Așteaptă.
Înainte de a începe,
trebuie să stabilim câteva lucruri.
România nu e „cântecul
răgușit al unei păsări prinse în laț”.
România nu e o insulă
de latinitate etc.
România nu e o icoană.
România nu este sfântă. Nici vorbă de asta.
România nu e „Trei culori cunosc pe lume” sau „Deșteaptă-te,
Române”.
România nu este o
fatalitate. Nu mai mult decât Armenia, în orice caz.
România nu e un borcan spart din care
se scurge dulceață de corcodușe.
România nu e membrul
fantomă în care mai bine nu te sprijini.
România nu e o
bicicletă cu lanțul căzut.
România nu e un baros și nu e un
ciocănel.
România nu își umilește
minoritarii, nu îi tratează ca pe niște bolnavi incurabili.
Țiganii și pederaștii sunt frații noștri,
you fucking bastards.
you fucking bastards.
România nu e un dovleac
umplut cu dinamită.
România nu e obsedată
de felul în care o văd alții.
România nu se
baricadează în aceleași vechi povești de adormit naivii.
România nu e o
fereastră aburită spre curtea interioară a unui spital de nebuni.
România nu se bâțâie ca
un copil handicapat, în ’90,
la Cighid.
România nu e niciunul
dintre aceste lucruri.
Vreau să-ți vorbesc din
inimă, dar în ce limbă?
Nu îmi da drumul și nu
mă lăsa
să mă bâlbâi.
Vom învinge.
E ok. Nu o sa-ti explic poezia, dar imi place ca nu are nici atitudinea depreciativa al celui care nu m stie cum sa se dezica mai repede, sa ia distanta pentru a se salva din intelegerea "la pachet", nici un ton triumfalist. Ma rog, ambele sunt usor de radicalizat, dar tu inventariezi niste reflexe de raportare (la Romania, sa zicem) deranjante, complexele de mai sus, cel al periferiei etc. Nu sunt sigura ca inteleg "rama"(ca sa nu zic ca nu ti-am dat si un feedback). Si cred ca ratez ceva esential, de vreme ce restul pot fi rezumate, sa zicem.
RăspundețiȘtergerenu știu ce să spun despre "ramă", simțeam nevoia să fie acolo
ȘtergereMultumesc!
RăspundețiȘtergerela revedere ultim vers. nimic în rest de retușat. deși, mna, aici e dor un început de poem sau un poem de început. de abia aștept să văd unde cade în carte...
RăspundețiȘtergereSimţi cum ţi se strânge nodul ăla din gât care urcă în cerul uscat amărui al gurii:
RăspundețiȘtergere"Vreau să-ți vorbesc din inimă, dar în ce limbă?
Nu îmi da drumul și nu mă lăsa
să mă bâlbâi."
Nici eu n-aş mai pune "Vom învinge", mai bine Joan Baez cu We Shall Overcome, dar na, eu nu scriu poeme, doar le citesc şi le ascult.
DespoT, mie mi se pare că e un început de doar(e)...
Romȃnia nu e ciob şi nici măcar boantă.
RăspundețiȘtergereRomȃnia nu a născut deocamdată copii imaginari.
dar copii indigo?
RăspundețiȘtergereCopii sau cópii indigo? Caci cópii sigur, copii...cred ca mai putini. Dintre cei indigo, fireste.
ȘtergereO completare: tu le semeni bine. (De unde ma uit eu, e un compliment.)
ȘtergereRomania gandeste prin unii dintre noi.
RăspundețiȘtergerehttp://vicuslusorum.wordpress.com/2013/03/31/poesis-vi-razvan-tupa-tup-tup-tup/
Vicus
Da' mie-mi place chiar și finalul. Are acolo un sens, un ceva...
RăspundețiȘtergereFinalul are sens pentru că este la fel de trist, nu am învins ci vom învinge, poate va fi prea târziu, prezentul şi-a aşezat pe chip ridurile celor ce sunt.
RăspundețiȘtergere