pe continent s-a lăsat ceaţa, scrisorile ajung tot mai rar
iar camioanele cu provizii se pierd pe drum
ca altădată poştalionul în care
mai puteai găsi un dram de speranţă
ce s-a întâmplat cu copiii
care jucau şotronul sub un cer de pâslă şi fum?
am fost cândva o specie temută
cel mai frumos ucigaş din deşertul înzăpezit
e târziu
să tragem în linişte masca
peste chipul acesta veşted şi canceros
Cezar Straton – Chanel, în lumea bărbaților
Acum 20 de minute
Mult mai bine, deși cred că s-ar putea găsi cineva și acilea să demaște anorexia care reiese din proviziile pierdute pe drum :)) Well, that was fun. Cumva.
RăspundețiȘtergereai tu ce ai cu anorexia. bine că nu ai pomenit nimic despre tranzitul intestinal sau cancerul la colon
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc Le Grand Bercenaire. Cum să nu fiu în zonă? Un drum Iași-București e uneori mai ușor decât să scriu pe un blog. Nu ai cum să fii obosit, probabil așa sunt trecerile de la un anotimp la altul. Numai bine:-)))cu tot cu "sacsofoane"...
RăspundețiȘtergereHai mă, nu eu, doar știi. Era un anonim - care scria ca o anonimă, de altfel, la vârsta mijitului mustății - la o poezie de mai devreme. M-a amuzat gândul că te răsucești citindu-l și-am vrut să reînvii senzația. Deh, e greu să fii mântuitor. Până la urmă ce s-a întâmplat cu copiii? Șotron au ba, mie-mi sună a de-a v-ați ascunselea.
RăspundețiȘtergereîn această variantă mă regăsesc şi eu. cam aşa aş fi scris-o. în "rembo", pentru care făcusem şi un fel de videopoem pe hypera, odată. permiţi?
RăspundețiȘtergere"anul douămiişiceva
aerul e electrificat:
pe pământ e pace
între oameni e prietenie
între animale este din ce în ce mai multă ură
evenimentele se succed pe retină
străzile sunt goale
maşinile s-au defectat
oamenii repară ciberorganisme
în linişte
intră în scenă rembo
taie şi spânzură nişte maimuţe"
nici nu ştiu cum de a scapat acest poem netăiat din cartea-mi... dar, ce-ţi spun eu astea?
mă bucur că-mi spui, înseamnă că sunt oarecum "de încredere" :)
RăspundețiȘtergere