobutil
oamenii de treabă se uită la mine și cască
orice aș alege e ca și cum aș înghiți iar o broască
mi-e scârbă de hăhăiala unuia de scălămbăiala ăluilalt
mi-e scârbă de oratorul înalt
care-i de fapt un pitic
cu vorbă întortocheată și lașă
mi-e scârbă de răul mai mic
că răul mai mic e întotdeauna răul mai mare
mi-e scârbă de fanfaron de marele om de carton
pe care aș putea să-l înmoi în cafea
spune-mi cât să mai am răbdare
mi-e scârbă de gnom și de cucuvea
de discursurile ăluia din parcare
mi-e scârbă de "șeful statului" cu flacăra democrației în mână
mi-e scârbă de zdrențele care stau în spatele lui și-l îngână
Ceaușescu era șeful statului, tu ești un cetățean ca și mine
pus acolo să cârmuiască mai bine
decât nebunul sau fonful sau măscăriciul vopsit cu henna
mi-e scârbă de adevărul negociabil
de regulile de cauciuc de care tragi ca hiena
pentru ca apoi să mă scuipi pe mine-n obraz politician execrabil

2 comentarii:

  1. nu te mai uita la televiziunile de stiri, e pornografie. eu asta voi face, nu vreau sa imi pierd increderea de tot. Romania nu este un moment e mai mult decat atat. e o hemoragie. si cum sa dai intr-o rana lunga aproape cat toata istoria?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa zicem ca in ultima vreme am inghitit gogosi cu miros fetid ale lor, ale altora. Excludem cu inversunare orice implicare personala inagonia romaneasca. Uitam insa ca la acea masa ne-am asezat noi insine. Pe masa trebuie sa ne puna altcineva ceva. Acel ceva ne hraneste iluzia pentru care mentinem o apetenta morbida. Cum ar fi daca pe masa as aseza pe stergarul tesut in gospodaria mea, in blidul facut de mana mea, painea coapta din graul meu, din holda mea. Din preaplinul cu care Dumnezeu m-a binecuvantat, ti-as da si tie omule flamand de vremurile cele bune, ca tu sa prinzi iar vlaga cu care sa-ti ridici fruntea in fata celor care vin sa-ti spuna tie cum se traiesti bine.

    RăspundețiȘtergere