Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine

         E în tipar de câteva zile și sper să pun mâna pe ea în cel mult o săptămână. O carte la care am lucrat mult, firește că nu încontinuu, ba cu pauze uneori uriașe. Prefața (dincolo de antologia propriu-zisă, în care îmi asum niște pariuri, această introducere substanțială era în capul meu, și continui să cred că reprezintă o miză foarte importantă a proiectului) a fost scrisă într-o săptămână, dar pot spune că m-am pregătit pentru ea câțiva ani, citind, cred, cam toate cărțile despre generația războiului (sau care aveau măcar atingere cu autori, episoade, lucruri relevante pentru căutarea mea), plus familiarizarea cu câteva colecții de reviste și alte tipărituri mai rare – nu mai făcusem asta cu atâta migală până acum.
          Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine, subintitulată Poeți ai generației războiului e, nu am nici un dubiu, o apariție importantă. Pe lângă studiul cu care se deschide, un text documentat și util prin intermediul căruia oricine-i interesat se poate familiariza cu subiectul și intra în atmosfera și problemele epocii care m-a interesat, cartea cuprinde selecții din douăzeci de poeți născuți între 1916 și 1925 (cel mai mare este poetul-matelot George Dan, mezinul e prietenul său Marcel Gafton, care debutează în volum de-abia în 1972), cei mai mulți fiind însă născuți între 1919-1920 (Constant Tonegaru, Mihnea Gheorghiu, respectiv Geo Dumitrescu) și 1923-1924 (Ion Caraion, Mircea Popovici, Mihail Crama, respectiv Ben. Corlaciu, Alexandru Lungu sau Iordan Chimet).
          Pe lângă aceștia deja menționați, poeți pe care i-am mai introdus în Sârmă ghimpată. Când focurile... sunt: Dimitrie Stelaru (cu poeziile căruia se deschide antologia propriu-zisă), Sergiu Filerot, C.T. Lituon, Ioan Cutova, Margareta Dorian, Victor Torynopol, Radu Teculescu, Elena Diaconu și Ovidiu Râureanu. E un echipaj variat, care arată însă și o anumită varietate de stiluri și explorări poietice, dincolo de direcțiile principale ale generației, cel mai clar conturate în jurul grupării Albatros și al celei (despre care se vorbește și se scrie, inexplicabil pentru mine, mult mai puțin) strânse laolaltă de Vladimir Streinu (care prin revista „Kalende”, cenaclul pe care îl ținea și sprijinul constant & concret de-a lungul celor mai grei ani ai deceniului – de fapt până se strică totul, regele abdică, iar comuniștii preiau complet puterea –, a jucat un rol foarte important pentru o bună parte dintre poeții pe care i-am prins în această „poză de grup”).
         Antologia e împărțită în două secțiuni. Prima, Sârmă ghimpată, conține selecții ceva mai zdravene (de câte douăsprezece-paisprezece pagini): zece poeți pe care îi consider esențiali pentru poezia acestei generații (sau promoții, sau desant). Desigur că planetele cele mai mari ale acestui sistem solar sunt Stelaru, Tonegaru, Dumitrescu și Caraion, însă pe lângă ei sunt prezențe extrem de speciale, planetoizi și sateliți pentru ale căror cărți de tinerețe am de ani buni o slăbiciune (ca Mircea Popovici, cu Izobare, Alexandru Lungu cu Ora 25 sau Ben. Corlaciu, cu Arhipelag și îndeosebi Manifest liric). O miză importantă a acestei prime părți este readucerea în actualitate a doi poeți complet uitați, cu stiluri, temperamente și destine complet diferite. Primul este Sergiu Filerot (1921-1989), care a apucat totuși să publice după 1980 cărțile recapitulative Vitrină secol XX (1982) și Reîntâlniri (1985), iar al doilea – C.T. Lituon (1922-1948), ale cărui versuri au fost pentru prima dată adunate într-o carte de-abia în 2003, însă fără niciun ecou. Sunt sigur că cele șase poezii selectate din ceea ce a lăsat tânărul Lituon vor fi descoperite cu uluială de unii cititori.
          A doua parte a antologiei e mai eteroclită și cuprinde autori pe care i-am vrut aici pentru a sugera (de fapt, pentru ca textele lor să sugereze) către ce s-ar fi putut îndrepta poezia noastră de după 1947 dacă societatea românească nu ar fi suferit, mai bine de un deceniu, comoția proletcultistă. Când focurile se vor stinge printre ruine conține doar cincisprezece poezii scrise de zece poeți puțin sau deloc cunoscuți (cred că în special poveștile poetelor Margareta Dorian și Elena Diaconu vor interesa și vor impresiona, vorbind destul de clar și despre altfel de dezechilibre ale epocii pe care am dat zoom în această carte). Se găsește aici și minunatul scriitor Iordan Chimet, ale cărui poezii scrise pe la mijlocul anilor '40 au apărut pentru prima oară neciuntite de nicio Cenzură de-abia la sfârșitul secolului XX (titlul acestei a doua secțiuni e dat de un vers de-al său).
          În tot, șaptezeci și cinci de poeme culese din douăzeci și trei de volume (plus alte câteva care au rămas în reviste sau arhive ale vremii), însoțite de un aparat critic serios și de prezentări scrise cu empatie și cu dorința de a-i aduce pe acești tineri lipsiți de noroc în fața unui public format, șaptezeci și cinci de ani mai târziu, din generația nepoților și din cea a strănepoților lor. O carte însoțită de aproape patruzeci de fotografii care-s uneori de-a dreptul hipnotizante și poartă semnătura lui Andrei Păcuraru – lucrurile s-au potrivit ideal și în privința asta. O carte în care cred și care sunt sigur că va avea, la fel ca celelalte două antologii pe care le-am publicat în „Cartier de colecție” în 2016, respectiv 2017, o răspândire și o receptare foarte bune. Cei douăzeci de poeți republicați în ea le merită pe deplin.