Ștefan Manasia, „Sursele obscure”

 

 

Ștefan Manasia (n. 1977, Pitești) a inițiat în 2008, la Cluj, alături de Szántai János și François Bréda, clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Este redactor al revistei „Tribuna” din 2003, an în care a debutat cu volumul Amazon și alte poeme, urmat de Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireșelor (2017) și antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme alese 2003-2023 (2023). În plus, este autorul volumului de publicistică şi critică literară Stabilizator de aromă (2016), al romanului Cronovizorul (2020) și al nuvelei Platanii din Samothraki (2022).

 

Ștefan Manasia are limbajul cel mai extins dintre douămiiști – pur și simplu fiindcă lumea lui e cea mai largă. De la Terraformare la Extincție, a cărei generație el e convins că suntem, în poezia lui încape totul: umanoizi liofilizați & păianjeni mutanți, ospătari androizi & baschetbaliști azteci. Și mai ales dragoste, produsul ăsta colateral al speciei, atît de ne-necesar & straniu & esențial. Istoria alternativă & completă a speciei – asta a scris, de la bun început, Manasia. Abia aștept, de la o carte la alta a lui Ștefan, să văd pe unde mai ajunge specia noastră. Căreia Manasia îi documentează istoria cu atîta strălucire, cu atîta juisanță lingvistică & umană, încît îi sunt recunoscător.

Radu Vancu

În Sursele obscure, poezia lui Ștefan Manasia este și citadină și tandră, dar și dură și melancolică și ironică. De o sensibilitate aproape distructivă. Cu grație și febrilitate, discursul poetic se dispersează hipnotic în realitatea ființelor și obiectelor. Cu simțurile la pîndă, se proiectează o intimitate organică înfășurată în cuvinte. Un magnetism vizionar, cu referințe livrești, cinematografice și muzicale. Ștefan Manasia este un poet adevărat! 

Ionel Ciupureanu

Apocalipticul capătă în noul volum al lui Ștefan Manasia forma eposului ecologic; urgența dintotdeauna a acestei poezii nu s-a domolit sau diminuat, exasperarea în fața unui viitor sumbru (pe care Manasia îl mai explorase, din unghiuri și pe tonalități diferite) luînd nuanțele satirei și ale sarcasmului, puse în slujba aceluiași eticism nestrămutat al cărui corolar a fost antologia de anul trecut, Etica grunge. Sîntem generația extincției.

Sursele obscure vorbește limpede și răsunător despre iminența dezastrului, memorie și fragilitate (transformată, prin asumare, în sursă de putere) ca posibilități ultime de salvare a rasei umane.

Claudiu Komartin

Institutul Blecher, ediția 304

 

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 20 octombrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatoarea Cristina Chira și poeta Simona Sigartău. În cadrul întâlnirii va fi prezentat volumul Singuri sub râsetele familiilor perfecte (Casa de Editură Max Blecher, 2024) de Simona Sigartău.

Cristina Chira (n. 1987) este absolventă de Arhitectură la București, specializându-se în patrimoniu construit. După un master de scriere creativă la Birkbeck, University of London (2015), a revenit în România, unde a debutat cu volumul de proză Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor (2023). 

Simona Sigartău (n. 1993) este profesoară de limba și literatura română în Sibiu. Doctor în Filologie cu o lucrare despre relațiile de putere și comunitățile periferice în proza douămiistă (2021), a debutat cu volumul de poezie Singuri sub râsetele familiilor perfecte (2024).

Moderator: Anastasia Gavrilovici

Papercuts. Festivalul poeziei în pagină

 

PAPERCUTS. FESTIVALUL POEZIEI ÎN PAGINĂ
18-19 Octombrie 2024
Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și Cafeneaua Tipografia

Papercuts va fi un festival al poeziei ca meșteșug artistic, ca proces dublu, creativ și critic, individual dar și plural, al poeziei editate, rescrise și revizuite, al poeziei care parcurge distanța de la dicteul minții la pagina de carte, acolo unde poate funcționa ca un mecanism complex de cuvinte și rânduri capabil să producă efect și emoție oricui și oriunde, la distanță de prezența persoanei care o scrie. Papercuts o să aducă la Brașov voci poetice contemporane importante, consacrate sau emergente, dar și editori de poezie care au creat colecții de impact și de succes.

Papercuts. Festivalul poeziei în pagină va avea loc în 18-19 octombrie 2024, între orele 16.00 și 21.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și în Cafeneaua Tipografia îi va avea ca invitați pe Svetlana Cârstean, Alex Ciorogar, Dan Coman, Mina Decu, Florin Dumitrescu și OBEAH, Emilian Galaicu-Păun, Mugur Grosu cu Lumi Mihai, Cristina Ispas, Claudiu Komartin, Mihók Tamás, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Florin Partene, Simona Popescu, George State și trupa Mezzin.

Vineri, 18 octombrie
16:00 – 16:50 Unde se află poezia? O discuție despre poezie ca proces artistic si editorial.
16:50 – 17:00 Pauză
17:00 – 17:20 Simona Popescu
17:20 – 17:40 George State
17:40 – 18:00 Cristina Ispas
18:00 – 18:10 Pauză
18:10 – 18:30 Claudiu Komartin
18:30 – 18:50 Emilian Galaicu-Păun
18:50 – 19:10 Dmitri Miticov
19:10 – 20:00 Pauză
20:00 – 21:00 Concert Mezzin la Tipografia

Sâmbătă, 19 octombrie
17:00 – 17:20 Alex Ciorogar
17:20 – 17:40 Iulia Militaru
17:40 – 18:00 Florin Partene
18:00 – 18:10 Pauză
18:10 – 18:30 Svetlana Cârstean
18:30 – 18:50 Dan Coman
18:50 – 19:00 Pauză
19:00 – 19:20 Mina Decu
19:20 – 19:40 Mihók Tamás
19:40 – 20:00 Florin Dumitrescu și OBEAH
20:00 – 20:30 Pauză
20:30 – 21:30 Performance 111invers1 (Lumi Mihai şi Mugur Grosu) la Tipografia

Programul festivalului mai include două ateliere de scriere creatoare și editare de poezie susținute de poeții și editorii Svetlana Cârstean și Claudiu Komartin pentru elevii Colegiului Național Dr. Ioan Meșotă, respectiv studenții Facultății de Litere.

Institutul Blecher, ediția 303

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 13 octombrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu prozatorul Bogdan Răileanu și poeta Rita Chirian. În cadrul întâlnirii va fi prezentat volumul Medusa (Casa de Editură Max Blecher, 2024) de Rita Chirian.

Bogdan Răileanu (n. 1980) este absolvent de Jurnalism la Universitatea București. A publicat volumele de povestiri Tot spațiul dintre gândurile mele (2017) și Picioare de lotus (2024), nuvela Să nu lași moartea să te găsească (2020) și romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018), Teoria apropierii (2019) și Preda. Adevărul ca o pradă (2022). 

Rita Chirian (n. 1982) este doctor în Litere, cu teza Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste (2012), și a publicat volumele de poezie Sevraj (2006), poker face (2010), Asperger (2012), Casa fleacurilor (2016) și Medusa (2024).

Moderator: Claudiu Komartin

Rita Chirian, „Medusa”

 

Rita Chirian (n. 1982, Botoșani) este doctor în Litere, cu teza Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste (2012), iar Medusa reprezintă al cincilea său volum de poezie, după Sevraj (2006), poker face (2010), Asperger (2012) și Casa fleacurilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016).

Suflul retoric din Medusa are forța unei mașinării indestructibile, capabile să se autosusțină la intensitățile expresive necesare înregistrării „cadru după cadru după cadru”, și imaginația poetică să colonizeze orice. Iar sensibilitatea matură, cu senzorii inteligenți perfect stabilizați pe destructurarea somatografică a stereotipurilor feminității în alternative personale și o perspectivă extinsă asupra domeniului luptei, bazată pe un întreg arsenal interior al experienței tensiunii raționalizate, retraduse înapoi într-un corporal profund culturalizat, o avantajează teribil. În fine, totul la acest comeback impresionant lasă o impresie de oțel inoxidabil învestit la maximum cu potențial creativ.

Ramona Hărșan

Medusa Ritei Chirian reprezintă, în același timp, furia și puterea feminină nestăvilite și „depresia cu cap de femeie”. Cele două atitudini sunt liniile de forță ale acestui volum, iar din îmbinarea lor crește luciditatea cu care poeta își privește lumea, dar și pe sine însăși. Nu e nicio surpriză că Rita Chirian își tratează subiectele fără niciun menajament, am fost cuceriți de directețea sa încă de la debut, dar ce este diferit și cu adevărat special la Medusa este că toată revolta poetei nu mai este impulsivă, ci calculată, făcută cu „poftă de claritate”, îndreptată către toate instanțele care ne ordonează viața și articulată în poeme scurte și năucitoare sau în colaje care impresionează prin cele mai neașteptate asocieri, construite care de care mai ingenios. Galerie a trucurilor și atuurilor poeziei sale, precum și laborator în care Rita Chirian a căutat noi formule de a sonda realitățile interioare și exterioare deopotrivă. Medusa este cel mai matur volum al său de până acum.

Victor Cobuz

Vineri, la Suceava

Mâine de la ora 6 voi vorbi la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava despre literatura (cu un accent pe poezia) generației războiului, la șase ani de la apariția cărții la care țin poate cel mai mult dintre toate câte le-am editat și curatoriat, Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine, de la Cartier.

Institutul Blecher, ediția 302

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 6 octombrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu poeții Irina Francisca Ion, Daniela Vizireanu și Mihail Lucian Florescu. 

În cadrul întâlnirii va avea loc un Remember Constantin Virgil Bănescu, de la moartea căruia s-au împlinit de curând 15 ani. În 2010 a avut loc prima ediție a concursului de poezie organizat în memoria poetului târgoviștean, ce poartă titlul ultimului său volum de versuri, Același cer ce nu e. Anul acesta, Irina Francisca Ion a primit Premiul „Constantin Virgil Bănescu” (acordat de familia poetului), Danielei Vizireanu i-a fost decernat Premiul revistei „Observator cultural”, iar Mihail Lucian Florescu a primit unul dintre cele trei „Premii ale Prieteniei”.  

Irina Francisca Ion (n. 1998) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București, coordonează Cenaclul „Visceral” și a apărut în antologia acestuia, Vederi (2024). A mai citit la Institutul Blecher în octombrie 2023.

Daniela Vizireanu (n. 1999) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, urmând apoi cursurile masteratului de studii literare de la aceeași facultate și Istoria Artei la Facultatea de Istorie. Scrie poezie, cronică de carte și studii literare și este asistentă de cercetare științifică la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. A citit la edițiile 240 și 279 ale Institutului Blecher, în ianuarie 2022, respectiv mai 2023.

Mihail Lucian Florescu (n. 1998) a făcut studii de cultură franceză și germanistică la Universitatea București, urmate de studii la Sorbona și la CESI. Poet și performer, face parte din Cenaclul „Visceral” și a apărut în antologia Vederi (2024).

 

Moderator: Claudiu Komartin

Institutul Blecher, ediția 301

 

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 22 septembrie 2024, de la ora 18:30, în Hidden – The Social Space (Str. Doamna Chiajna 26, București), la întâlnirea cu romancierul Bogdan Crețu și poetul Iustin Butnariuc. În cadrul întâlnirii va fi prezentat volumul zâmbim, radiația nu s-a stins (Casa de Editură Max Blecher, 2024) de Iustin Butnariuc.

Bogdan Crețu (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între 2013 și 2022 a fost director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române. Critic și istoric literar, a publicat Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica actuale (2005), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (2006), Utopia negativă în literatura română (2008), Inorogul la porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir (2021). Autor a trei romane: Cornul inorogului (2021), Nichita. Poetul ca și soldatul (2022) și Mai puțin decât dragostea (2023).

Iustin Butnariuc (n. 1999) este absolvent de Medicină la Iași. A publicat în „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Matca literară”, „Tomis” și „Timpul”. Crede, asemenea lui Lawrence Ferlinghetti, că poezia este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni. zâmbim, radiația nu s-a stins reprezintă volumul său de debut.

Moderator: Claudiu Komartin

Simona Sigartău, „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”

 

Simona Sigartău (n. 1993, Gheorgheni) este profesoară de limba și literatura română în Sibiu. Doctor în Filologie cu o lucrare despre relațiile de putere și comunitățile periferice în proza douămiistă (2021), a publicat în „Poesis internațional”, „Matca literară”, „Familia”, „Revista de povestiri”. Singuri sub râsetele familiilor perfecte este volumul său de debut.

Incisivă și iscoditoare: așa mi-am imaginat mereu că ar trebui să fie o voce sigură, stăpână atât pe fluența, siguranța și blândețea asimilate din tradiția poeziei scrise de femei, cât și pe mijloacele revanșarde cultivate de literatura radical-feministă. Locvace și vehementă, „crudă și posesivă”, Simona Sigartău știe precis despre ce trebuie să scrie. Poemele ei propun un excurs prin „marile teme” ale unei mitologii familiale și sociale pe care o descompune și resemantizează cu voluptate, curiozitate, tandrețe, dar și cu factorul surpriză al discursului ei: o revigorantă și neapologetică malițiozitate care își face loc chiar și în cele mai (aparent) vulnerabile contexte. Nenumărate versuri memorabile, imagini și „punchlines” completează certitudinea că acest volum are (și) potențialul unui thriller psihologic. Rar am citit o carte de poezie care să mă țină „într-un asemenea hal” cu sufletul la gură. (Olga Ștefan)

Lectură în mod necesar incomodă, căci despre un întreg arsenal de relații toxice & moșteniri transgeneraționale care mai de care mai fucked-up, debutul Simonei Sigartău reiterează superputerile de care poate da dovadă o mamă în lupta ei de menținere pe linia de plutire, în ciuda prejudecăților și tertipurilor denigratoare întâmpinate. Există ceva ritualic-autofag în raportarea instanței poetice la realitatea evocată de aceste poeme: reculurile circumstanțelor familiale aparent prielnice („eu nu am fost un copil abuzat,/ eu am fost un copil dorit și iubit”) par să erodeze ființa cu consecvența picăturii chinezești. Totuși, înainte de a fi caustică, (auto)ironia practicată de Simona e una reprezentațională, performativă – probabil atuul suprem al volumului. Lasă-te zguduit de vibrațiile de la suprafață și vei aluneca pe nesimțite în gura hipocentrului furibund. (Mihók Tamás)

Marți, la A(void) Floating Gallery din Praga

Marți 10 septembrie, de la ora 19, voi citi la A(void) Floating Gallery în compania poetului ceh Josef Straka zece poeme din antologia la traducerea în limba cehă la care lucrează doamna Libuše Valentová și sper să apară cândva în 2025. Varianta cehească a textelor mele va fi citită de un alt poet pe care îl prețuiesc și de la care am aflat multe lucruri prețioase de când sunt în Praga, Jaromír Typlt.

Iustin Butnariuc, „zâmbim, radiația nu s-a stins”

 

Iustin Butnariuc (n. 1999, Botoșani) este absolvent de Medicină la Iași. A publicat în „Poesis internațional”, „Observator cultural”, „Matca literară”, „Tomis” și „Timpul”. Crede, asemenea lui Lawrence Ferlinghetti, că poezia este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni. zâmbim, radiația nu s-a stins reprezintă volumul său de debut.

Uneori volumele de debut sunt, pentru cititorul pasionat de poezie, spectaculoase ca mineritul monedelor virtuale – diferența fiind că valoarea textelor, atunci când ea există, e reală și constantă, în timp. Este și cazul acestei cărți, care aduce o fațetă nouă poeziei noastre de azi. Iustin Butnariuc privește viața din perspectiva unui tânăr doctor, dar fără gheața uscată în care ochiul clinicianului învelește de obicei lumea. Dimpotrivă, aproape fiecare text emană o vulnerabilitate profund umană.

Radu Andriescu

O voce poetică fermă, convingătoare, curajoasă, despre un copil care „a devenit adult la grădiniță” și de aceea copilul care a fost cândva încă mai are și acum multe de spus și de trăit – uneori acest copil chiar mânuiește un bisturiu. O saga a masculinității, a identității în formare printre vulnerabilități, boli, detalii anatomice și adevăruri despre corp. „Conturul e mai important decât forma” spune mama în cartea lui Iustin Butnariuc și de aici toate discuțiile despre poezie pot fi deschise. zâmbim, radiația nu s-a stins mă face să mă întreb în continuare unde se duce douămiismul când se duce și, dacă urmele lui se mai văd încă în vocile celor care abia sosesc, ce va fi perpetuat din el și ce va fi transformat în complet altceva.

Svetlana Cârstean

Großwardein Story

țigani maghiarizați pe bicle țanțoșe

în fața statuii lui Emmanuel de Martonne

(geograf francez)

degeaba dau să-mi feresc buzunarele

și glezna sudistă trecută prin șpițuri și prin zoaie,

că ei se duc în treaba lor

dar mai încolo sunt de-ăștia de-ai mei,

vântură-lume lihniți, la Seven Food,

ronțăind trei dintr-un hot dog

(o, casa mea e peste tot, și râuri curg

muștar, sictir și maioneză)

„am instagramul pizdei, stai numai să-ți arăt...”

dar arătarea din parc nu o s-o știe nimeni

pentru că firea ei și-a mea,-ndrăznesc

să cred, sunt confraterne

ce cuvânt mare, când ești născut în '83

și năruit surprinzi în toiul nopții rotirea

euforică a unui Puck pe role și-n minijupă roz,

eliberat de-obolul zilnic

(cât îmi dorisem beatitudinea aceasta-n vers).

iar eu, care-s de nici o săptămână-aici,

părtaș la viața unui oraș cuminte

și virtuos în pacifism și langoși cu leurdă,

mă trag nici întru totul treaz, nici bubuit, înspre cetate

și mai că m-aș opri în fața catedralei

înflăcărat de frumusețea pe care nu o înțeleg

și-acolo să fac circ, să ricanez, să mă dezic

de poezia confesivă,

de poezia-crater, suficientă sieși

și minții-n fine lămurite, de mitíc.

2000-ismul poetic. Scurtă istorie a începuturilor

 

2000 | E fondat la Facultatea de Litere a Universității București Cenaclul Litere 2000, al cărui lider este Marius Ianuș. Continuator al Cenaclului Litere, condus în a doua parte a anilor ’90 de Mircea Cărtărescu, Litere 2000 se va rebrandui, devenind „Abator Fracturi” (la sfârșitul lui 1998, Dumitru Crudu și Ianuș publicaseră „Fracturismul – un manifest” în „Monitorul de Brașov”). Apare la Editura Vinea debutul lui Marius Ianuș, Manifest anarhist și alte fracturi.

2001 | Debutează Răzvan Țupa, cu Fetiș (Editura Semne), care va primi în ianuarie 2002 la Botoșani Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut; Adrian Urmanov, cu Cărnurile cannonice; Mugur Grosu, Haltera cu zurgălăi (două titluri apărute în colecția Euridice a Editurii Pontica) și George Vasilievici, Gabi78 (Ed. Vinea). Țupa și Urmanov frecventaseră atelierul pornit în 1998 de poeta Nina Vasile la Biblioteca Metropolitană București, iar Grosu și Vasilievici făceau parte din a doua promoție a Cenaclului de Marți de la Constanța, tutelat de Marin Mincu.

2002 | Este inaugurat, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru (sediul de atunci al Uniunii Scriitorilor din România), Cenaclul „Euridice” condus de Marin Mincu. „Euridice” îl înlocuiește, ca cenaclu oficial al USR, pe acela, mai democratic, dar și mai lipsit de fast și de vizibilitate, al Norei Iuga, încheiat la sfârșitul toamnei 2001. Organul de presă al cenaclului este „Ziua literară”, suplimentul săptămânal al cotidianului „Ziua”, în care sunt publicate selecții din textele citite în cenaclu, cronici de carte, texte polemice și „de direcție”.

Ies primele două din cele opt numere ale revistei „Fracturi” (a cărei apariție se va întrerupe în 2003).

Debutează în volum, la București, Iași, Cluj, Brașov și Sibiu, Teodor Dună (Trenul de treișeunu februarie, cu o prefață de Mircea Ivănescu, Ed. Vinea), Elena Vlădăreanu (Pagini, Ed. Timpul, în urma câștigării Premiului „Aurel Dumitrașcu”), Dan Sociu (Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână, Ed. Junimea, ca urmare a câștigării Premiului „Ronald Gasparic”), Cosmin Perța (Zorovavel, Ed. Grinta), Alexandru Vakulovski (Oedip regele mamei lui Freud, Ed. Aula), Andrei Peniuc (Un animal mic, Ed. Pontica și Mic manual de terorism, Ed. Ziua) și Radu Vancu (Epistole pentru Camelia, Ed. Imago). Publică a doua carte Marius Ianuș, Ursul din containăr – un film cu mine (Ed. Vinea), Mihail Vakulovski, Tatuaje (Ed. Vinea) și Constantin Virgil Bănescu, Floarea cu o singură petală (Ed. Junimea). 

La Timișoara, Eugen Bunaru lansează antologia Dintr-o respiraţie, a cenaclului „Pavel Dan”, pusă sub sintagma „Generaţia 2000”. În ea se regăsesc texte semnate, printre alții, de Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Cătălina George, Andra Mateucă și Adriana Tudor Gâtan.

2003 | Se întețesc, îndeosebi în „Ziua literară”, discuțiile și polemicile referitoare la apariția și afirmarea 2000-ismului. Manifestelor citite în cenaclu de Bogdan-Alexandru Stănescu (În pat cu mama literatură) și Adrian Urmanov (eu sînt poemul utilitar) le urmează editorialul lui Marin Mincu din 10 februarie („O nouă generație”), căruia îi vor răspunde prompt în săptămânile următoare Angela Marinescu, Octavian Soviany și Ștefania Plopeanu, în polemică intervenind și tinerii Elena Vlădăreanu, Bogdan-Alexandru Stănescu și Andrei Peniuc. De asemenea, revista „Paradigma” (nr. 1-2/2003, cu tema „O nouă generaţie literară? Cenaclul Euridice”) găzduiește textele a 26 de autori, de la Marin Mincu, Octavian Soviany și Ioan Es. Pop la Ruxandra Novac, Dan Sociu și Constantin Vică.

Publică prima carte Ruxandra Novac (ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri, Ed. Vinea), Domnica Drumea (Crize, Ed. Vinea), Ștefan Manasia (Amazon și alte poeme, Ed. Tritonic), Dan Coman (Anul cârtiței galbene, Ed. Timpul, ca urmare a câștigării Premiului „Aurel Dumitrașcu”), Bogdan Iancu (Fata din lift, Ed. Vinea) și Claudiu Komartin (Păpușarul și alte insomnii, Ed. Vinea), iar Elena Vlădăreanu și Adrian Urmanov scot a doua carte (Fisuri, respectiv Poeme utilitare, ambele apărute la Ed. Pontica).

2004 | În octombrie are loc la Botoșani și Ipotești prima ediție a Congresului Național de Poezie, la care sunt invitați un număr important de poeți 2000-iști și ale cărui lucrări sunt conduse de Ion Pop și Cezar Ivănescu. Inevitabile polemici izbucnesc între tinerii poeți și establishmentul USR.

În noiembrie se ține la Sibiu a treia ediție a Zilelor Poeziei „Iustin Panța”, unde, pe lângă decernarea Premiului „Iustin Panța” pentru debut Ruxandrei Novac, este organizat un colocviu despre poezia tânără, ale cărui discuții sunt conduse de Alexandru Mușina.

Apare, sub coordonarea lui Marin Mincu, antologia Generația 2000 (Ed. Pontica), conținând textele a 41 de autori care citiseră în Cenaclul Euridice. În urma neînțelegerilor dintre Mincu și președintele USR, Eugen Uricaru, cenaclul se mută în Rotonda 13 a Muzeului Național al Literaturii Române din Bd. Dacia.

Fondat la începutul deceniului de Costel Baboș, prozator român emigrat în Canada, site-ul clubliterar.com devine un spațiu de primă importanță al câmpului literar. Aici, 2000-iștii își publică textele și își conturează personae publice, poartă conversații și se confruntă, anticipând apariția rețelelor de socializare și marcând momentul în care literatura română intră în epoca digitală, ceea ce aduce cu sine inevitabila deteritorializare, precum și o diversificare a modalităților de difuzare.

Debutează doi poeți ce pot fi considerați, prin prisma anului nașterii, extremele arcului temporal în care se înscrie generația 2000-istă: Marin Mălaicu-Hondrari (Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Ed. Eikon) și Miruna Vlada (Poemextrauterine, Ed. Paralela 45), iar George Vasilievici publică Cerneală (Ed. Pontica).

2005 | În oglindă cu numărul 3-4/1983, dedicat 80-ismului, revista „Caiete critice” dedică numărul 2-3/2005 poeziei 2000-iste. La ancheta „Poezia tânără, o nouă generație?”, realizată de către Daniel Cristea-Enache și Mihai Iovănel, răspund 51 de scriitori, la care se adaugă trei cronici (semnate de Eugen Simion, D. Cristea-Enache și Andrei Terian), patru manifeste (Marius Ianuş & Dumitru Crudu, Gelu Vlaşin, Adrian Urmanov, Claudiu Komartin) și poemele a opt poeți tineri (printre care Marius Ianuş, Ruxandra Novac, Teodor Dună, Elena Vlădăreanu, Dan Sociu).

Criticii 60-iști Ion Pop („În jurul generației 2000”) și Gheorghe Grigurcu („Douămiiștii”) scriu și ei în „România literară” despre noul val.

Nicolae Manolescu este ales președinte al Uniunii Scriitorilor, funcție pe care o va ocupa în următorii aproape 19 ani.

La Arad, gruparea „Celebrul animal” lansează revista „Ca și cum”. După două volume pe care le repudiază, V. Leac publică Seymour: sonata pentru cornet de hârtie (Ed. Hartmann), iar T.S. Khasis revine, după un debut prematur, cu Arta scalpării (Ed. Vinea). Debutează, tot la Editura Vinea, poetele Diana Geacăr (bună eu sunt Diana și sunt colega ta de cameră), Andra Rotaru (într-un pat sub cearșaful alb) și Oana Cătălina Ninu (Mandala).

După ani de irelevanță, Editura Cartea Românească este preluată de Polirom, colecția de poezie lansându-se cu volumele semnate de Elena Vlădăreanu (Europa: zece cântece funerare), Dan Sociu (cântece eXcesive, care va primi Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Răzvan Țupa (Corpuri românești) și Claudiu Komartin (Circul domestic, Premiul pentru poezie al Academiei Române). Marius Ianuș publică antologia Dansează Ianuș (Ed. Vinea), iar Dan Coman și Teodor Dună revin cu Ghinga, respectiv Catafazii, publicate tot la Vinea. Este reeditat volumul de debut al Ruxandrei Novac, cu titlul prescurtat ecograffiti (Ed. Vinea).

Răzvan Țupa pornește la București prima serie de întâlniri, lecturi și ateliere concepute și conduse de un 2000-ist, „Poeticile cotidianului”, care va ține cinci ani.

2006 | Are loc prima ediție a Colocviului Tinerilor Scriitori, organizat de USR, cu tema „Conștiința de sine a noii literaturi”, la care participă peste 50 de autori din 10 orașe. Colocviul se încheie cu un maraton de poezie ținut în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru.

Revin trei dintre protagoniștii noului val: V. Leac, cu Dicționar de vise (Ed. Cartea Românească), Cosmin Perța (Santinela de lut, Ed. Vinea) și Radu Vancu (biographia litteraria, Ed. Vinea), iar Șerban Axinte publică a treia sa carte, Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut (Ed. Vinea).

Debutează în volum Rita Chirian (Sevraj, Ed. Vinea) și Gabi Eftimie (ochi roșii polaroid. acesta este un test, Ed. Vinea).

Apare la Ed. Vinea a treia ediție (și prima care are parte de o circulație menționabilă) a unicului volum al lui Constantin Acosmei, Jucăria mortului, publicat în 1995.

Răzvan Țupa este primul 2000-ist care ajunge la conducerea unei publicații culturale de prestigiu, „Cuvântul” (al cărei redactor-șef va fi până în 2008). Într-un articol publicat pe clubliterar.com și în revista „Versus/m”, „generaţia 00 a expirat. urmează poezia”, Țupa anunță „moartea subită a generației 2000”.

Festivalul „Poezia e la Bistrița”

 

Mă-ntorc, în a doua parte a săptămânii (11-14 iulie), la cel mai grozav festival de poezie din România, cel de la Bistrița. Am fost ultima oară acum șase ani, înainte ca tata să ne părăsească, înainte să devin soț și tată, înainte de pandemie și de tot ce i-a urmat, iar atunci în 2018, am petrecut alături de Angela Marinescu (ce ar fi împlinit astăzi 83 de ani) și de Ioan Es. Pop, doi mari poeți de care am fost, în diferite perioade din ultimii douăzeci și ceva de ani, foarte apropiat, și care s-au dus unul după altul la distanță de șapte luni.

Prima ediție a festivalului organizat de Gavril Țărmure, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari a avut loc în 2009, iar în toamna aceluiași an am pornit la București Institutul Blecher împreună cu o altă bistrițeancă de ispravă, Ana Toma | Tomagraph, care de altfel s-a ocupat câțiva ani și de partea vizuală a Festivalului Poezia e la Bistrița.

Dacă nu ar fi fost Institutul Blecher, nu ar fi fost, un an mai târziu, Casa de Editură Max Blecher și toate cărțile pe care le-am publicat în acești aproape 14 ani. Dacă n-ar fi fost ele, nu aș primi joi Premiul Editorul anului, ale cărei prime ediții au purtat numele Laurei Albulescu, de care mă leagă câteva amintiri foarte frumoase și vii, mie încă mi se pare că Laura s-a dus într-o excursie și s-a simțit așa de bine acolo (anume în Irlanda) că a rămas și ăsta-i singurul motiv pentru care nu am mai întâlnit-o de trei ani încoace.

Ce să mai, voi fi emoționat și cu tot felul de nostalgii, de joi până duminică, din nou la Bistrița.

Institutul Blecher, ediția 300

 

Domnica Drumea (n. 1979) a absolvit Facultatea de Litere, făcând parte din cenaclul „Litere 2000” și din „Fracturi”. A publicat în volumul colectiv 40238 Tescani (2000) și a debutat cu Crize (2003), urmat de Not for sale (2009) și Vocea (2014). A tradus în românește cărți de Anthony Burgess, Tennessee Williams, Allen Ginsberg, Carson McCullers, Charles Bukowski, Michel Faber, Amy Tan.

Mihai Duțescu (n. 1979) este lector la Universitatea de Arhitectuă și Urbanism „Ion Mincu”, pe care a absolvit-o în 2004. A publicat volumele de poezie și toată bucuria acelor ani triști (2010), franceza un avantaj (2014) și ca într-o povestire de Carver (2024) și romanele Uranus Park (2014) și Bureți de fag (2021).

Răzvan Andrei (n. 1981) a studiat Filosofie și Istoria și Teoria Artei și este poet, traducător și redactor de carte. A publicat volumele de poezie: Jazz pentru iguane (2018, 2019) și Raport către Walt Whitman (2022).

Artiom Oleacu (n. 1986) a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice la Chișinău, este actor și dramaturg și a publicat volumele de poezie: Miere pentru toate exponatele (2019), Spinner (2021) și Plin de adevăr (2022).

Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere și un masterat la CESI, urmând în prezent cursurile doctorale cu o teză intitulată Discursul poetic la feminin în România. Între literatură și ideologie. A publicat volumul de poezie Industria liniștirii adulților (2019, 2021) și a tradus cărți de Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal și Goran Simić.

Bogdan-Alexandru Petcu (n. 1995) a urmat studii, nefinalizate, de Filosofie la Iași și a debutat cu volumul de poezie Transcender (2022).

Briseis Stan (n. 2001) este studentă în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și membră a Cenaclului „Visceral”.

Arina Gheorghe (n. 2002) este studentă în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și membră a Cenaclului „Visceral”.

Daniil Iftime (n. 2005) studiază Filosofie și Litere la Sorbona.

Ana-Maria Olteanu (n. 2005) este absolventă a Liceului Greco-Catolic „Timotei Cipariu” din București.

stea, măr, enigmă

Am povestit mult despre tine noaptea trecută

sunt câțiva ani de când nu o mai făcusem

acum trec într-o mașină condusă de inevitabilul

tip matinal și nervos

pe lângă apartamentul în care

te-au găsit, ca pe-un copil cuibărit în el însuși,

sărbătorind cu sângele coagulat

reușita ștrengăriei macabre,

fără suflare, vânătă, greu de recunoscut

(cum te-am văzut depusă la capela din Visarion)

doar zâmbetul ți se păstrase enigmatic,

cumva năstrușnic și insondabil –

imaginea asta îmi scapără și azi pe bolta craniului,

electrizând câteva fire de păr răzlețe.

fără să te preocupe asemenea frivole banalități,

nu te-ai păzit și nu ai promis nimic,

ai vrut să scrii tot ceea ce se cerea rostit,

să nu lași grozăvia nedivulgată –

și dusă ai fost într-o clipă.

„altarul” din sufrageria mea – pesemne c-ai auzit

vorbindu-se pe șoptite despre el

printre oameni care nu cunosc loialitatea

crâncenă a poeților –

e-o stea ce îți păstrează, gravate, trăsăturile

din ziua în care, zâmbindu-i amar,

despletindu-te, expunându-ți nedumerirea

și jindul de a trăi, mușcând cu toată ființa ta cea

plăpândă dintr-un măr (să fi fost roșu sau verde?

pădureț ori zemos?)

pe care prietenul tău, fotograful cu faimă,

ți l-a întins în după-amiaza de vară –

intuind o rotunjime a chipului tău

de femeie încă tânără – chip încercat de

suferințe cărora atâția se siliră să

le găsească un tâlc – ai părut să mai cauți o dată

în obiectivul rece al acelei scule nemțești

penumbra unei biografii îngemănate cu erupția

și cu dezastrul.

stea, măr, enigmă,

sprintenei uitări nu îi vom da satisfacție –

mutilarea artistului la tinerețe, atelierele tale,

aripa dreaptă și un război de o sută de ani

te trăiesc mai departe,

refuzând orice supunere și extracție

a umanului pe recile, sângeriile dale.

cândva am dansat acolo, la ani-lumină de moarte. 

La Burgas

 

Prima ediție a Festivalului Literar Internațional al Mării Negre, având ca invitați scriitori, editori, agenți literari din Bulgaria, România, Turcia, Ucraina și Georgia. Lectura mea: vineri, 7 iunie, de la ora 19.

Casa de Editură Max Blecher la Bookfest & Institutul Blecher, ediția 299

 

Casa de Editură Max Blecher participă la târgul de carte Bookfest: suntem de găsit chiar cum intri în Pavionul B2 de la Romexpo, pe stânga (standul A03). Vom face și puțin zgomot:

Sâmbătă

* ora 13, lansare „Poesis internațional” 33 (1/2024)

* ora 14.30, lansare æs alienum de Mihók Tamás

* ora 16.30, lansare Ludmila răstoarnă munții de Lena Chilari

Duminică

* ora 14, lansare Elanul interzis. Poezii alese 1941-1974 de Ben. Corlaciu

* ora 20, la Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sect. 3), Institutul Blecher, ediția 299. Se va discuta despre / se va citi din antologia de poezie africană cuprinsă în „Poesis internațional” 33.

„Poesis internațional” 33 (1/2024)

 

            Volumul de față, prin care „Poesis internațional” intră în al paisprezecelea an de existență, este conceput și structurat diferit față de numerele anterioare și marchează un moment nu doar în istoria publicației, ci și în cea a traducerilor de poezie de la noi.

            33 (1/2024) este, îndrăznesc să cred, un număr de colecție. Am lucrat la el aproape cinci luni, înțelegând, pe măsură ce înaintam în arhitectura lui, că m-am angajat într-o lucrare pentru realizarea căreia ar fi fost mai înțelept să-mi fi luat cam un an, tema fiind vastă și imposibil de acoperit integral.

            Ideea unei antologii de poezie africană postcolonială mă preocupa de ceva vreme, iar după apariția numărului anterior mi-am luat inima-n dinți și am început să o explorez. Sarcină ambițioasă pe care mi-am luat-o îmboldit de o nemulțumire mai veche: știm în partea noastră de lume atât de puține despre istoria și culturile acestui imens continent de care Europa a devenit, cel puțin începând cu secolul al XIX-lea, legată indisolubil. Cu o populație de aproape două ori mai mare decât a „bătrânului continent”, și care e prognozată a se dubla până în 2050, cu o creștere economică medie care o întrece pe cea globală (dar și cu sărăcie endemică și uriașe disparități), cu o mie (conform altor lingviști două mii) de limbi indigene, Africa este o lume tânără și vitală (vârsta medie a locuitorilor săi este în momentul de față 19 ani, față de aproape 45 de ani în Europa), a cărei istorie se relevă însă a fi într-atât de veche încât o precede pe a celorlalte continente.

            Dacă Europa în ansamblu a avut, după al Doilea Război Mondial, cea mai lungă perioadă de pace și astâmpăr din istorie (chiar cu încordarea Războiului Rece, urmată după Căderea Cortinei de Fier de conflictele din fosta Iugoslavie și, din 2022 încoace, de războiul de cucerire purtat de ruși în Ucraina), continentul african a fost în ultimele șase decenii cuprins de la un capăt la altul de frământări majore, trecând prin lovituri de stat și războaie civile, despotisme, dislocări forțate de populații, terorism și foamete. În același timp, statele moderne africane sunt, în proporție covârșitoare, independente începând de-abia din a doua parte a anilor ’50.

Supranumit „Anul Africii”, 1960 a reprezentat o bornă, momentul mult așteptat al redeșteptării atâtor ținuturi care fuseseră timp îndelungat guvernate, exploatate și „civilizate” de câteva state europene ce și-au sporit exponențial bogăția din dominația lor asupra populațiilor africane. După această dată începe istoria postcolonială a continentului, un proces dificil și dureros care este departe de a se fi încheiat. Și din care se nasc cele două conflicte majore ale Africilor: pe de o parte, cu trecutul colonial și cu partajarea întâmplătoare (și adeseori incompatibilă din punct de vedere etnic, lingvistic și religios) de către europeni a vechilor regate, imperii și confederații africane, iar pe de altă parte cu propriile contradicții interne ale noilor state născute din cenușa imperiilor coloniale, contradicții pe care acestea din urmă le-au determinat.

            De aici anxietățile inevitabile, resentimentele și confuzia societală a atâtor țări africane, dar și dificultatea majoră a non-africanilor de a-nțelege varietatea de nuanțe a unui peisaj fărâmițat și captivant ce păstrează în crestăturile și crevasele sale dramatismul genezei.

            Precedată de un dosar Chinua Achebe, scriitor nigerian considerat părintele romanului african, poet plin de nerv și eseist strălucit, și de textul subtil și revelator al istoricului, politologului și filosofului camerunez Achille Mbembe, antologia – pe care am croit-o ambiționând să fie cât mai cuprinzătoare și reprezentativă pentru poezia africană a ultimelor șase decenii – cuprinde 33 de poeți din 25 de țări. Pornisem cu gândul să conțină 20 de poeți, apoi am lărgit-o la 25, iar în final am decis să fie 33, realizând de-abia ulterior în ce m-am angajat (căci asta a însemnat cooptarea a 38 de poeți și traducători români care au alcătuit o echipă strașnică; nu știu nicio antologie de poezie apărută în România care să fie rezultatul muncii unui colectiv atât de valoros și de divers).  

            Trei generații sunt reprezentate în selecția pe care am întreprins-o în urma căutărilor și a lecturii febrile a tot ce am putut găsi, începând cu aceea a lui Christopher Okigbo, Kofi Awonoor, Ama Ata Aidoo, Solomon Deressa și Lenrie Peters, care a deschis calea în anii ’60, continuată de importanți poeți ai anilor ’70-’80 (Sony Labou Tansi, Abdellatif Laâbi, Syl Cheney Coker, Dambudzo Marechera, Amadou Lamine Sall) și până la o seamă de autori care au debutat la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, câțiva dintre ei încă tineri, însă cu o solidă reputație internațională, de la Iman Mersal și Jean-Luc Raharimanana la Samira Negrouche, Fiston Mwanza Mujila, Ijeoma Umebinyuo, Nick Makoha sau Ladan Osman.

Dintre numele mari ale literaturilor postcoloniale care s-ar fi putut regăsi în acest volum, Wole Soyinka, primul laureat african al Premiului Nobel pentru literatură și autorul câtorva volume de poezie, este, înainte de toate, un important dramaturg și eseist. Lipsesc dintre țările mari și medii ale continentului Tanzania, Camerun și Zambia, pe care nu le-am trecut cu vederea, însă nu am reușit, oricât m-am străduit, să ajung la poeții pe care îi aveam în vedere, pe lista mea inițială figurând încă vreo 15 nume din aceste țări, precum și din Mauritania, Libia, Djibouti, Burundi și Namibia, care au fost, din păcate, poduri prea îndepărtate. Va fi probabil remarcată absența statelor în care se vorbește și se scrie în portugheză, îndeosebi Mozambic și Angola. Acestea au o istorie și caracteristici diferite, înscriindu-se într-o altă tradiție culturală, cea lusofonă, amalgamată cu varii culturi autohtone, și îmi propun să revin asupra lor.

            Asediate de limbile fostelor mari imperii coloniale, limbile Africilor sunt în pericol – cam 300, conform estimărilor, în timp ce alte 200 ar fi deja extincte, iar aceasta este o chestiune care ar trebui să ne preocupe tot mai mult, limba română fiind și ea amenințată în următoarea jumătate de secol de acest proces (dacă lucrurile vor avea aceeași evoluție ca în ultimele decenii) sub tăvălugul limbii engleze prevalente în lumea globalizată.

Nu este mai puțin adevărat că scriitorii africani și-au găsit, de un secol încoace, sălașul natural în franceză și engleză (excepția o constituie cele 10 țări vorbitoare de arabă, unde lucrurile stau diferit), îmbogățind patrimoniul acestor două mari culturi cu literatura scrisă în limba foștilor stăpâni. Nu mai vorbesc că, forțați de neașezarea și desele violențe politice din țările lor, mulți dintre poeții pe care i-am antologat trăiesc sau și-au petrecut o bună parte a vieții ca emigranți și exilați în Europa și America de Nord, continuând să scrie și să lupte pentru normalizarea societăților din care provin. De aici întrebările care se ridică în mod firesc: unde mai este locul pe care îl poți numi acasă și ce rezolvare își găsește acest conflict identitar în coliziunea inevitabilă pe de o parte cu foștii cuceritori, iar pe de alta cu despotismele și războaiele genocidare ale propriilor țări de după afirmarea independenței? Excepția, dintre cei 33, este Lisette Lombé, poetă cu personalitate explozivă născută în Belgia, dar cu rădăcini puternice în solul congolez – m-a interesat, în cazul său, tocmai transformarea acestei moșteniri și formele pe care le poate ea lua într-un nou biotop.

            Voi mai spune în încheiere că antologia propusă în nr. 33 (1/2024) vine în completarea celor din trecut care se ocupau de Negritudine, adică de generația lui Léopold Sédar Senghor, la care poeții din cele trei generații ulterioare au fost obligați să se raporteze, fie prin continuitate, fie, mai ales, prin opoziție, în spiritul expresiei critice și de o nemiloasă directețe a lui Wole Soyinka: „Un tigru nu își proclamă tigritudinea; el sare să își sfâșie prada”.

Lena Chilari, „Ludmila răstoarnă munții”

 Lena Chilari, Ludmila răstoarnă munții

(Casa de Editură Max Blecher, 2024)

„În Ludmila răstoarnă munții, Lena Chilari articulează, prin ironie amară și sarcasm, alteori printr-o delicatețe dezarmantă, nevralgiile lumii și rănile unui subiect poetic prins în malaxorul traumelor familiale și al unui erotism adeseori disfuncțional. În ciuda discursului care țâșnește în toate părțile, ca șampania, Lena Chilari e o poetă stăpână pe mijloacele sale, care știe cum să gradeze intensitatea și să mixeze registrele, reunind în același construct fragilitatea și forța, exclamațiile pline de patos și observațiile glaciale, plasându-se, la fel ca în volumul ei de debut, în răspărul modelor și modelelor literare prizate de tinerii poeți. O voce pe care inteligența artificială n-ar putea-o reproduce.” 

Anastasia Gavrilovici

 

„Încerc să spun asta în cuvinte cât mai simple, care să meargă drept la inimă: aici sunt toate îndoielile legate de dragoste, abandon, singurătate, vindecare, desprindere, uneori la limita sunetelor dezarticulate, alteori a duioșiei insuportabile. Aici e toată îndoială și haosul trăite plenar de poetă ca să nu fii nevoit să le trăiești tu. Aici e toată viața tumultoasă a Lenei Chilari. Purtați-vă frumos cu ea, ca într-un poem dedicat de Salinger lui Keats.”

Andrei Dósa