joi, 29 mai 2014

O. Nimigean şi Ionel Ciupureanu la Casa de Editură Max Blecher


http://maxblecher.ro/nimigean_antologie.php
 o. nimigean, nu-ţi garantează nimeni nimic 
(antologie, cu o prefaţă de Mihaela Ursa),
colecţia Plantaţii, Casa de Editură Max Blecher, 2014


Antologia nu-ţi garantează nimeni nimic cuprinde primele cinci volume de poezie ale lui Ovidiu Nimigean, şi anume: scrieri alese (1992), week-end printre mutanţi (1993), adio adio dragi poezii (1999), planeta 0 (2002) şi nicolina blues (2007). Nimigean a mai publicat romanele Mortido (2003) şi Rădăcina de bucsau (2010), precum şi volumul de publicistică Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare (feat. Flori Stănescu) (2006).


« Dacă n-ar fi un retractil (nu doar ca personalitate, ci – frecvent – ca atitudine textuală), O. Nimigean ar putea fi luat drept romantic târziu. Dacă n-ar avea pusee afective, nostalgii amare sau tandre, ar putea fi catalogat drept neoexpresionist. Dacă n-ar scrie sub presiunea unei enorme biblioteci, ar putea trece drept douămiist. Dacă nu l-ar interesa structurile adânci ale suferinței, dacă n-ar lega poezia de conștiință și de adevăr, ar putea să încapă întreg în poeticile textualiste. Dacă n-ar avea luciditatea tăioasă și corozivă a lui Caragiale, printre poemele sale s-ar putea număra și poeme solare. Dacă propria cerebralitate interpretantă n-ar întrerupe aproape de fiecare dată transa și ritmul poemului, pentru a le esențializa discursiv, poemele sale ar fi vizionare. Cum este de așteptat, ceea ce rămâne nerotunjit în impresiile condiționale despre destinul poetic al acestui solitar prin opțiune poetică și dialogal prin intenție este chiar amprenta individualității sale artistice. Avem în față integrala unui clasic al contradicțiilor. Vom ști să o citim? » (Mihaela Ursa)

 
http://maxblecher.ro/ciupureanu_venea.php
Ionel Ciupureanu, Venea cel care murisem,
colecţia Plantaţii, Casa de Editură Max Blecher, 2014


« Combinația de mizerabilism și minimalism nu-i o exclusivitate a lui Ionel Ciupureanu. Sunt mulți alți poeți care o practică. Ceea ce-l face însă unic pe el e delicatețea, iar delicatețea sa este imposibil de imitat. Ea e arma cu care Ionel Ciupureanu răzbună o lume etern marginală. Delicate sunt furia, agresivitatea, vulgaritatea, corpurile degradate, delicate sunt toate cuvintele urîte la acest poet. Viguros, dar delicat e și pumnul pe care i-l arată morții în această nouă carte. Un volum în care totul curge: sângele, oasele, vîntul. O lichefiere binevenită, ca o uitare, ca și cum totul ar putea fi înlocuit cu totul, unul cu altul, ca și cum nu mai e nevoie să te agăți de nimic, un antrenament intens pentru pierderea de sine finală. » (Svetlana Cârstean)


« În poezia lui Ionel Ciupureanu nu se întâmplă nimic. În schimb, se captează voci în afara celei proprii, voci din diferite segmente de spațiu și timp, imprimate în subconștient. Fiecare poem e un microscenariu al incongruenței acestora într-un efect de aglutinare, de du-te vino, din care a dispărut orice urmă de disonanță. Poetul experimentează tentația nihilului prin  neputința regăsirii unui spațiu al propriei intimități, prin dezicerea de orice referent autobiografic, prin dejucarea emoției și prin activarea mecanismelor reductive ale ironiei și autoironiei. Uimitor e familiarul nonsensului, al dialogului care alunecă în gol și-și întreține propriul abis. » (Teodora Coman)


« Spune Ciupureanu undeva: „în apa asta cleioasă / venea cel care murisem”. Cleioasă e, într-adevăr, toată lumea lui – în care oasele curg, ba chiar „cu gesturi lichide”, aerul se coagulează între oameni, venele sunt lipicioase, mucozitățile nasc ș.a.m.d. Ba mai mult, vâscozitatea asta nu proliferează doar la nivelul imaginarului, ci ajunge până la nivelul sintactic – nici un alt poet nu-ți dă, precum Ciupureanu, impresia că limba e o pastă vâscoasă aglutinând, cu un soi de disperare frenetică, vertijuri & dejecții. Nu degeaba notează altundeva poetul: „veghe comă și vertij ceva îmi scapă / frenezie și aglutinare”. Încleiala asta dejectă și hipnotică am mai găsit-o la Beckett, la Francis Bacon, la Ghenie – în lumile marilor torturați sarcastici, așadar. Din speța și de clasa lor este Ciupureanu. » (Radu Vancu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu