Discuţia secretă (sau „noi şi-ai noştri" loveşte din nou)

Fiind vremuri (din ce în ce mai) grele pentru cei care se ocupă cu scrisul, unii s-au adaptat. În ultimii zece ani am văzut multe lucruri urâte, compromisuri şi renunţări, ani urâţi din punct de vedere al marginalizării sociale şi al unei vieţi trăite la limită (sau sub ea) de mai toţi prietenii mei scriitori. Auzisem, printre altele, că la Arad Lazurca scrie cărţile semnate de Gheorghe Falcă, ceea ce mi s-a părut un lucru demn de laudă, avem prea puţini ghost writers, iar un băiat deşteptuţ şi mobil (inclusiv moral) ca Cătălin nu putea rata ocazia să se bage în povestea asta politică locală. Mai apoi, pentru serviciile lui, primarele i-a făcut cadou şi un festival. În sfârşit, mi-am spus, ştiu că-şi doreau de mult să pună pe picioare ceva de felul ăsta, au trecut vreo 10 ani de când Lazurca, Leac, Măduţa scoteau revista Celebrul animal, care a mişcat ceva în momentul ăla (revistă scoasă pe o finanţare venită tot pe barba descurcăreţului de Cătălin, mezinul mai celebrului Marius Lazurca...).
Fireşte, Lazurca a gândit şi organizat "Discuţia secretă" (simpatic titlu de festival) după vechiul, verificatul principiu românesc al lui "noi şi-ai noştri". Toate se legau acolo, era logic şi previzibil că dacă erau invitaţi Sociu şi Chiva şi Schiop, trebuiau să fie şi Duţescu şi Miticov, şi fraţii Moldovan, şi, desigur, Dosa şi Coşa, apoi Irina Bruma şi Cosmina Moroşan (vă las să ghiciţi de ce), arădenii, fireşte (mai puţin Khasis, lucru care m-a întristat - tocmai el nu, care a dat o carte de poezie zguduitoare?), iar ca să nu pară o trebuşoară 2000-istă, i-au chemat şi pe Mircea Cărtărescu (dă bine să-l ai pe no.1 lângă tine) şi pe Radu Andriescu (unul dintre cei foarte buni care vin pe filieră americană şi nu se află în prim-plan, deci aveau acoperire şi pe segmentul anti-mainstream...). Mi-am zis imediat că e bine că se-ntâmplă asemenea întâlniri - o dată fiindcă e un model de reuşită pe care-l vezi la lucru: dacă ai idei de organizat evenimente, întâlniri, proiecte şi vrei să coagulezi lucrurile în micuţa şi paupera lume literară, trebuie să te lipeşti de un boss politic, să-i scrii cărţi, să-i faci campanii, şi atunci vei primi câte ceva să-ţi faci de cap, politicianul care te ţine pe lângă el îţi aruncă din când în când vreo câteva zeci de mii de lei să te distrezi cu copiii de vârsta ta; a doua observaţie, şi mai deprimantă decât prima: scriitorii generaţiei mele sunt, în covârşitoarea lor majoritate, obsedaţi să fie cool (şi asta la 10-12 ani de la debut), să apară în poze de grup mişto cu prietenii literari, nimic din afară (din ceea ce nu le seamănă ca ideologie sau practică literară) nu există, canonul.ro nu a fost un accident, ci un simptom. În definitiv, de vreme ce au făcut un site mizerabil în care să-şi bată joc de scriitori (inclusiv de unii morţi) care nu scriu ca ei şi nu le sunt (nu le-au fost) prieteni pe reţelele de socializare (deci gratulările reciproce, laudele, bătutul pe burtă sunt excluse), de ce să mă mir că Sociu se dovedeşte la fel de jegos în comentariile lui para-literare ca Eugen Barbu, iar "condeiul" de pamfletar al lui Chiva împrumută din accentele lui Horia Tabacu sau ale acelui Alcibiade din România Mare a anilor '90? De ce să mă mir că fac un festival la care îi cheamă pe cei din gaşcă şi anexele lor, adică fix ăia de-i periază cu entuziasm pe facebook (aşa cum o făceau acum câţiva ani pe clubliterar.com) pe Sociu, Chiva şi Schiop? De ce să chemi un Ionel Ciupureanu, un Coande, un Acosmei, un Nicu Avram, o Svetlana Cârstean, o Teodora Coman, pe Răzvan Petrescu, Petru Cimpoeşu, Marin Mălaicu-Hondrari sau Augustin Cupşa, când o/îl poţi aduce pe Hit Grrl? :))))
Felicitări, Lazurca, ţine-o tot aşa. Fii tu danmirceacipariul Aradului...