Poezia e forma de rezistență a unui koala față în față cu buldozerele trimise de Corporație.
vineri, 13 noiembrie 2015
Institutul Blecher 114
Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Svetlana Cârstean. În cadrul evenimentului vor avea loc prezentarea și lectura epopeii participative „București'21 | 840 de versuri | 40 de poeți”.
Mai aproape de un „cadavre exquis” decât de un „renshi”, poemul (alcătuit din trei părți) scris de 40 de poeți contemporani care viețuiesc sau sunt legați intim de București va fi prezentat și citit (la două luni după ce a fost „dezvelit” la Hanul Gabroveni) în cadrul celei de-a 114-a ediții a Clubului de lectură Institutul Blecher. Vom fi la Tramvaiul 26 cel puțin jumătate dintre poeții care au scris la „București'21”, vom citi poemul și vom discuta despre geneza lui, truda Svetlanei de a coordona toată daravela, posibilitatea ca Bucureștiul să fie capitală culturală în 2021 și alte lucruri despre urbea noastră iubită – inclusiv despre poezia pe care (ne-)o provoacă. (Plus c-au promis că vor ajunge și O.Soviany și M.Chivu, care n-au putut veni pe 19 septembrie, la Gabroveni.)
Claudiu Komartin (n. 1983, București) a publicat Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme 2010-2017 (2017, 2018), Autoportret în flama de sudură (2021, 2023), antologia 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022) și Inoculare (2022). În 2012, Edition Korrespondenzen din Viena i-a publicat antologia bilingvă Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, în 2015 i-au apărut volumele Vrpce potaman za balu mesa (Treći Trg, Belgrad) și Bir Garip Roman (Yitik Ülke Yayınları, Istanbul), iar cobalt a apărut în bulgară (Издателство за поезия ДА, Sofia, 2017) și în polonă (Biuro Literackie, Kołobrzeg, 2022). Din 2009, organizează seria de întâlniri și lecturi publice „Institutul Blecher”, din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher, iar din 2022 redactor-șef adjunct al lunarului „Tomis”. A fost vicepreședintele PEN România (2019-2023).
aş veni şi eu!
RăspundețiȘtergere