Câteva prelucrări după Ghilgameş, Epopeea lui

Ghilgameş a adus cu el coarnele bestiei, şi le-a atârnat

ca pe un trofeu,
apoi şi-au spălat mâinile
împreună în apele Eufratului,
şi împreună au plecat, umăr la umăr
să străbată străzile Urukului.
Oamenii din Uruk s-au strâns să-i vadă
i-au aclamat ca pe eroi.

Ghilgameş întreba sigur pe el:
Cine e cel mai curajos cine cel mai viteaz din
această cetate?
Desigur, Ghilgameş e cel mai curajos şi cel mai viteaz din
această cetate...

La palat, a dat o mare petrecere.
Înainte de ziuă, bărbaţii aţipiseră –
zăcea fiecare în culcuşul lui.
Şi Enkidu a adormit, şi a avut un vis
pe care, trezindu-se, i-l spuse tovarăşului său.

(tableta VI)

De îndată ce patroana barului l-a văzut, şi-a pus drug în uşă,
a închis lacătul, a zăvorât poarta din spate.
Auzind-o pe Siduri, Ghilgameş a trecut strada,
faţă sub pălărie, bărbie ridicată,
şi i-a spus
„De ce îţi pui drug în uşă,
de ce te-nchizi cu lacăt,
de ce zăvorăşti poarta din spate?
Ce ai văzut să te sperie aşa?
Dă-mi drumu-năuntru, altfel o să sparg lacătul
şi tot o să intru.”
Ghilgameş i-a spus ospătăriţei cuminţi
„Eu sunt Ghilgameş, sigur ai auzit de mine, eu i-am
făcut felul Gardianului
şi l-am ras la pe Humbaba din Pădurea de Cedri,
am omorât cu mâna mea lei,
l-am culcat pe taurul coborât din ceruri, şi l-am trimis
pe lumea de dincolo.”
Siduri îi răspunse:
„Dacă eşti adevăratul Ghilgameş care i-a făcut felul Gardianului,
care l-a ras pe Humbaba din Pădurea de Cedri,
care omora lei cu mâinile lui,
care l-a pus la pământ pe taurul coborât din ceruri
şi l-a omorât,
de ce ai obrajii supţi şi privirea asta distrusă?
De ce ai inima îndurerată şi eşti încercănat?
De ce duci atâta tristeţe cu tine?
De ce arăţi ca unul care vine de departe
şi trecerea anotimpurilor i s-a încrustat pe chip?"
Ghilgameş i-a răspuns:
„Cum să nu mă am obrazul supt şi faţa căzută?
Cum să nu fiu tulburat, cum să nu arăt ca un bezmetic?
Nu mai simt nimic.
Nu îmi mai pasă de nimic.
Cum să nu arăt ca unul care a fost plecat de mult în călătorie
viscolul şi arşiţa mi-au brăzdat faţa.”

(tableta X)

Nimeni nu poate să vadă,
nimeni nu poate să vadă faţa morţii,
nimeni nu poate să-i audă vocea,
şi totuşi ea seceră peste tot, sălbatic şi arbitrar.
Pentru câtă vreme construieşti o casă?
Pentru câtă vreme închei un contract?
Pentru câtă vreme poate ţine un lucru, să zicem o moştenire?
Pentru câtă vreme va fi răutate în ţinuturi?
De câte ori râul nu şi-a ieşit din matcă şi apoi s-a retras
şi viaţa licuriciului a durat doar o clipă.
Chipul care ar fi putut să înfrunte chipul soarelui
nu a existat niciodată.
Cât de mult se aseamănă cei ce dorm şi cei ce-au murit.
Dar imaginea morţii nu poate fi reprodusă.
Într-adevăr, eşti o fiinţă omenească nimic mai mult.
După ce Enlil a rostit cuvântul,
Anunakii, zeii cei mari, s-au adunat laolaltă.
Împreună au hotărât destinul meu şi al tău.
Ei au inventat moartea pentru că tot ei au creat viaţa,
dar au făcut în aşa fel încât ziua morţii noastre
să nu poată fi aflată din timp.

(tableta X)