Din 2010, când
am pornit la drum cu „Poesis internațional”, sunt pus la fiecare nou număr în dificultatea
de a scrie – după câteva luni de elaborare a principalelor linii pe care se va
structura și organiza conținutul revistei, de corespondență insistentă cu zeci
de poeți, traducători, critici și eseiști, de editare a materialelor primite și
de rezolvare a glitch-urilor
neașteptate care au apărut pe parcurs – editorialul. Începând cu numărul 13
(1/2014), primul al celei de-a doua serii, nici nu am mai dat vreun titlu textelor
cu care se deschide revista, considerând că ceea ce se găsește în paginile ei
afirmă suficient de clar ce are de oferit celor care o citesc, mie rămânându-mi
sarcina secundară de a rezuma printr-un survol destul de general, și
reținându-mă cât se poate de la pedanterii și redundanțe, evidențele, highlights-urile, punctele de interes
care îi alcătuiesc miezul, nucleul iradiant.
De data aceasta,
prefer să rememorez câteva momente cu doi poeți de care am fost apropiat, în
feluri și la temperaturi diferite, de-a lungul ultimilor zece ani, și care au
părăsit planul acesta de existență în decursul a numai trei săptămâni din vara
care-a trecut – pierderi pe care le alătur celei, încă inadmisibile, resimțite
zilnic ca o arsură (absența arde ca fosforul alb) a tatălui meu, la scurtă
vreme după disparițiile lui Adrian Diniș (1986-2018) și Matthew Sweeney
(1952-2018).
Simt nevoia,
după aceste rânduri ocolitoare, ca pentru a lua o gură de aer (aerul acela
proaspăt pe care plămânii poeziei îl păstrează pentru când ne e prea greu să
mai continuăm), să citez aici ultimul poem scris de Aurel Dumitrașcu, în
spitalul Fundeni, cu o săptămână înainte de a muri la treizeci și cinci de ani
ne-mpliniți: „Alţii o duc mai rău şi trăiesc mai mult / să vadă soarele
cum răsare. / (Dacă eu mai bine o duc voi muri timpuriu...?) / Şi câţi ani cu
lama aceasta am umblat / (şi) alţii citind rău credeau că sunt / sentimental
(un poet de la est!) – şi / dacă lama care hăcuieşte creierul / meu e un
sentiment stupid atunci / sunt un sentimental şi nu întâmplător / pe balcon
seara mă gândesc la / scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns. / Pe balcon
stau cu o (pasăre) moartă.”
Sentimentali
poeți de la est, Adrian și cu mine am trăit nu de puține ori intens, uneori
frenetic, descoperirile, fervorile și nădufurile trăite de cei care află pe
pielea lor cât de posesivă și de geloasă pe viață e poezia. Știu sigur că nu
sunt singurul care poate depune mărturie despre asta. Am trăncănit mult, noi
între noi sau cu alții, însă aproape întotdeauna literatura era cea la care ne
întorceam, și care ne făcea să uităm de supărările trecătoare. Pentru tot ceea
ce am trăit împreună la Mălini și la Suceava, la Nicula și la Gherla (sunt de
atunci zece ani împliniți), la mine, în Berceni, sau la el, la Asmita, în
răposatul bar Dharma din Centrul Vechi, în Rotonda fostului Muzeu al
Literaturii de pe Bulevardul Dacia, în Sala Oglinzilor de la Casa
Monteoru-Catargi, la Cafeneaua Dalles, în hruba de pe Strada Sfântul Ștefan
unde am ținut Institutul Blecher vreme de un an, și mai ales la Tramvaiul 26, mă
simt obligat să nu trec sub tăcere două lucruri despre Adi.
Primul, că am
întâlnit puțini oameni atât de dedicați scrisului, și în același timp cititori
vorace, gata să-ți vorbească și treziți din somn despre un poem obsedant,
despre îngemănarea dintre viață și scris în biografia cine știe cărui autor,
despre vreun episod obscur dintr-un roman care, privit din unghiul propus de
el, parcă se cerea citit sau recitit. Asemenea verificări pot fi aspre, dar și revelatoare, între cei care
împărtășesc acest morb. Mai tânărul meu prieten a fost un mare îndrăgostit de
literatură, nu am întâlnit prea mulți oameni pasionați într-o asemenea măsură
de scris – de scrisul său mai puțin, de-al
altora mai mult. Era de ajuns să-i vezi chipul luminându-se când vorbea
despre (niciodată din!) cărți ca să înțelegi asta. Pe de altă parte, Adi și-a
trăit viața cu nesaț, turbionar și fără plase de siguranță, știind încă din
adolescență ce pericole îl pândesc dacă va duce acest trai nechibzuit și
năvalnic (pe care l-a împins cât de mult și de departe s-a putut). El făcea
intenționat lucrurile pe dos, contra curentului sau mofturilor la modă – cred
că e singurul dintre noi (de fapt, din întreaga poezie românească a ultimelor
decenii) care a debutat cu o carte în al cărei titlu se găsește cuvântul
„poezii” – câți poeți de azi mai spun că ei scriu poezii, nu „poeme”?
Și mai e ceva ce
se cere spus în legătură cu Adrian Diniș – și ține de un lucru la care m-am tot
gândit în ultimii ani. Poeții de azi nu își mai citesc (rostesc) poemele atunci când sunt împreună, iar dacă totuși o fac,
e-n asta o anumită stânjeneală, ceva îi reține, să te expui în felul acesta a
devenit un lucru desuet și jenant. Pe măsură ce lumea devine tot mai asurzitoare
și mai hrăpăreață, din păcate parcă și poeții vorbesc tot mai pe șoptite-ntre
ei. Nu împărtășesc cu ușurință ce au mai scris, care le-a fost ultima bucurie,
ce vers bestial îi bântuie... Diniș
dădea cu tifla acestei stinghereli găunoase – încă de când eram niște nerozi de
douăzeci și ceva de ani, își rostea poezia, la masă, sprijinit de un perete ori
pe vreun holișor prost luminat, cu un fel de uimire, de încântare copilăroasă,
și asta, indiferent de felul în care era receptat pe loc textul, făcea lumea un
pic mai bună.
Despre Matthew
Sweeney pot spune că a fost unul dintre poeții mei preferați și că mă simțeam puțin
vinovat că nu i-am mai scris de un an și ceva, așa că am întârziat să-i spun că
opt poeme ale sale, din grozavele Sanctuary
și Black Moon, vor apărea în
traducerea mea în revista brașoveană „Astra”, nr. 16 (1-2/2018). Și astfel n-am
mai apucat să-i fac surpriza plănuită.
L-am întâlnit în
2008 prin Lituania, la Druskininkai, un orășel de graniță care mi-am dat seama
că, în afară de festivalul de poezie pe care-l găzduiește, mai primește și o
sumedenie de pensionari polonezi, fiind un fel de stațiune balneară, tihnită
tot timpul anului (cu excepția câtorva zile din octombrie în care își fac de
cap poeții). Beam vin roșu împreună în Vilnius (nu mi-l aduc aminte consumând
altceva) și eram ușor intimidat, iar el se purta așa cum avea să o facă de
fiecare dată: de parcă am fi
fost old buddies. Un irlandez sincer,
direct, povestitor cu mult farmec, combinând precizia și melancolia cum mai rar
le reușește poeților, Sweeney a fost primul scriitor cu care am făcut un
interviu (ocazie cu care i-am și tradus și publicat bilingv opt poeme în primul
număr al revistei „Poesis internațional”, din iunie 2010), și de atunci a avut
mereu grijă să-mi strecoare când ne revedeam (sau să-mi trimită prin poștă) cel
mai nou volum publicat.
Însoțirile
noastre ulterioare de la Sibiu („Poets in Transylvania”, 2015), apoi Bistrița
(„Poezia e la Bistrița”, 2016), mi l-au apropiat și mai mult, deși, luat mereu
cu altele și gândindu-mă că e destul timp, nu m-am ținut de promisiunea pe care
i-o făcusem cândva, de a-i traduce o antologie în românește (îi mai apăruse una
mai demult, în 2003, pe când locuia la Timișoara). M-am reîntors în iulie, la
Bistrița, în localul de lângă parc unde stătusem și povestiserăm cu doi ani în
urmă, era soare, iar el îmi păruse mai obosit și mai lipsit de vivacitate, am
pus-o pe seama drumului lung pe care îl făcuse, acum aflu că suferea de o boală
a neuronilor motorii, care însă nu l-a împiedicat să scrie (patru cărți superbe
publicate în ultimii cinci ani: Horse
Music, Twentyone Men and a Ghost, Inquisition
Lane, My Life as a Painter) și să
trăiască din plin până la capăt.
Cuprins
Portret
· Grete Tartler
Poezie
·
W. H. Auden (Marea Britanie / Statele Unite ale Americii),
traduceri de Radu Vancu, Diana Geacăr, Șerban Foarță, Andrei Doboș, Tiberiu
Neacșu, Florin Bican, Claudiu Komartin
·
Adrian Diniș
·
Andrei Sen Senkov (Rusia), în traducerea Dianei Iepure
· Trei poete suedeze (a zecea ediție a atelierului de
traducere româno-suedez organizat de ICR Stockholm): Anna Axfors (traducere de Anastasia Gavrilovici); Hanna Rajs (traducere de George State); Sanna Hartnor
(traducere de Alina Purcaru)
·
Guillaume
Apollinaire (Franța), în traducerea lui Octavian Soviany
·
Raúl Zurita (Chile), în traducerea Ligiei Keșișian
·
Eugen Cioclea
·
Alexandru Bulucz
(Germania), în traducerea lui Robert G. Elekes
·
Cătălina Matei
·
Fiona Sampson
(Marea Britanie), în traducerea Dianei Manole
·
Liviu Antonesei
·
Karl Schembri
(Malta), în traducerea lui Cosmin Perța
·
Radu Nițescu
·
Mustafa Köz (Turcia), în românește de Tiberiu Neacșu
·
Diana Iepure
·
Pilar Adón (Spania), traducere de Anastasia Gavrilovici
& Elena Borrás García
·
Michael Astner
·
James Byrne (Marea
Britanie), în traducerea Alexandrei Turcu
·
Valeriu Mircea Popa
·
Luljeta Lleshanaku (Albania), în traducerea Liei Boangiu
·
Tudor Crețu
·
Kristina Kočan
(Slovenia), traduceri de Leonard Ciocan & Cristina Stancu
·
Cătălin-Mihai
Ștefan
·
Gassid Mohammed
(Irak / Italia), în traducerea Danielei Mărculeț
·
Pontus Lindh (Suedia), în traducerea Gabriellei Eftimie
·
Denisa Păun
Xie Xiangnan (China), în traducerea lui Paul Burcia
Xie Xiangnan (China), în traducerea lui Paul Burcia
·
Bogdan Diță
Proză
·
Georges Perec (traducere de Laurențiu Malomfălean)
·
Bogdan Răileanu
·
Claudiu Komartin
Eseu
·
„Poezia este ceea ce trebuie spus” – Andrei Dósa despre
Sándor Kányádi
·
„Tăcere și automutilare” – Bogdan-Alexandru Stănescu
despre Giuseppe Ungaretti
·
„Cioclea. Nimeni altcineva!” – Emilian Galaicu-Păun despre
Eugen Cioclea
·
„Memento Muray” – O.
Nimigean despre Philippe Muray
·
„Angela Marinescu,
briciul lui Ockham și posibilităţile limbajului” – Cosmin Ciotloș despre Angela
Marinescu
Cronică de carte
·
Grațiela Benga despre Cuvinte
salvate (Editura Omonia, 2018) de Grete Tartler
·
Rita Chirian despre Scrisoare către un
prieten și înapoi către țară: un manifest (Editura Paralela 45, 2018) de Ruxandra Cesereanu
·
Teodora Coman despre FRAHT
(Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·
Alexandra Turcu despre FRAHT
(Casa de Editură Max Blecher, 2018) de Rodica Draghincescu
·
Alex Ciorogar despre Insectarul Coman
(Charmides, 2017) de Dan Coman
·
Daniela Luca despre Mai
sincer ca Himalaya. poeme politice (Casa de Editură Max Blecher, 2018) de
Constantin Abăluță
·
Sînziana-Maria Stoie despre tribar (Nemira, 2018) de Andra Rotaru
·
Romeo Aurelian Ilie
despre Cântec
de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018) de Cosmin Perța
Interviu
·
Andra Rotaru în dialog cu Ruxandra Cesereanu
Artă
·
Diana Marincu despre Geta Brătescu
·
Ana Toma despre Eugen Vuțescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu