Cristian Simionescu s-a născut pe 21 iulie 1939 în Hlipiceni, jud. Botoșani. A absolvit Filologia la Iași, debutând cu volumul de poezie Tabu (1970). Unul dintre cei mai discreți și mai reținuți autori ai promoției sale, Simionescu a publicat doar câteva cărți, fără să arate frenezia editorială a multora dintre 70-iști: Vicleniile oceanului (1980), Maratonul (1985), Insula (1988) au impus un poet neînseriabil, care a propus, alături de Vasile Vlad, o poetică insolită și imprevizibilă. După 1990, i-au mai apărut câteva antologii montate cu acribie, la care a mai adăugat uneori poeme inedite: Maratonul (1995), Poezii (1997) și Ținutul bufonilor (2002, 2010, 2013) i-au consolidat reputația de maestru al deriziunii și autoderiziunii printre admiratorii scrisului său (nu mulți, dar fini cunoscători ai poeziei românești din ultima jumătate de secol). În 2009 i-a fost decernat la Botoșani Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia. Retras în ultimele decenii la Bârlad, Simionescu s-a stins din viață pe 13 noiembrie 2018.
Masca de gaze
S-au sărutat și cu masca de gaze pe figură
S-au săturat?
Meduzele cad una peste alta
și totuși – în minte – le ordonez,
ca și cum totul e în ordine.
Am treburi mai grave, așa că micile neajunsuri
și disconforturi nu mă torturează. Le iau așa cum sunt.
Uneori curenții calzi sunt mai blânzi (când ești și tracasat)
decât istoria care ne regulează în fiecare clipă
rupându-ne viața, care să nu mai țină cont de nimic
Deci, nu-ți arăta rănile
Și vezi ce poți dărui ție însuți și altora
Fă daruri, fă-ți daruri,
altfel poți căpia!
Nu-i nevoie să plângi, ia taurul de coarne
că nu se poate să stai de vorbă cu Dumnealui față în față
și să vorbiți, să aveți dialog, să-l bați pe umăr...
Cum de mai aud prin chaos șoapta lui Pater?
Biciuit de atâtea ori, fără să țipi
și tu poți fi numită ființă
sau mai puțin decât o ființă
sau mai mult?
Mai măruntă decât o sulă de cusut sacii sisifici
de piele și de pânză
În mine mai există un om pe care încă nu l-am văzut.
Sufletul tău cald ca o piele de cal?
Nu știu cine m-a rănit, nu-l văd niciodată
pe cel care-mi linge rănile –
Cine mi-a trăit viața
care a rămas în urmă?
Cristian Simionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu