Sâmbătă, 14 și duminică, 15 noiembrie are loc la Control (Str. Constantin Mille 4, București) SwordS Festival, organizat și moderat de Cosmin Perța. Sunt invitat și-mi voi face numărul în a doua seară, de la ora 19:30.
Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
Sâmbătă, 14 și duminică, 15 noiembrie are loc la Control (Str. Constantin Mille 4, București) SwordS Festival, organizat și moderat de Cosmin Perța. Sunt invitat și-mi voi face numărul în a doua seară, de la ora 19:30.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită,
duminică 8 noiembrie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space
(Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poetele Ioana Iuna Șerban
și Petra Torsan. În cadrul ediției, va avea loc prezentarea volumului
Baby Vanga (Casa de Editură Max Blecher, 2026) de Ioana Iuna Șerban.
Ioana Iuna Șerban (n. 1990, Brăila) este curatoare și doctor în Filologie cu o teză despre nou în interacțiunea între imagine și text în cultura contemporană. Lucrează la Muzeul de Artă Recentă din București și a publicat volumele de poezie Zero-unu (2014), Un viitor care se potrivește trecutului (2021) și Fată întâlnește instituție (2024).
Petra Torsan (n. 2002, București) a studiat Filmologia la UNATC, este realizatoarea scurtmetrajului Noaptea de vineri a Milenei (2022) și a publicat volumele grații muze armonii (2021) și Jurnal din garsoniera de la marginea cetății (2026, în regie proprie).
Moderatori: Claudiu Komartin și Toni Chira
De miercuri până vineri, la Sibiu. Voi citi în prima seară, miercuri de la ora 18, în cadrul unei ediții sibiene a Café Europa moderate de Weronika Czyżewska-Poncyljusz și Radu Vancu. La Muzeul Astra, Casa Artelor din Piața Mică.
Placheta lui Miriam Reyes în traducerea Anastasiei Gavrilovici este a patra publicație din colecția „Hoja de ruta”, pe care am pornit-o anul trecut în colaborare cu Institutul Cervantes din București, după cele semnate de Pablo García Casado, Paula Bozalongo și Fernando Valverde. Reyes e o poetă foarte bună care a primit Premio Nacional de Poesia pe 2025 și ne vom întâlni cu ea marți seară, de la ora 18.30, la Institutul Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta 38).
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 1 noiembrie, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu scriitorii Andrei Codrescu și Mihail Lucian Florescu. În cadrul ediției 343, va avea loc lansarea antologiei fructele coapte ale babelului de Andrei Codrescu (Casa de Editură Max Blecher, 2026).
Andrei Codrescu (n. 1946, Sibiu) s-a stabilit în SUA în 1966, unde a trăit la New York, San Francisco, Baltimore, New Orleans și Baton Rouge. A debutat cu Licence to Carry a Gun (1970) și a publicat numeroase volume de poezie, antologii, cărți de eseuri, memorii, povestiri scurte și romane. Multe dintre ele au fost traduse în românește: Gaura din steag, Poezii alese, Contesa sângeroasă, Mesi@, Casanova în Boemia, Wakefield, Scrisori din New Orleans, Prof pe drum, Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică, Ghid dada pentru postumani, Lecția de poezie, Arta uitării. Poezia sa românească a apărut în Instrumentul negru, Femeia neagră a unui culcuș de hoți, Submarinul iertat (cu Ruxandra Cesereanu), Metroul F, Visul diacritic, Șapte ani de acasă. A primit două Premii Pushcart, Premiul Peabody pentru documentarul Road Scholar și Premiul „Ovidius”, iar antologia So Recently Rent a World: New and Selected Poems, 1968-2012 a fost nominalizată în Statele Unite la National Book Award.
Mihail Lucian Florescu (n. 1998, București) a făcut studii de cultură franceză și germanistică la Universitatea București, urmate de studii la Sorbona și la CESI. Poet și performer, face parte din Cenaclul „Visceral”, a apărut în antologia Vederi (2024) și a debutat cu Hotel Universal (2025).
Moderatori: Claudiu Komartin și Toni Chira
Andrei Codrescu este unul dintre acei poeți rari pe care,
citindu-i și lasându-te pe mâna lor, te energizează, îți provoacă frământări
plăcute, furnicături, neașteptate euforii; îți vine, cufundându-te în lectura
marelui poem codrescian, să citești mai mult și în toate direcțiile din care intuiești
că se irigă scrisul său, să devii un scormonitor livresc și perseverent, să
cauți ceea ce și el a căutat, să scrii tu însuți, intrând astfel în dialog cu
textul său, continuându-l sau dând naștere unei tapiserii în care se pot regăsi,
dacă ești foarte atent, semne vechi, sensuri voalate, biografeme ale unuia
care-a trăit parcă cel puțin trei vieți, ecouri îndepărtate din vremea când poetul
era încă vrăjitor, șaman, copoi dibaci al transcendentului.
Nu mi-a fost deloc ușor să ajung la o formulă mulțumitoare
în realizarea acestei antologii. Andrei fonda legendara publicație Exquisite
Corpse: A Journal of Letters and Life înainte ca eu să mă nasc. Nu-i fac
din asta o vină, ceva mă face să cred că, dacă transmigrația sufletelor chiar
există, atunci ea se petrece în toate direcțiile, către viitor și deopotrivă
înspre trecut, așa că poate voi avea și eu șansa de a-i întâlni pe marii
prieteni new-yorkezi ai lui Codrescu pe care nu i-am apucat decât din cărți.
Așadar, antologia fructele coapte ale babelului
conține o selecție personală dintr-o operă poetică admirabilă: peste douăzeci
de volume publicate între 1968 și 2025, ce se adaugă altor treizeci de cărți de
eseuri, memorii, povestiri și romane, dintre care multe au fost traduse și
publicate în românește. Îl citesc pe Codrescu de la începutul secolului, iar Selected
Poetry / Poezii alese (2000, tradusă excelent de Ioana Ieronim) prin care
am intrat în contact cu scrisul său a rămas o carte importantă din biblioteca
mea. La care s-a adăugat acum un deceniu Arta uitării / The Art of
Forgetting, tradusă de Alexandru Oprescu. De atunci, Andrei a mai publicat câteva
cărți bune de pus pe rană: No Time Like Now (2019), Too Late for
Nightmares (2022), How to Live Under Fascism (2025) – poemele pe
care le-am ales din aceste trei volume înseamnă aproape o jumătate din
antologia de față.
Poezia lui Codrescu, infuzată de spiritul dadaist și de
suprarealism, care a întâlnit la momentul oportun, adică la sfârșitul anilor
’60, când a emigrat în Statele Unite, fierberea scenei poetice new-yorkeze, este
a unui postavangardist vitriolant (după cum se vede atât de bine în volumul său
de debut, Licence to Carry a Gun, și în cele ce au urmat în anii ’70, de la The History of the Growth of Heaven la Necrocorrida)
ale cărui principale trăsături – absurdul, hohotul zeflemitor al Cabaretului
Voltaire, nonconformismul, dilemele identitare ale exilatului – au făcut un
aliaj scânteietor cu pop art și contracultura poate celei
mai fecunde perioade artistice din istoria Americii.
Mă bucură nespus revenirea lui Andrei cu aceste șaptezeci
și ceva de poeme, mai ales că are loc la Casa de Editură Max Blecher, pentru
care tradiția reprezentată de Tzara, Fundoianu, Gherasim Luca înseamnă atât de
mult.
Urmează să am două lansări ale antologiei care tocmai mi-a apărut în Cehia, Někde v krajním bodě (Protimluv, 2026), în traducerea Libušei Valentová. Někde v krajním bodě înseamnă Undeva la limită sau Undeva, în punctul extrem și e desprins dintr-un poem publicat în Autoportret în flama de sudură. Cartea cuprinde cincizeci și trei de poeme scrise de-a lungul a douăzeci și ceva de ani și împărțite de traducătoare în trei secțiuni.
Prima întâlnire va avea loc marți, 20 octombrie, de la ora 18, în librăria, cafeneaua și vinoteca Božská Lahvice (care s-ar traduce ca Butelca Divină), strada Bílkova 122/6, Praga. Iar a doua, miercuri, în prima zi a festivalului de poezie organizat la Ostrava de editura Protimluv, de la ora 19, în Fiducia (Mlýnská 617/1), care e anticariat, galerie și club, ceea ce recunosc că e-o noutate pentru mine.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 18 octombrie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu scriitorii Horea Sibișteanu și Ioana Cătălina Obreja. În cadrul ediției, va avea loc prezentarea romanului Eliade 24 (Ed. Nemira, 2026) de Horea Sibișteanu și a volumului de poezie surprize surprize (ART/pocket, 2026) de Ioana Cătălina Obreja.
Horea Sibișteanu (n. 1987, Bacău) este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și a publicat volumele de proză scurtă A șaptea viață (2004) și Fetiș (2019) și romanele Întinde mâna, Tiberiu (2022) și Eliade 24 (2026). Prezent cu texte în antologii și volume colective: Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (2016), Plastic în carne (2022), Garderoba (2024).
Ioana Cătălina Obreja (n. 2000, Craiova) este absolventă a Universității de Vest din Timișoara. Membră a grupării Comuna 30, a publicat în antologia de proză scurtă Cicada (vol. I, 2025), debutând în volum cu surprize surprize (2026).
Moderatori: Claudiu Komartin și Ioana Tătărușanu
Vineri, 16 octombrie, de la ora 18, lansez În vortex la Tipografia (Str. Postăvarului 1, Brașov), alături de Livia Ștefan, în cadrul Dactăr Nicu's Skyzoid Poets, la 11 ani fără o săptămână de la prima ediție.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită,
duminică 11 octombrie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space
(Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Claudiu Komartin
și Alex Frandeș. Va avea loc și prezentarea volumului În vortex (Casa de
Editură Max Blecher, 2026) de Claudiu Komartin.
Claudiu Komartin (n. 1983, București) este poet, traducător și editor. După debutul cu Păpușarul și alte insomnii (2003), a publicat mai multe volume și antologii, printre care Circul domestic (2005), cobalt (2013), Maeștrii unei arte muribunde (2010-2017) (2017), Inoculare (2022) și recenta În vortex (2026).
Alex Frandeș (n. 2005, Bistrița) este absolvent al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și student în anul 3 la Babeș-Bolyai, specializările Literatură universală și comparată – Limba și literatura norvegiană. A debutat cu volumul de poezie inimioară (2024).
Moderatori: Răzvan Țupa și Toni Chira
În continuarea proiectului „Harta literară”, vineri 9 octombrie, de la ora 19, spoken word la Centrul de Resurse în Fotografie de pe Str. Popa Tatu 68, sector 1, București.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 27 septembrie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatoarea Maria Orban și poetul Dragoș Drăghici. În cadrul ediției 340, vor avea loc prezentarea romanului Teritoriu de luptă (Nemira, 2026) de Maria Orban și decernarea premiilor Concursului național de poezie „Constantin Virgil Bănescu”.
Maria Orban (n. 1978, Brașov) este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania” (2000). A debutat în volumul colectiv de proză Junii 03. Antologia tinerilor prozatori brașoveni (2003), îngrijită de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Alexandru Mușina. Este autoarea romanelor Oameni mari (2020, 2022, apărut în traducere franceză în 2026), Toată dragostea dintr-o fotografie arsă (2023) și Teritoriu de luptă (2026).
Dragoș Drăghici (n. 2009, Sibiu) este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. În ultimii ani, a câștigat mai multe premii la concursuri pentru tineri poeți, debutând în revistă în „Tomis” (2024).
Moderatori: Claudiu Komartin și Toni Chira
După lansarea de vineri seara din cadrul târgului de carte Bookfest (unde va vorbi Al. Cistelecan), sâmbătă de la ora 18 merg împreună cu Robert Gabriel Elekes și bozgor bebop-ul lui în Art3 Café (Str. Artei 3, Tg. Mureș); ne vor fi alături scriitoarele târgmureșene Andreea Pop și Roxana Cotruș.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 20 septembrie, de la ora 18.30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Andrei Dósa și Ferencz-Nagy Zoltán.
Andrei Dósa (n. 1985, Brașov) a publicat trei romane și șase volume de poezie: Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017), Expectativa luminoasă (2020) și Ultima familie tradițională (2024). I-a tradus în românește pe Dezső Kosztolányi, Magda Szabó, Péter Gárdos, András Forgách, Szilárd Borbély, István Kemény și două antologii de poezie maghiară transilvăneană.
Ferencz-Nagy Zoltán (n. 2001, Brașov) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2026 a apărut primul său volum de poezii, Teljesen más kérdést kell feltenni (Trebuie pusă o cu totul altă întrebare).
Moderatori: Claudiu Komartin și Toni Chira
Am scris doar câteva poeme (poate vreo cincisprezece) în 2022-2024, dar lucrurile au început să prindă viteză în 2025, când mi-am dat seama cam ce și cum aș vrea să fie noul volum. Pe la sfârșitul anului trecut mi s-a clarificat structura lui: în noiembrie am început să scriu la un lung poem, „Semnalul”, pe care îl tatonam de ceva vreme și a cărui desfășurare s-a clarificat pe deplin în 2026, când, prin februarie, am și găsit, în cursul unei discuții cu unul dintre prietenii cei mai apropiați și mai sclipitori, titlul cărții, În vortex. Mi-a prins excelent în vara asta rezidența de trei săptămâni „Panait Istrati”, de la Cairo, unde am scris cum n-o mai făcusem de mult, din tot ce am migălit acolo alegându-se cinci texte care au rotunjit proiectul. Coperta îi aparține Anei Toma / Tomagraph, cea care, pe deasupra, m-a însoțit pe parcursul editării uneori epuizante a cărții, ajunse în august pe la varianta 43. Și chiar la 43 de ani, acest volum, de care sunt acum eliberat, apare la Casa de Editură Max Blecher și sper să-și găsească cititori mai vânjoși decât umilu-i autor :)
Mă reîntorc la Londohome, unde voi vorbi „Despre protectorii poeților și câteva primejdii asociate”, de la sfetnicul împăratului Augustus, Gaius Maecenas (care i-a strâns în cercul său pe Vergiliu, Horațiu și Properțiu), la poeții din lumea arabă și patronii lor, Califul Harun al-Rashid, Califul al-Mamun sau Emirul Alepului Sayf al-Dawla.
Prima carte a toamnei la Casa de Editură Max Blecher, dintre cele șapte pe
care plănuim să le publicăm până la 1 decembrie (plus un volum nou din „Poesis
internațional” și două plachete în colecția „Hoja de ruta”) îi aparține lui Bogdan
Suceavă. Mai cunoscut pentru proza (Imperiul generalilor târzii și alte
istorii, Venea din timpul diez, Miruna, o poveste, Vincent nemuritorul, Republica, Avalon) și eseurile (Memorii din biblioteca ideală, Istoria
lacunelor. Despre manuscrise pierdute, Adâncul acestei calme creste.
Programul de la Erlangen și poetica «Jocului secund», Furtuna barocă. Poemul
unei epoci) sale, reputat matematician și profesor la California State
University, Bogdan e în Arena un poet matur, al cărui volum începe cu un text
recent puternic și tulburător, „Festivalul nopții”, mergând către trecut, în
partea a treia a cărții recuperând poeme scrise în anii '90, pe care le-a
reinterogat și șlefuit pentru a răspunde exigențelor celui din prezent. Nu mai
fusesem convins de poezia unui romancier de mai bine de un deceniu, când
apăruse volumul de poezie al regretatului Alexandru Vlad, și sper ca Arena să
aibă parte de receptarea pe care o merită.
Am rămas în Cairo pentru încă două săptămâni după festivalul de literatură la care am fost invitat, și unde am citit în ultima seară alături de poeți din lumea arabă și un maltez, iar sâmbătă voi avea un eveniment în librăria Diwan din cartierul Zamalek, unde voi purta o discuție cu scriitoarea Sherine Elbanhawy, fondatoare a revistei „Rowayat”.
Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 7 iunie, de la ora 20.00, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Iordan Eftimov și Livia Ștefan. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumelor Până ca sângele să fie spălat (Casa de Editură Max Blecher, 2026) de Iordan Eftimov, în traducerea Liviei Nistor, și INNER SANCTUM (Casa de Editură Max Blecher, 2026) de Livia Ștefan.
Iordan Eftimov (n. 1971, Razgrad) este poet, critic literar, publicist, om de radio și profesor de teoria literaturii. A debutat în 1993 cu Metametafizică, pentru care a primit Premiul Național pentru Debut. Au urmat alte cărți de poezie, printre care Africa / Numere (1998), Opera nigra (2001), Soția mea spune întruna (2005), Inima nu este un creator (2013), Teorii demonstrate, experimente definitive (2018) și Până ca sângele să fie spălat (2022, Premiul Național de Poezie „Ivan Peicev”). Este, de asemenea, autorul mai multor monografii și cărți de eseistică.
Livia Ștefan (n. 1982, Giurgiu) a debutat cu re.volver (2012), căruia i-au urmat două volume apărute la Casa de Editură Max Blecher: Lolita32 (2016), Thanato Hotel (2019, 2022) și recenta INNER SANCTUM (2026). Fotografă, performeră, traducătoare și redactor de carte, poezia a purtat-o la Stockholm, Londra, Berlin, Leipzig, Bruxelles, Varșovia, Córdoba, Istanbul.
Moderatori:
Robert Gabriel Elekes și Ioana Tătărușanu
Ne întâlnim sămbătă seară, de la ora 20.00, la Londohome (Str. David Praporgescu 31, sector 2), cu poeții Gheorghi Gavrilov, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, să citim poezie și să vorbim despre ce se întâmplă prin Moldova, România și Bulgaria și în ce fel s-au schimbat lucrurile în poezia scrisă în țările noastre în anii din urmă.