în timp ce păsările se-ntorc cu spatele din țările calde,
și ca să-nțelegi ceva poate că îți trebuie
stăruință și abnegație
sau sardele și flori de plastic („Iepurele-Alb aduse o
hârtie, pe care se afla scrisă o poezie și era nesemnată.
Regina spuse că asta dovedește că Valetul-de-Cupă e vinovat”),
toate fetițele evadează din labirint când se trezesc,
toți cei care au văzut luna
luminând peste carierele de granit
devin prooroci sau comis-voiajori,
toate sloganurile s-au predat
pedagogiei trucate a diavolilor politicoși,
au crescut copacii în Plumbuita
pe marginea aceea a lacului cred că mi-am văzut într-o zi
de vară chipul
și am suferit moderat
în ciuda pedepsei drastice dictate de către Regină.
/ pentru Vlad și Monica
Adrian Grauenfels ne dăruiește muzică
Acum 45 de minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu