Privindu-ţi în lumina lichidă
a ecranului chipul şi umerii
mi-ai dăruit o imagine din epoca jazzului − părul tău irizat
iederă pierdută în saxofoane
muşchii – arcuri eliberate
omoplaţii – un leagăn nordic
nici un instrument de precizie din lume
nu te-ar fi putut cântări
am închis ochii
şi am ascultat valurile
spălând faleza pe care cândva a-nnoptat moartea
tu să rămâi neschimbată dragostea mea
pe ţărmul înalt un schelet într-o rochie de alge
duminică, 22 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
imi place f f mult poezia...,dar: e un pic nefericita comparatia iubitei cu un schelet, desi se potriveste in contextul cu moartea innoptand pe faleza. but still..a little anorexic.
RăspundețiȘtergereLouisiana din poezia ta îmi aduce aminte de patrimoniul de la Tâncăbești. Probabil a deraiat vreun Merțan de s-a iscat un așa tsunami. Parcă te cufundai după perle și acum dai bărbi din alge? Până la urmă e chestie de muștiuc dacă vrei să fii gornist.
RăspundețiȘtergerevai, cum ai ajuns sa scrii... rochie de alge? arcuri eliberate? leagan nordic? desigur, fatucile iti vor sari in ajutor si ma vor contrazice - e mereu o bucurie sa vad cat de crancene pot fi. Dar tu o stii, o simti. Cam asta a fost, batrane.
RăspundețiȘtergereOare pentru a vorbi de "anorexie" şi de altele mult mai grave, nu ar fi necesară şi puţină cărniţă? Căci părul creşte şi după aceea şi se conservă mult timp, împreună cu oasele.Cum însă părul şi sceletul sunt reflectate pe un ecran şi pe un fond muzical de demnitate artistică,oare nu se exclude de la sine perspectiva "necro", fiind pur şi simplu vorba de o idee aşa cum o vede autorul, iar cititorul iată,descompunând- o şi îmbrăcând- o în alte haine îi distruge tot farmecul supranatural? De ce ar fi extraliterar în epoca postmodernă să vorbeşti despre o rochie de alge, după ce şi Păunescu a scris "iubita mea te- ai îmbracat în alge" şi după ce poveştile nordice ne- au legănat copilăria, eliberându- ne din prematura încordare a constatării că exişti?
RăspundețiȘtergereÎntrebări retorice, pe care nu m- am îndurat să le abandonez în sinea- mi, lansându- le şi- n blogosferă, ca orice gentleman (postmodernismul, bată-l vina!) ce trebuie să răspundă provocărilor.
XXM
mie sinceră să fiu mi-ai plăcut foarte mult ultimele două versuri. transpunerea iubitei într-un simbol al mării este un lucru poate banal dacă vine vorba de alge dar, când este vorba de iubita-schelet, devine prototipul iubirii veşnice pentru că, cine poate ucide un schelet cu iubirea sa?
RăspundețiȘtergereer
RăspundețiȘtergeremi-au
Poate că nici nu e vorba de o "iubită" ci pur şi simplu de o "amintire" ... sau poate nu.
RăspundețiȘtergereE o problema de canale. Il includem si pe Bastroe. E o Prostata diluvionala. Foarte bine, uite delta: egretele canta, la clape, dupa ce le ia amprentele politia ecologica, pelicanii devin....pai ce pot deveni...pehlivani, algele trag cortina peste muntii dobrogei care s-au fainat. Ma scuzi ca m-am cainat! Esti bun! Fara numar pentru jazz! Pai noi te iubim intotdeauna!
RăspundețiȘtergereAcum pe bune, Claudiule, da chiar le-a infundat sacsofoanele la astia?
RăspundețiȘtergereClaudiule, acu pe bune, chiar le-a infundat sacsofoanele la astia?
RăspundețiȘtergerefelicitari pentru poezie:) te citesc de mult timp in reader si imi permit sa comentez acum, cand nu mai pot sa ma abtin. Felicitari!
RăspundețiȘtergerevă mulţumesc tuturor, chiar şi celor răutăcioşi, chiar şi celor criptici
RăspundețiȘtergere