luni, 25 februarie 2019

Ar trebui poate să fim mai blânzi

cu animalul de pradă ce ni se așază alături
și schelălăie încetișor, căutând
să ne-nvețe limba.
I-am distrus habitatul și el încă acceptă.
Iubește. Răbdător stă la pândă.

Cele două inimi pe care felina Moldova
le-a simțit bătând în tine
când ți s-a încolăcit în poală și a-nceput
să toarcă, Anastasia,
sunt poemul despre viitor
pe care sângele vostru pompând
îndârjit mi l-a susurat la ecografie,
în vreme ce corpul tău tânăr își împlinea
al doilea țel de după acela
de a mă iubi și de a-mi pune în lumină
calitățile umane adesea umbrite de
eul prea îndărătnic,

făcându-mă să zâmbesc ca un sărman cu duhul
rămas extatic în piațetele aglomerate
și în intersecții,
întârziind, amânând, încercând să
fac acest moment al nostru nesfârșit
și intraductibil.

Un comentariu: