Duminică

De aproape două săptămâni, România se pregăteşte voioasă şi încrezătoare să intre într-o nouă eră. Victoria Decreţelului Supravieţuitor e aproape. Cred că de-abia acum putem vedea cât de mult a schilodit comunismul ţara asta, pe mai multe generaţii. După experimentele eşuate Iliescu, Constantinescu, Băsescu, e vremea pentru un alt fel de a face politică (de partid şi de stat). O ţară de asistaţi şi calici, în care "conducătorii" te îngroapă-n minciuni seducătoare. Să o spunem: la cât a avut de-ndurat, Adrian Năstase merita această reparaţie. (Şi totuşi, nu prea-mi mai vine să râd când văd câtă mizerie s-a adunat în discursul public de azi. Deschizi orice canal de ştiri şi te inundă un rău proliferant, o prostie bubuitoare, o exemplară necinste.)
Mai e o speranţă minusculă pentru duminică. Atunci vom vedea, seara, care este adevăratul chip al majorităţii concetăţenilor noştri. Îl ştim, îl vedem zi de zi, aproape că ne împinge afară din ţară (pe aceia dintre noi care nu s-au cărat deja). Putem doar să sperăm că de data asta bizantinismul fundamental al românilor (duplicitatea, hoţia – de titluri academice sau de primari, totuna-i –, împopoţonarea cu false reuşite sau cu reuşitele altora, protejarea marilor spoliatori şi, în general, a păturii superpuse, în buna şi brava linie fedesenistă) va primi un vot de blam. Atât.

P.S. Mi-am amintit că au fost câteva rânduri pe care le-am scris despre situaţia de atunci, în toamna unui alt an foarte agitat, 2009 (nu că 2007, 2008, 2012 sau 2014 nu ar fi fost la fel): "Dacă îmi e permisă o mică profeţie de poet: după cum se arată viitorul, Johannis poate ajunge preşedinte în 2014." (15 octombrie 2009). Ar fi ceva să am dreptate până la urmă.