Robert G. Elekes și Ioan Șerbu la Casa de Editură Max Blecher

          În cazul amândurora, e vorba despre al doilea volum de poezie, după debuturi remarcate, premiate și cântate la oraș și sate.
          Robert Gabriel Elekes (n. 1985) revine, după Aici îmi iau dinții-n spinare și adio (Tracus Arte, 2015), care a luat în 2016 mințile tuturor juriilor literare din România, cu o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (Casa de Editură Max Blecher, 2018), carte mai coerentă și mai bine legată, care o să le pice bine multor cititori.
          Ioan Șerbu (n. 1983), care a publicat Lego (Tracus Arte, 2016) ca urmare a câștigării Premiului „Budila Express” (premiere foarte nimerită, el fiind, de unde privesc eu lucrurile, unul dintre continuatorii poeticii din linia Alexandru Mușina – Romulus Bucur – Grupul de la Brașov), scoate krav maga (Casa de Editură Max Blecher, 2018), și de acum cred că e pregătit pentru publicarea primului lui roman.
          De cartea lui Elekes ne-am ocupat eu (ca editor) și Ana Toma (designul copertei), iar la cartea lui Șerbu au contribuit decisiv Radu Nițescu (dacă-l interesează așa ceva, cred că Radu poate fi un foarte bun redactor de carte de poezie) și Sasha Segal (care a creat imaginea copertei, la a doua colaborare cu noi).
          Elekes și Șerbu vor citi duminică seara, la ediția 190 a Clubului de lectură Institutul Blecher de la Tramvaiul 26, dar asta va fi după ce vor fi avut lansări la Târgul de carte Gaudeamus – Elekes, sâmbătă mai către seară, iar Șerbu – duminică după-amiază. (Voi anunța mâine-poimâine orele la care ne vom putea îmbulzi împreună la standul Casei de Editură Max Blecher, nivel 7.70, stand 338, de la Romexpo.)

Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine

Casa de Editură Max Blecher, 2018

colecția „Plantații”

„O nevoie de intervenție exterioară într-o viață din care ceva lipsește și multe dau pe dinafară. O nevoie de Deus ex machina din partea unui dumnezeu despre care se vorbește urât și care poate arăta maximum ca Trump care se uită fix la tine, patern, direct din Casa Albă. Un nombrilism care se poate autostimula textual în buclă, ca un copil care uită de el însuși în timp ce suge un colț din păturica preferată. Un postumanism care te-ntoarce fix de acolo de unde ai plecat. Iar acolo, și la plecare și la sosire, un Narcis privindu-se non stop pe sine însuși într-o baltă murdară, undeva sub Tâmpa sau undeva la o gură de metrou. Un poem remarcabil despre imposibila viață cu tine însuți pe care te iubești fără speranță.” (Svetlana Cârstean)

Ioan Șerbu, krav maga

Casa de Editură Max Blecher, 2018

colecția „Plantații”

„Îmi place mult cum scrie Ioan Șerbu. Îmi place că are umor. Poemele din krav maga sunt majoritatea autobiografice, scene bine puse pe peliculă, care te țin captiv, te fac, după ce l-ai început, să vrei să citești volumul până la capăt.
Spre sfârșitul anilor ’30, luptele stradale cu grupările antisemite la care ia parte în Bratislava îl fac pe Imi Lichtenfeld, specialist în arte marțiale, să constate diferențele dintre sporturi și situațiile de luptă reale. Asta duce mai târziu la dezvoltarea Krav Maga (în ebraică, luptă de contact), un sistem de arte marțiale bazat pe tehnicile de autoapărare pe care Lichtenfeld le-a predat inițial în armata israeliană. Poemele din krav maga lasă această impresie de autentic, poezie care nu te îmbrobodește.Personal, sincer, cu fente și umor, fără șmecherii (sau din contră, plin de ele). O să vă placă.” (Radu Nițescu)