Pe tine, soare de aprilie
căţărat peste umerii tatei când aveam patru ani
pe tine, care îmi sperii puţinii prieteni
şi vorbeşti cu cei plecaţi în limba păsărilor
te-am recunoscut şi ţi-am râcâit poleiala
ca un pui de pisică nerăbdător
când toţi ai casei aşteptau
înstrăinaţi şi amabili la gurile fluviului
despre noaptea ce a urmat s-a vorbit îndelung
cineva a bătut un cui în aer
altul s-a strecurat în pian
de unde nu a mai fost văzut ieşind niciodată
încâlcite vedeniile dimineţii
migăloasă munca slujbaşilor tăi în zori.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
placut mult strofele 2 si 3, senzatia ca sub materia-text se deschid spatii de aer pur, unde se inalta alte miscari, dincolo de vizibil (acorduri-intre-sunete, suflul-fara-aer si un niciodata-indelung palpabil)
RăspundețiȘtergereDincolo de impecabilul formei, poemul este unul dintre cele mai profunde, dintre acelea care te fac să-ţi auzi gîndurile maturizării şi/sau îmbătrînirii şi să-ţi contempli cîmpul de luptă plin de morţi, răniţi şi muribunzi sau resemnaţi aşteptători "la gurile fluviului" (Styx, nu- i aşa?). Sau o parabolă a nerăbdării iluministe("te- am recunoscut şi ţi- am rîcîit poleiala")şi a reversului acesteia: gustul inexplicabilului,pentru unii amar (cînd se încăpăţînează în prostia de- a atinge centrul luminii şi, eventual, de a- i găsi petele), delicios (pînă la urmă) pentru cei care se lasă prinşi în plasa "vedeniilor" (ca Mateiu!), de unde scot din cînd în cînd poeme.
RăspundețiȘtergereDoamne, Doamne, cred că cei care comentează îndelung pe blogul altora ("comme soi- meme"), ilustrează uneori întîia categorie!
mulţumesc. dar ultimele două versuri? mă gândeam să renunţ la ele, parcă poemul merge şi fără, nu e ceva mai frust încheindu-se la "niciodată"?
RăspundețiȘtergere,,Cineva a batut un cui in aer
RăspundețiȘtergerealtul s-a strecurat in pian''...I-ar fi placut si lui Max...
Pentru tine...
RăspundețiȘtergerehttp://vaduva.ablog.ro/2009-05-24/inima-mea-cicatrizat.html
în tonalitatea şi atmosfera din poem, nu e frust acel "niciodată", de s-ar încheia acolo, contează mult cum îl auzi şi rosteşti (vocea interioară/exterioară), poate fi şi cald.
RăspundețiȘtergereFără ultimele două versuri...E un gen si acesta, "în coadă de peşte", nu- i rău nici aşa, esenţialul s-a spus şi parcă se lasă şi mai mare misterul, dar îi lipseşte marca poetului Claudiu Komartin, şi e prea facil, domnule, fără trîmbele de vedenii explicite!
RăspundețiȘtergerena, asta e, de unde vedenii tot timpul?
RăspundețiȘtergereAtunci îmi retrag "coada de peşte" căci, cu o vorbă celebră, sună ca vai de ea!
RăspundețiȘtergereai inceput sa scrii mai slab ca oricand :(
RăspundețiȘtergereexpresia "soarele se catara pe cer" am mai intalnit-o undeva. schimba predicatul ala
e foarte frumos, mai putin ultimul vers! de fapt, poezia aluneca un pic catre zona "too cute", dar asta nu deranjeaza, e ok...
RăspundețiȘtergereNu soarele se catara pe cer, ci poetul, la patru ani, pe umerii tatălui sau, de unde îl simte aproape şi îi descoperă puterea (de aprilie, tot luna a patra, nu de pe cer)...etc, pînă cînd nu mai simte că ar putea atinge soarele...
RăspundețiȘtergerece-mi plac anonimii care mă anunţă că scriu mai slab ca oricând... de fapt, mi s-a spus asta şi prin ianuarie, chiar înainte să public "Un anotimp în Berceni"... haideţi, dragi anonimi binevoitori, să ne limităm la comentarii pe text, şi nu la observaţii generale despre viaţă, literatură şi declinul meu inexorabil
RăspundețiȘtergereFii convins că anonimii nu au niciun dram de talent,altfel ar avea şi bună creştere!
RăspundețiȘtergerenu cred asta, dar nu-nteleg de ce oamenii care au critici si cuvinte grele de lasat pe aici nu-si lasa numele... mi se pare o lasitate
RăspundețiȘtergerecred ca e o problema strict tehnica, in cele mai multe cazuri, daca nu ai cont pe google
RăspundețiȘtergereScuze,se poate lăsa numele chiar dacă nu există un cont pe google.Să nu dăm vina pe tehnică...
RăspundețiȘtergeremi se pare un poem absolut superb,cu o concentrare extraordinara de imagini interesante si fascinant si prin discursul care imi pare un melanj straniu intre vorbele unui copil si o rugaciune. aer inocent si solemn in acelasi timp, asta mi se pare principalul punct forte al poemului tau pentru ca iti reuseste extrem de bine
RăspundețiȘtergereImi place mult poemul asta, dar cred ca te-ai gandidt bine sa renunti la ultimele doua versuri. Nu stiam ca ai blog, l-am descoperit din greseala :)
RăspundețiȘtergerenu, ultimele 2 versuri au exact aerul grav care sa aseze restul (mai eteric) de dinainte
RăspundețiȘtergerenu trebuie scoase nicicum
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere