joi, 29 octombrie 2026

Institutul Blecher, ediția 343

 


Clubul de literatură Institutul Blecher vă invită, duminică 1 noiembrie, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu scriitorii Andrei Codrescu și Mihail Lucian Florescu. În cadrul ediției 343, va avea loc lansarea antologiei fructele coapte ale babelului de Andrei Codrescu (Casa de Editură Max Blecher, 2026).

Andrei Codrescu (n. 1946, Sibiu) s-a stabilit în SUA în 1966, unde a trăit la New York, San Francisco, Baltimore, New Orleans și Baton Rouge. A debutat cu Licence to Carry a Gun (1970) și a publicat numeroase volume de poezie, antologii, cărți de eseuri, memorii, povestiri scurte și romane. Multe dintre ele au fost traduse în românește: Gaura din steag, Poezii alese, Contesa sângeroasă, Mesi@, Casanova în Boemia, Wakefield, Scrisori din New Orleans, Prof pe drum, Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică, Ghid dada pentru postumani, Lecția de poezie, Arta uitării. Poezia sa românească a apărut în Instrumentul negru, Femeia neagră a unui culcuș de hoți, Submarinul iertat (cu Ruxandra Cesereanu), Metroul F, Visul diacritic, Șapte ani de acasă. A primit două Premii Pushcart, Premiul Peabody pentru documentarul Road Scholar și Premiul „Ovidius”, iar antologia So Recently Rent a World: New and Selected Poems, 1968-2012 a fost nominalizată în Statele Unite la National Book Award.

Mihail Lucian Florescu (n. 1998, București) a făcut studii de cultură franceză și germanistică la Universitatea București, urmate de studii la Sorbona și la CESI. Poet și performer, face parte din Cenaclul „Visceral”, a apărut în antologia Vederi (2024) și a debutat cu Hotel Universal (2025).

Moderatori: Claudiu Komartin și Toni Chira


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu