După 1 decembrie

A trecut şi 1 decembrie, o zi jilavă şi tristă, în spiritul vremii pline de spaime şi dezamăgiri în care trăim. Coroane, jerbe, discursuri goale, goale ca nişte corpuri nelocuite, purtate aiurea pe străzile murdare şi reci, goale ca un ulcior găurit.
Alegerile din Basarabia nu au lămurit nimic, spre tristeţea şi, probabil, disperarea românilor din Republică, ce au sperat, poate, ca şi mine (gândul meu mergând în zig-zag spre prietenii de acolo), după primele exit-polluri, că provizoratul s-a sfârşit. Din păcate nu e aşa, iar comuniştii şi câţi alţii dintre păpuşarii de mai la nord sau de aiurea se pun în continuare de-a curmezişul unei schimbări pe care cred că şi-o doresc totuşi mult mai mulţi oameni decât lasă ultimele alegeri din Md. să se-nţeleagă. Sper să nu mai fie trădări (gen marele democrat Iurie Roşca), şi mai sper să fim ceva mai realişti, şi unii, şi alţii, în ce priveşte timpurile pe care le traversăm. (Nu am nici un chef să mai vorbesc despre nedreptatea făcută de ICR "Revistei la plic", ceea ce nu înseamnă că, dacă cineva m-ar întreba, nu i-aş spune că nu e câtuşi de puţin principial să-ţi faci, direct sau indirect, albie de porci finanţatorul - fie el şi o instituţie a statului român -, cu tupeu, curaj, demnitate, spuneţi-i cum vreţi, şi apoi să te duci să-i mai ceri bani - nu puţini - pentru încă o tură de avangardism cu voie de la stăpânire - căci stăpânirea e, ar trebui să fi-nvăţat până acum, peste tot şi în orice (i)epocă, neprietena gândirii fără etichete)...