Poezia în 2020. Debutanții de la finalul unui deceniu nu tocmai liniștit

 

1. Preliminarii. O retrospectivă decenală

 

Nesuferita statistică arată că, dintre cei în jur de cincizeci de poeți care au debutat cu volume relevante pentru „mișcarea poetică” dintre 2011 și 2019, ceva mai puțin de o treime au publicat în continuare, confirmând promisiunile indicate de prima carte: printre ei câteva dintre numele de vârf ale ultimilor ani: Andrei Dósa, Radu Nițescu, Livia Ștefan, Teodora Coman, Alex Văsieș, Medeea Iancu, Matei Hutopila, Florentin Popa, Alina Purcaru, Robert G. Elekes. Aceste volume, pe care le rețin din cele poate peste o sută de cărți de debut pe care le-am citit după 2010, au apărut la cincisprezece edituri, dintre care două fondate mai recent (frACTalia în 2015 și OMG în 2019), iar alte două par să fi publicat accidental câte un debut despre care s-a vorbit cât de cât (Dan Ciupureanu la Vinea și Flori Bălănescu la Ratio et Revelatio, aceasta din urmă neavând printre obiectivele sale publicarea de poezie). Pandora M și Nemira, pe unde Svetlana Cârstean a trecut și a coordonat colecții de foarte bună calitate, au publicat câte un debut (George Nechita, respectiv Jesica Baciu). Cartier, nu doar cea mai mare și mai profesionistă editură din Republica Moldova, ci una dintre cele mai remarcabile din întreg spațiul românesc, nu a avut printre țelurile de căpătâi publicarea debutanților, însă cartea lui Alexandru Cosmescu din 2013 nu poate fi trecută cu vederea.

Debuturile cele mai premiate ale deceniului le-au aparținut lui Andrei Dósa, Anatol Grosu, Marius Chivu, Ștefan Baghiu, Florentin Popa, Merlich Saia, Ștefan Ivas, Ana Donțu, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Ioana Vintilă și Anastasia Gavrilovici, care au primit Premiul „Mihai Eminescu” Opus Primum, Premiul pentru Debut al „Observator-ului cultural” sau Premiul pentru debut „Iustin Panța”, adică singurele astfel de distincții care și-au păstrat un prestigiu constant. La acestea se poate adăuga Premiul pentru Debut de la Festivalul Național „George Bacovia”, Bac-Fest, care nu a avut însă viață lungă (2017-2019).

În ce privește editurile care publică poezie, chiar la sfârșitul anilor 2000 au apărut trei (Casa de Pariuri Literare, Casa de Editură Max Blecher și Herg Benet Publishing) care au umplut după 2011 golul lăsat de Editura Vinea, ce fusese, începând din ultimii ani ai secolului XX, campioana absolută a publicării de poezie în România: efectiv, au fost ani buni în care Vinea lui Nicolae Țone (concurată timid doar de editura timișoreană Brumar) a publicat tot ce a contat în poezia românească, adică vreo câteva sute de titluri, printre care volume ale unor poeți pe deplin consacrați, antologii, reeditări și debuturile aproape tuturor „douămiiștilor”. Pe lângă CDPL, Max Blecher și Herg Benet, alte două edituri, care existau de mai mulți ani, dar încă nu contau prea mult, Tracus Arte și Charmides, au devenit printre cele mai active și mai ambițioase antreprize editoriale din această nișă.

Dintre toate, despre Tracus Arte se poate afirma că a devenit, prin cele poate o mie de titluri publicate în acest deceniu, cea mai vizibilă și mai variată (dacă e să-i cântărim colecțiile), o editură de mărime mijlocie pe piața noastră de carte.

După un start lansat (încă e așteptată revenirea lui Aleksandar Stoicovici, care a debutat în 2011), Herg Benet s-a centrat pe alte coordonate, adică pe subgenuri cu potențial mai mare la public, renunțând încet-încet la poezie.

CDPL a avut un moment de ebuliție între 2010 și 2013, după care și-a mai încetinit turațiile, în 2019 și 2020 având o revenire întrucâtva semnalabilă.

Charmides a publicat câteva dintre cele mai aclamate și mai admirate cărți de poezie din deceniul care s-a încheiat (autorii din portofoliul editurii, de la Ion Mureșan, Ștefan Manasia și Dan Coman la Vlad Moldovan și Alexandru Vakulovski, fiind poeți de vârf ai prezentului), însă în 2018, 2019 și 2020 și-a domolit ritmul aparițiilor, în anul care tocmai s-a încheiat scoțând, dacă nu mă înșel, o singură carte (spre comparație, la secțiunea Poezie a Premiilor „Observator cultural” pe 2017 trei dintre cele cinci volume nominalizate, inclusiv cele două câștigătoare, apăruseră la Charmides). Aici au debutat Alexandra Turcu (2015), Daria Ioan (2016), Ligia Keșișian (2017), Mina Decu (2018), Monica Stoica (2019).

Cartea Românească, preluată în 2005 (când era deja de un deceniu în moarte clinică) de către Polirom, a fost vreme de unsprezece ani una dintre editurile importante de poezie și proză românească contemporană, publicând peste o sută douăzeci de volume de poezie. După încheierea mariajului cu Polirom, Cartea Românească a avut câțiva ani de degringoladă și, aflându-se acum sub tutela Editurii Art, publică exclusiv autori agreați de conducerea Uniunii Scriitorilor din România. Ceea ce nu e de mirare de vreme ce Nicolae Manolescu citește literatura scrisă de scriitorii sub cincizeci de ani cum îi citea Eugen Barbu pe optzeciști.

Paralela 45 a avut, după mutarea de la Tracus Arte a lui Cosmin Perța, un galop de sănătate, întrerupt după doi ani foarte buni în 2020, când colecțiile de literatură română contemporană au fost sistate odată cu pandemia.

Tracus Arte și Max Blecher au fost cele mai constante de-a lungul întregului deceniu, având an de an între șase și zece titluri dintre cele mai vizibile, mai comentate și premiate. Numai dacă ne uităm la Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut din acest deceniu (un reper semnificativ, nu infailibil), dintre cele douăsprezece volume premiate până în 2020, trei au apărut la Cartea Românească (ultimul în 2015), patru la Tracus Arte, patru la Max Blecher și unul la Charmides.

Brumar are meritul de a fi publicat primele cărți de poezie semnate de Medeea Iancu (2011), Marius Chivu (2012) și Răzvan Andrei (2018), iar la frACTalia au apărut, în cei cinci ani de când există, debuturile lui Bogdan Tiutiu (2017) și Iuliana Lungu (2018).

În fine, o editură care s-a lansat spectaculos la finele lui 2019, OMG, condusă de criticul și universitarul Alex Ciorogar, a publicat în decurs de numai un an zece volume de poezie, dintre care șase debuturi – trei în 2019 și alte trei în 2020.

 

2. Zece debuturi

 

Nu fac aici decât o trecere în revistă a celor zece volume de debut care mi-au atras atenția în 2020 – ele marchează, pe de o parte, aprofundarea unor poetici oarecum la modă de câțiva ani încoace (pe tonalități diverse și aducând în cazurile celor mai buni un aport de originalitate și personalizare a discursului), dar și apariția unor solitari și inclasificabili ce par încă de la prima carte să-și fi găsit diferența specifică.

OMG a fost editura la care au apărut cele mai multe prime cărți semnificative: Deniz Otay, cu Fotocrom Paradis (premiată deja la cea de-a treia ediție a Premiilor „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei), Teona Galgoțiu, autoare a volumului Mă uit înapoi și dispare, și Lucian Brad, Un om mai important decât oamenii.

La Tracus Arte au apărut două cărți câștigătoare ale Concursului de debut „Alexandru Mușina”, ajuns la ediția a VII-a: Note din secolul kitsch a Antoniei Mihăilescu și o cană de noviciok la bătrânețe de Lena Chilari.

Ca urmare a celei de-a X-a ediții a concursului anual de debut, Casa de Editură Max Blecher a publicat Larvae a lui Mircea Andrei Florea și stepă și transă de Dumitru Fanfarov.

Elena Bălășanu debutează matur cu o carte pe care o recomand cu încredere, în ciuda titlului cam sentențios, Singurătatea nu ne face mai buni, apărută la Editura Aius. Iar la CDPL își face intrarea Ana Paraschivescu, cu Între un coșmar și o fotografie frumoasă.

Și un debut postum, intitulat Pasta neagră a pixului, iese la Brumar, statornicul Eugen Bunaru îngrijindu-se de poemele lăsate de Mariana Gunță (1994-2020), membră a Cenaclului „Pavel Dan” de la Timișoara încă de prin 2011-2012, pe când era încă elevă în clasa a XI-a, și despre care scriu pe ultima copertă E. Bunaru, Moni Stănilă și Aleksandar Stoicovici.

Așa se încheie al doilea deceniu din acest secol, iar ceea ce urmează este cu siguranță mult mai pasionant decât vor să ne convingă cunoscătorii anchilozați care deplâng, ca întotdeauna, moartea poeziei, încredințați din auzite că după ei un gol istoric se întinde.