Un meseriaș: Petru M. Haș

L-am mai prezentat o dată pe poetul Petru M. Haș, în Poesis internațional, nr. 7 / dec. 2011 (puteți găsi portretul pe care i l-am făcut și o selecție din poezia sa de până în 2011 la pag. 14-21). Volumul lui de anul trecut, Aicea plouă de rupe (Editura Brumar, 2012) este a opta carte pe care o publică – a patra din ultimii patru ani, dintre care, ce-i drept, două antologii: Lectura de apoi (2009) și Preotul din pădurea a patra (2011). Petru M. Haș este și în Aicea plouă de rupe un poet veritabil și un meseriaș pe linia unei poezii directe, tranzitive, dezinvolte și (auto)ironice, incomode ca omul Haș, unul dintre șturlubaticii tineri-bătrâni din literatura actuală, un autor inventiv și versatil care ar merita mult mai multă atenție decât a avut parte poezia sa până acum.

val chimic

cel mai bine e să nu-ți vină

niciodată nimic

lasă, mă, ginu-n pace

și țigările, că mori,

Dumnezeului,

plebeu bătrân și prost ce ești,

fără poftă de mâncare

fără mâncare, dacă ai zice,

de poftă, ăștia de-acum ar zice

lăsați-l așa o-ntoarce el să dea bine

au mai făcut-o unii și-au murit dracului.

Ăsta-i un zeu durduliu

care toată ziua mănâncă dulciuri

pe strada castelului cu

mușina și zice: mă, să știi, mușina

ăsta e cineva. În tinerețe bea vin.

Vin roșu, credea el că dă bine. Treaba

lui.

Cel mai bine e să-ți vină să stai degeaba.

Un Degeaba uriaș cât muntele ăla Tâmpa.

Până mori. Până cu â din aaaaaaa!

De parcă ai pica de la etajul șaptesprezece.

Și, uite-așa, nu mănânci. Îți

pare rău. Dar să nu-ți pară.

Aproape un secol te-ai tot hrănit.

Și ce folos.

O dată tot mori. Fii liniștit.

Ăștia și ei au să moară. Poate unii chiar știu.

Până la urmă, peste toți, peste lume,

o să vină așa, frumos, vânturându-se un pic prin aer

valul ăla amețitor

un Val Chimic din cer,

de sulf și ciocolată amăruie

și o să amestece totul cu iarba

cu argila, cu telefoanele, cu

calculatoarele care au să tot piuie

al naibii și nimeni n-o să le

mai audă.

Atâta tot. Un val.

Poate un val val val val val.

Dar chimic, băiete, să știi, de tot chimic.

salată

În sfârșit

tot nu sunt liber

de mic mă gândeam că

în clasele mai mari

o să fiu și eu liber

pe urmă în studenție

amăgire pură

niciodată n-am fost eu liber

poate doar așa

uneori anapoda am impresia

și mă gândeam că o să fiu liber

în curtea spitalului municipal

pavată cu sânge

au tot căzut frunze

de prin septembrie

și mai plouă

și mai cad

noapte de ianuarie

Viața e o boală de care

te vindeci greu,

unii mai repede

alții mai încet

dar în cele din urmă tot scapi.

Eram în cameră doar două persoane

(adică suntem)

era frig și târziu.

Eu și o muscă.

Cine știe cum ajunsese

aici și de unde. Dar

uite că mai zboară.