Din Timişoara

(cu Gabriel Daliş, Diana Marincu şi Daniel Vighi)

foto: white noise

Institutul Blecher XXV

Tom Waits, "Green Grass"

În iarba cea verde


Aşază-ţi capul unde era inima mea odată
Ţine pământul peste mine
Aşază-te în iarbă, în iarba cea verde
Ţii minte când m-ai iubit?

Vino mai aproape nu fi sfioasă
Aici, sub cer, unde plouă
Luna e de acum în scădere
Gândeşte-te la mine când trece un tren

Dă la o parte ciulinii şi tufele de zmeură
Fluieră “Didn't He Ramble”
A rămas doar o urmă din mine
Şi pluteşte în tine

Aşază-te aici, în umbra mea
Lucrurile sunt toate făcute din mine
Vremea va spune, vană,
Că astăzi miroase a ploaie

Dumnezeu a strâns toate stelele şi le-a aruncat
Nu mai deosebeşti păsări de lujerele-nflorite
Nu te vei elibera niciodată de mine
El va face un copac din mine

Nu-mi spune adio
Spune-mi cum arată cerul
Iar dacă cerul cade, ascultă-mă bine:
Vom prinde împreună păsări cântătoare

Aşază-ţi capul unde era inima mea odată
Ţine pământul peste mine
Aşază-te în iarbă, în iarba cea verde
Ţii minte când m-ai iubit?


trad.: Cl.K.

Un gând

Şi cei din urnă vor fi cei dintâi.

Chipul, de Alda Merini (1931-2009)

Dac-ai vedea chipul inimii mele
când te văd şi tremur
şi sunt o frunză care ascultă.
Dac-ai vedea degetul inimii mele
indicându-ţi străzi necunoscute.
Dacă ai vedea dragostea mea,
fiu blând
ce creşte fără tată.

(din Clinica abandonului, 2003)


traducere de Claudiu Komartin

Nicoleta Cliveţ despre Anotimp

în "Vatra", nr.7/2010, la pagina 14, articolul Nicoletei Cliveţ despre carte, intitulat "O tranziţie poetică". Printre altele, criticul notează: "De la debut şi până în prezent, drumul lui C.Komartin s-a desfăşurat asemenea unei călătorii la capătul nopţii. Punctul ei terminus e undeva pe-aproape. După atâtea coborâri în infern, vine rândul iluminărilor. (...) O retorică a simplităţii şi o mai mare permeabilitate la tandreţuri este orizontul, ceva mai înseninat, spre care începe să se îndrepte poezia lui C.Komartin. Pe acest drum, Un anotimp în Berceni s-ar cuveni privit în primul rând ca un volum de trecere, cu toate plusurile şi minusurile ce decurg de aici."

Imagini de august

(după Kristofer Flensmarck)


– În august, imaginile cu mine se voalează.
Mă trezesc, mă ridic din scaunul cu rotile
şi ard.
Mă gândesc la noi
cum mergeam alături când nimic nu
ne-ar fi putut despărți
alunecăm unul prin altul
în adânc lacul subteran sclipeşte
seminţele au germinat în tăcere
am putea adormi la marginea lor
deasupra sunt dealuri şi păduri
jos ochiul cel verde
întunecat
acolo unde un felinar pâlpâie
lumina lui se insinuează
odată cu mâna ce se
strecoară pe sub guler mângâind
pielea răcorită de vântul nopții
dimineaţa macaralele strivind orice gând
în mijlocul oraşului
când brusc apare acel ceva
care arde pe dinăuntru
care îmi bate cuie în şira spinării
care ne îndepărtează unul de altul
definitiv.

Nu vom sfârşi în nici un paradis
în nici un infern dragostea mea
ne vom târî sub o piatră şi vom aştepta
nepăsători tunetul.