Alda Merini (1931-2009)
Nu îmi trebuie bani.
Eu am nevoie de sentimente,
de cuvinte, de cuvinte alese cu grijă,
de florile numite gânduri,
de trandafirii numiți prezențe,
de vise care sălășluiesc în copaci,
de cântece care fac statuile să danseze,
de stele ce murmură la urechea îndrăgostiților.
Eu am nevoie de poezie,
această magie ce arde greutatea cuvintelor,
care trezește emoții și dă culori noi.
Poezia mea este dornică precum focul
o trec printre degete ca pe mătănii
Nu mă rog, pentru că sunt o poetă a nenorocului
ce tace, uneori, ore în șir, în durerile facerii,
sunt poeta care strigă și care cu strigătul ei se joacă,
sunt poeta care cântă și nu își găsește cuvintele,
sunt paiul uscat pe care sunetul îl culcă la pământ,
sunt cântecul de leagăn care-i face să plângă pe copii,
sunt gloria deșartă ce își dă drumul să cadă,
mantia de metal a unei lungi rugăciuni
a durerii trecute care nu vede lumina.
traducere de Claudiu Komartin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu