limitare la - căutare de - și demonstrație de dibăcie în cele din urmă. dar unele chestii îs foarte faine, ca execuția igienică sau hambúrgării ăia, sau poezia sau sau sau.
dar e ceva alien în experimentele astea, nu mă pot entuziasma pînă la capăt. am niște nedumeriri cu poezia în general, poate o să ți le pun într-o scrisoare :) publică, desigur
Ce mi se pare mie curios e că dincolo de dimensiunea experimentală a chestiei îl poți vedea/recunoaște pe CK. Mișcarea „jucărelelor” (altfel relativ neutre, „seriale”) pe suprafața de joc poate fi „somatografiată” (se vede și mai bine, acum, că putem face comparația cu „recesiunea în vie”, unde nu se mai joacă singur), și semnătura e CK, e (cumva) recognoscibilă. În rest, îmi place tare cu supraviețuitorul și cu luminițele. :)) Frumos, ca de-bicei. R.
Claudiu Komartin (n. 1983, București) a publicat la nici 20 de ani un volum de poezie, Păpușarul și alte insomnii (Vinea, 2003, 2007), urmat de Circul domestic (Cartea Românească, 2005), Un anotimp în Berceni (Cartier, 2009, 2010), cobalt (Casa de Editură Max Blecher, 2013) și antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (Cartier, 2017, 2018).
În 2012, editura vieneză Korrespondenzen i-a publicat antologia bilingvă Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, tradusă în limba germană de Georg Aescht, în 2015 i-au apărut volumele Vrpce potaman za balu mesa (Treći Trg, Belgrad, traducere în sârbește de Ljubinka Stankov Perinac) și Bir Garip Roman (Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, traducere în limba turcă de Gökçenur Ç.), iar cobalt a apărut în bulgară (Издателство за поезия ДА, Sofia, 2017), tradusă de Lora Nenkovska. Din 2009, organizează seria de întâlniri și lecturi publice „Institutul Blecher”, din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher, iar din 2019 vicepreședinte al PEN România.
limitare la - căutare de - și demonstrație de dibăcie în cele din urmă. dar unele chestii îs foarte faine, ca execuția igienică sau hambúrgării ăia, sau poezia sau sau sau.
RăspundețiȘtergeredar e ceva alien în experimentele astea, nu mă pot entuziasma pînă la capăt. am niște nedumeriri cu poezia în general, poate o să ți le pun într-o scrisoare :) publică, desigur
și eu am atâtea nedumeriri, dragă Matei... dar, cu timpul, poate le rezolvăm împreună
RăspundețiȘtergereCe mi se pare mie curios e că dincolo de dimensiunea experimentală a chestiei îl poți vedea/recunoaște pe CK. Mișcarea „jucărelelor” (altfel relativ neutre, „seriale”) pe suprafața de joc poate fi „somatografiată” (se vede și mai bine, acum, că putem face comparația cu „recesiunea în vie”, unde nu se mai joacă singur), și semnătura e CK, e (cumva) recognoscibilă.
RăspundețiȘtergereÎn rest, îmi place tare cu supraviețuitorul și cu luminițele. :))
Frumos, ca de-bicei.
R.
P.S. Tot în sensul ăsta (curiozități, curiozități!), aș fi curioasă care e procedeul de „compunere”, cât e dicteu automat și cât nu.
RăspundețiȘtergereR.