Poem pentru cei de pe urmă

(fragment)

Prea sensibili, poate. Ucigași înăscuți, fără-ndoială.

Aceasta nu este muzică. Asta nu mai e poezie.

Doar o vibrație a lucrurilor când cad în gol,

natura îmbrățișând anomalia genetică, paradisul

experimental, războaiele fără sens și finalitate,

fascinația snuffului, fitnessul, mișcările sacadate ale

bietelor angrenaje amăgite cu nemurirea –

casa noastră e zob,

prin acoperiș urlă moartea dar

unora le-au rămas visul și vorbitul prin somn,

pătura trasă peste cap, speculația fără obiect, gesturile

ridicole de apărare în fața invaziei, rosul unghiilor, nicotina,

antidepresivele și drogurile ce rup,

dinți molfăind moarte, decojind piele și carne moartă,

nervi morți, nervúri retrase în sine,

cedrii Libanului culcați la pământ, câțiva ultimi cretini

blestemând ceea ce dă viață doar pentru a umili și supune,

fărâma promisă de viitor luminos,

potențialul nelimitat al unei rase îngropate în

produse de larg consum, în hrana manipulată la rece,

și peste toate, fluviile de ură,

cascadele de căcat.

Nu mai rămâne nimic. În fine s-a terminat.

Mutter, ich bin dumm.

Nora Iuga, luni la Bastilia

Nora Iuga, Piața cerului. Jurnal de bucătărie,
Casa de editură Max Blecher, 2012 (pag. 12)

De la Botoșani

Au trecut zece zile de la decernarea Premiului Național „Mihai Eminescu”, am văzut pe internet oameni bucurându-se cu adevărat la anunțul că Epistola din Filipeni a lui Anatol Grosu a primit „Opera Prima”, așa că postez acum discursul și lectura pe care Anatol le-a avut pe scena Teatrului din Botoșani în seara cea mare, adăugând că a fost și pentru mine unul dintre cele mai emoționante momente, mai ales că am fost cu nouă ani în urmă în aceeași postură (când am primit premiul alături de irezistibilul Dan Coman). Nenica e, de-acum, al tuturor, scria ieri Vlad Pojoga, iar astfel de gesturi, adaug, par să dea sens faptelor și întâmplărilor noastre atât de trecătoare.

Anatol Grosu, Cl. K., ianuarie 2013, Botoșani

ceva esențial despre vise

(revizitat, revizuit, remiruit)

era o vreme când voiam să scriu ceva esențial despre vise afară ploua întruna pe la mesele lor poeții ironici țopăiau sub stropii mari țopăiau ca lăcustele iar în cămăruța unde îmi făceam veacul somnolența rănea și cele mai simple gesturi trăiam cu impresia că văzusem totul și tristețea atârna ca o blană pe care ți-e ciudă să o atingi dar în vis e întotdeauna altfel în vis e ca-n poezie nu știi niciodată dacă ți se va deschide parașuta poate că de aceea îmi doream atât de mult să devin un adormit autentic să mi se întâmple totul ca unui personaj al lui fântâneru care nu putea sta locului și totuși despre vise nu pot spune nimic am încercat am contrafăcut amintiri și senzații credeam că le pot muta dincoace nu au ieșit decât niște grefe pe care cealaltă lume (aceasta) le-a respins jignită ca o îngrijitoare urcată pe scaun ce nu se mai oprește naibii din țipat și aruncă cu papiote înspre șoricelul curios care-a intrat pe furiș în salon și adulmecă și ascultă și se uită în toate părțile și ochii lui par de pe altă lume așa că visează estera visează nimeni nu îți va putea lua asta dar să nu arăți ce ai găsit acolo nimănui

Cum s-a văzut întâlnirea de la Iași

Cam așa, pentru început. La primăvară urmează, dacă lucrurile vor merge cum plănuim, o ediție a Institutului Blecher împreună cu Salonul de Literatură Zero + în dulcele târg (din care glodul se va mai retrage, sper, până atunci).

Salonul de literatură zero+

Miercuri, 16 ianuarie, de la ora 18, voi fi la Iași împreună cu proaspătul câștigător al Premiului Național "Mihai Eminescu" Opera prima pe 2012 (adică Anatol Grosu), la cea de-a șaptea ediție a Salonului de literatură zero+ moderat de Liviu Antonesei, Mirel Cană și Șerban Axinte. Vor citi Ioana Miron și Bogdan Federeac.

Poeții

Nu vă mirați. Poeții, toți poeții sunt
un singur, ne-mpărțit, neîntrerupt popor.

                                                             (Lucian Blaga)

erau mulţi şi stridenți şi plini de ei
iar gara micuţă pur şi simplu nu putea să-i încapă la ora aia,
la orice oră, pe toţi.

erau deştepţi şi spirituali (fiecare dintre ei un mare artist),
dar puţeau a băutură şi-a tutun mucezit
şi începuseră să-i pipăie pe trecătorii
care se nimeriseră în înghesuiala dementă.

(erau nişte rozătoare lacome
care se credeau nemuritoare.

un malaxor de cuvinte băloase

cu aripioare.)

nu-i interesa decât ce spuneau ei, fiecare vorbind în legea lui
sporovăind fără măsură
de parcă lumea ar fi început şi s-ar fi sfârşit cu el.

dacă i-ai fi lăsat de capul lor
ar fi distrus totul.
pădurile ar fi dispărut şi ei ar fi continuat să strige
să li se mai aducă hârtie
depozitele de băutură s-ar fi golit şi toate râurile
ar fi secat
fiindcă nimic nu părea să le poată stinge setea.

după ce-au coborât din tren,
le-a luat multă vreme să se dezmeticească, dar
până la urmă cei 53 de poeţi au pornit spre hotel.

ce puteam să fac cu oamenii ăştia?
să merg la un meci de rugby?
să-i îngrămădesc pe un pod şi să încerc să-i conving

                                                             să se-arunce? 

erau mulţi şi foarte siguri pe ei
deşi nici un singur vers de-al lor nu

nici măcar unul

Trei poeme de Gelu Diaconu

citite de mine din volumul Resurse interioare (Ed. Marineasa, 2012)



Îmi încep anul (afectiv și, prin urmare, și blogeristic) cu câteva poeme dintr-o frumoasă (și depresivă) carte de poezie de anul trecut, Resurse interioare a lui Gelu Diaconu, despre care am mai vorbit cu ocazia lansării pe care am organizat-o în septembrie la Institutul Blecher, unde Gelu a avut câteva momente în care a fost el însuși at his best și a arătat că este unul dintre poeții biografiști adevărați de azi. Desigur, despre Resurse interioare nu s-a prea scris, volumul de la Marineasa având înaintarea lentă și sinuoasă pe care a trăit-o și prima sa carte de poeme, Antipoeme (despre care am scris atunci câteva rânduri). Ceea ce înseamnă că, și de data asta, poezia își face loc pe nevăzute printr-o lume gălăgioasă și dezolantă pe care, citindu-l, cred că G.D. o cunoaște de-acum destul de bine – și cu care îi doresc să se împace într-o bună zi.