sâmbătă, 5 martie 2011

:

Şi vom lăsa maşinile să plângă-n locul nostru.
Publicat de la
Etichete:

8 comentarii:

  1. Anonim5 martie 2011 la 19:57

    mai bine mancam pamant si var de pe peretii casei, precum Rebeca

    RăspundețiȘtergere
  2. Andreea7 martie 2011 la 15:35

    maşinile ruginesc, noi mai rezistăm aşa o vreme

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim8 martie 2011 la 01:39

    si cine ramane sa simta? G

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim8 martie 2011 la 06:20

    Hi,sunt multe feluri de masini, Claudiu nu stiu la care te referi:)imi place poza:)(veronica)

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim8 martie 2011 la 09:12

    Heideggerian spus!
    Şi-acesta în intenţia-mi e-un compliment
    ...

    RăspundețiȘtergere
  6. claudiu komartin9 martie 2011 la 19:04

    cred că datorez versul ăsta lecturii cărţilor lui Gabi Eftimie şi val chimic. încerc să înţeleg poezia (şi, probabil, etica) lor (şi a altor tineri poeţi), iar cu asta am rămas din viziunile lor tehnotronice şi aparent dezumanizate

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim9 martie 2011 la 22:39

    Premoniţiile lui La Mettrie, Marcuse...
    Dacă-i musai...

    RăspundețiȘtergere
  8. Patricia19 martie 2011 la 01:03

    cad greu arhimotivul om-masini, personificarea, devoalarea ei (adica masina plange in locul "cui ar tr sa planga": in locul NOSTRU...............). Nu pledez, nicicand, pentru absenta cliseelor. Dar ele sunt respirabile (deci cu atat mai tari, mai irespirabile) doar cand nu tii neaparat.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)