Rânduri către un mai tânăr poet

Dragul meu,

eu sunt acum la Satu Mare și mă tot întreb cum ți-aș putea scrie lucrurile la care m-am tot gândit.

Acum câteva zile am vrut să mă ascund într-o buturugă și de acolo să mușc oamenii. Să mă tot mușc de cap și de genunchi. Să strig înfundat, cu un braț de vreascuri ude în gură. Și tot așa. Mai am și asemenea zile.

Dar azi a fost bine, e o vreme plăcută, luna se fâțâie pe la fereastră cu mișcări cunoscute. Într-o noapte ca asta, cum citeam uluit și nu m-aș mai fi săturat, am început să visez că voi scrie și eu cărți ca acelea. Cred că începuseră deja să mă schimbe. Nu prea mai era loc de întors.

De fapt, cred că voiam să-ți scriu mai mult ca să-mi explic mie ce tot fac aici, de o vreme.

Acum câțiva ani ți-am trimis: Poezia adevărată e extrem de posesivă şi de geloasă pe viaţă, şi de aceea trebuie trăită până la capăt. Asta înseamnă pentru unii terapie, pentru alții haos deliberat, în orice caz imposibilitatea de a ajunge la vreun răspuns. (Spunându-ți asta, simt că mă cam alintam, cum știi că mai fac. De fapt, e ca în bancul cu tipul care ajunge în iad, şi-acolo Diavolul îl aşază la o masă întinsă, îi aduce tot ce vrea, mâncare, băutură, cele mai frumoase femei, totul e minunat, dar undeva într-un colţ, în spatele unei draperii, vede câţiva inşi care se perpelesc într-o oală cu smoală, înţepaţi cu furca de un drac. La care omul nostru întreabă: bine, bine, eu sunt în Iad şi sunt tratat regeşte, cu amărâţii ăia ce e? La care Diavolul îi răspunde: sunt catolici irlandezi: ei au cerut tratamentul ăsta.)

Când mă chinuia cel mai tare, când mă simțeam invadat de ceea ce nu avea nume, și nici răspuns, când nimic nu îmi era de ajuns, nici chiar scrisul, ai mei îmi spuneau că mă complac în asta. Probabil că aveau dreptate. Doamne, ce frumos a fost! Cred că am scris câteva poezii foarte bune pe-atunci.

Virginia Woolf spunea că un adevărat scriitor nu-şi suportă contemporanii, dar eu vreau să cred că ar trebui să facem din poezie o artă a generozităţii, altfel nu văd cum va supravieţui-n viitor. Și de ce să supraviețuiască? o să mă-ntrebi, făcând iarăși pe avocatul diavolului. Habar n-am. Simt că-i mai bine așa.

Știi, mi se pare uneori că nu suntem decât nişte copii speriaţi care au rătăcit drumul spre casă. Dar e mai bine când ești împreună cu alții. În cărți. În exaltarea pentru un vers. Într-un ideal intim. Măcar atât.

Cum scriu? m-ai întrebat odată și cred că mi-a fost rușine să îți răspund. Sincer să-ți spun, scriu tare greu, mă aplec cu emoţie asupra hârtiei (sau mă apropii de ecran), îmi potrivesc creionul între degete (sau mâinile pe tastatură), mă uit în stânga şi-n dreapta să nu tragă nimeni cu ochiul, să nu se ştie că eu acum scriu şi încep să scriu, adică să am bucurii cu creierul meu.

Vorbind odată despre Berryman, ne-am entuziasmat amândoi atât de tare încât am ajuns să ne certăm. Și cred că n-am mai reușit să-ți spun ceva foarte simplu: că orice poezie e biografistă (nu Sexton sau Plath îți vor da cheia aici, ci, hai râzi, Eminescu și Bacovia) – vrem, nu vrem, biograficul se strecoară în tot ceea ce scriem. N-am nici un chef să ţin o pledoarie pentru autenticismul prost înţeles al micilor satrapi literari. Putem face o poezie care să nu dea bir cu fugiţii în faţa realului fără să cădem în derizoriu. Sunt sigur de asta.

Da. Și tot fac asta de-un timp. Și mi se pare uneori că stau pe un gard și tot strig cucurigu.

Nu m-am curățit. Nu m-am curățat. Nu sunt un exemplu pentru nimeni. Dacă ai ști cât de mult mă bucură ploaia.

M-ai întrebat despre ce ar trebui să fie o carte de poeme. Dar o astfel de carte nu e despre ceva, nu spune neapărat o poveste, ci fragmente subiective din care poţi alcătui povestea cuiva. Un volum de poezie nu e un pod, ci ceea ce simţi cât timp îl treci, puțin temător și, da, fericit. Nu te grăbi, sunt multe de văzut și de regăsit. Dar mai ales nu o publica de îndată ce ți se pare că ai scris-o, nu are nici un rost să adaugi și tu un fleac la lumea asta plină de fleacuri.

Gândește-te la ceea ce vei scrie ca la ceva inevitabil și imposibil de suprimat. Și apoi, dacă ai îndoieli, aruncă tot ce ai scris înainte. Poți să repeți procedeul până îți iese. Dacă trebuie să ajungi undeva, mai devreme sau mai târziu drumul te va duce acolo. Nu-i nici o grabă.

Suntem cu toţii pe cont propriu în aventura asta, aşa cum suntem pe cont propriu și-n viaţă. În felul ăsta rămânem perfect coerenţi cu scrisul nostru, nu?

(Și totuși, de câte ori nu mi s-a părut că o mână prietenoasă pe umăr îmi ia toată greutatea și mă duce departe. Ca un nufăr dintr-un poem japonez. Știi bine ce spun. Îngeri matoli, sprijinindu-se unul pe altul cu aripile.)

Dar mai ales nu te încrede în prostiile lor. Ei nu au niciodată dreptate, nici când te critică și îți spun să te lași (așa au învățat de la alții care le-au făcut și lor la fel înainte), nici când te ridică în slăvi. Ai răbdare, o să vezi și tu oameni distruși de cianura elogiului. Și o să-i vezi pe veninoși alunecând cu timpu-n muțenie.

S-a făcut târziu. Ce să-ți mai spun acum? Nu uita versurile lui Bossert: „Plumbul e leneş, / glonţu-i încă pe drum. / Mai avem timp.”

Cam asta.

Al tău,

Claudiu

Concursul de debut Max Blecher - Herg Benet, ediția a II-a

   Casa de editură Max Blecher (www.maxblecher.ro) și Editura Herg Benet (www.hergbenet.ro) organizează ediția a II-a a concursului anual de debut, continuând inițiativa pornită în 2011, al cărei scop este descoperirea și publicarea unor autori valoroși încă nedebutați în volum. Un concurs deschis poeților și prozatorilor pregătiți să propună publicului cărți puternice și originale pe care cele două edituri le vor publica și promova în maniera în care au făcut-o cu volumele câștigătoare ale primei ediții.

    Desfășurare:

    Concursul va avea două secțiuni: Poezie și Proză.

   Condiția principală este ca participantul să nu fi debutat până acum în volum. Nu există limită de vârstă pentru înscriere.

   Premiul constă în publicarea a două manuscrise câștigătoare, astfel: la Casa de editură Max Blecher va apărea volumul de poezie, iar la Editura Herg Benet volumul de proză care au întrunit cele mai mari punctaje în urma jurizării. 

    Adresa de e-mail la care pot fi înscrise manuscrisele este debutMBHB@gmail.com

    Data limită până la care pot fi înscrise în concurs manuscrisele este 15 septembrie 2012.

   Juriul concursului de debut pentru poezie este alcătuit din: Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Iulia Militaru, Răzvan Țupa și Radu Vancu.

   Juriul concursului de debut pentru proză este compus din: Dan Coman, Cristina Nemerovschi, Felix Nicolau, Octavian Soviany și Alexandru Voicescu.

  Cele două cărți vor fi lansate și promovate în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2012.

Un poem de Almog Behar

Tot în cadrul atelierului de la Tel Aviv l-am cunoscut și tradus, împreună cu ceilalți trei poeți români invitați, pe excelentul poet Almog Behar. O voce și o conștiință, un scriitor incomod ale cărui poeme opresc uneori timpul în loc.


O curte din Ierusalim


Iubirea ei e-o dulceață noptatică ce îmi mușcă

din carne, aici, într-o curte din Ierusalim, aici, între vița-de-vie și piatră,

între acordurile de chitară și cuvinte în ladino, înăuntrul trupului meu.

Acolo, de o parte a curții, un gard vechi de fier,

Pe lângă el, o femeie bătrână

Cu capul acoperit, coboară pe străduță

Spre casa de rugăciune,

Mestecând iarăși sunetele, iarăși închipuindu-se

Copilă de rege, pășind

Printre curți pietruite, și limba chitării,

Limbă nelegiuită urechilor mele, ieșită acum din zăgazuri, și eu,

Învățat să scot miere din piatră,

Învăț acum să sorb nectar de pe buze de femeie tânără

Ochii bătrânei surâzători în spatele

Muzicanților, dincolo de cântăreața plină, voluptuoasă,

Și-acum, pentru mine, ea-i bunica ce-nainte să moară

Iarăși vorbea doar arabă, niciun cuvânt evreiesc.

Institutul Blecher 59, după solstițiu

Institutul Blecher vă invită vineri, 22 iunie, după solstițiu, de la ora 18.30, în grădina Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru, nr. 38, sect. 1, București, la lectura poeților Domnica Drumea, Adela Greceanu, Marin Mălaicu-Hondrari și Radu Vancu. Cu participarea poetei croate Bozica Jelusic și a traducătorilor din programul de reședință al ICR de la Mogoșoaia. 

Un eveniment moderat de Claudiu Komartin, Florin Bican și Elena Borras Garcia.

Joi, pe strada Dianei

Marele meu prieten, extraordinarul poet Radu Vancu, citește joi în București, în locul care va deveni foarte curând cel mai viu & mai potrivit spațiu pentru evenimentele literare, artistice și civice din oraș, în localul pe care l-am așteptat, așezat în strada Dianei, la numărul 4. Veniți și voi, vor fi acolo și Ana Donțu și Anatol Grosu din Zona Nouă, și multă lume de cea mai bună calitate. Uitați de Ponta și Băsescu, eu chiar cred că ei nu există. Noi, însă, existăm, cu gândurile, cu entuziasmul, cu poezia noastră frumoasă.

Cinci debuturi recente

Am fost întrebat de câteva ori în ultima vreme, de parcă aș fi Mama Omida, ce părere am despre ultimii debutanți, adică despre poeții care au publicat prima lor carte în prima jumătate a acestui an. Eu zic că e încurajator, citesc lucruri bune și entuziasmante, văd evoluții, mici rateuri, dar și mari promisiuni, voci care merg în atâtea direcții și în căutările cărora întrevăd posibilitățile de împrospătare și de redefinire a poeziei în anii ce vor veni, iar astea cred că sunt câteva argumente de bază pentru care vă recomand să frecventați poezia tinerilor debutanți (trei dintre ei trecuți bine de adolescență) care sunt acum în prim-plan, după târgul de carte Bookfest. Iar mai încolo să ne așteptăm la alte câteva debuturi în forță, poate în primul rând din partea lui Anatol Grosu, dar și a Teodorei Coman, poate și a lui Alex Văsieș, care vin firesc după Când va veni ceea ce este desăvârșit, Copci, Vineri, Soarele mecanic sau Aerostat, toate publicate anul trecut (veți găsi selecții din acestea, dar și din alte șapte sau opt debuturi, în plănuita noastră antologie Cele mai frumoase poeme din 2011, care e pe ultima sută). Enjoy!

Ana Pușcașu, te aștept ca pe un glonte, CDPL, 2012

Livia Ștefan, re.volver, CDPL, 2012

Radu Nițescu, Gringo, CDPL, 2012

Laura Dan, Începe să doară puțin, Tracus Arte, 2012

Marius Chivu, Vântureasa de plastic, Brumar, 2012

Un poem de Shai Dotan

Shai Dotan este unul dintre cei patru poeți israelieni alături de care am participat, la începutul lunii mai, la un atelier de poezie și traducere la Tel Aviv. Traducerile noastre au fost făcute, în mai multe cazuri, în comun, așa încât cred că e corect să spunem că transpunerile în românește li se datorează, în egală măsură, lui Răzvan Țupa, Ritei Chirian, lui Val Chimic, cât și mie. O selecție din poezia israeliană reprezentată de Shai Dotan, Anat Levin, Almog Behar și Yael Tomashov va fi publicată în numărul 9, din această vară, al revistei Poesis internațional, de care sper că nu ați uitat.

Să spunem că războiul

poem liturgic

„Iubirea o cânt, spun iubire.”

                        (Meir Wieseltier)

Să spunem că războiul de aici s-a pornit din iubire

Un dușman asuprit luat pe sus și purtat de iubire

O ocupație unilaterală și reciprocă din iubire

Așezări zgomotoase clocotind de iubire

În moschei ochii imamilor chemând la iubire

În taberele refugiaților, ziduri pe care-s înscrise

  sloganuri întru iubire

La știri, din oră în oră, anunțuri domoale mustind de iubire

Blocade cu sârmă ghimpată în numele a tot ce-i iubire

Teroriști infiltrându-se în malluri cu încărcături de iubire

Conviețuire, un cuvânt sec, un tanc abandonat,

                                               dezmembrat din iubire

Poemul lui Gigi Becali

"Messi are 1,65 metri, da, dar e construit din oţel special adus de pe Lună! Are motor cu reacţie în el. Aşa ceva nu credeam că există. Îi ia la un loc pe Maradona, Pele, Eusebio, îi bagă într-un sac, îl leagă la cap şi îi face pe toţi varză. Voi n-auziţi că e singurul om de pe planetă care are motor?"


(și astfel, gigi becali îi luă locul lui nicolae manolescu în inima lui ciotloș cosmin :)

Un poem de W.D. Snodgrass

din The Führer Bunker

traducere de Claudiu Komartin & Vlad Pojoga

Institutul Blecher 58

Mâine, în locul știut, adică El Comandante Primer, str. Sfântul Ștefan, nr. 13, de la 16.30, Institutul Blecher, ediția 58, cu Ciprian Măceșaru, Dan Mihuț și George Floarea.

Ne vedem în Sibiu

Așa spune Radu Vancu, și așa vom face. Cu Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Alex Goldiș, Claudiu Turcuș, Zona Nouă și amfitrionii Vancu, Varga & Terian, adică unele dintre cele mai frumoase minți...

Dan. Nicușor Dan

Fără iluzii deșarte și fără entuziasmul exagerat al altora, cred că Nicușor Dan este una dintre aparițiile cele mai normale și mai încurajatoare ale acestor alegeri. Un om inteligent și civilizat, cu inițiative civice și proiecte credibile și realiste, cum mi-aș dori să fie cât mai mulți dintre concetățenii noștri. Eu îl voi vota la primăria Bucureștiului, din prea multe motive ca să le enumăr aici. Faceți și voi cunoștință cu el.

Constantin Abăluță în colecția Plantații

„Pe vremuri exista un slogan, «mămăliga nu explodează». Acum școlarii vor toți în Dubai și țopăie de colo până colo să nu înțepenească. Pensionarii au lansat moda cartoanelor atârnate la gât cu «Vrem eutanasiere gratuită». Pe poetul român îl inspiră alcoolul, pe dictator, alfabetul surdo-muților. Numai Constantin Abăluță, care vorbea în șoaptă cu scaunul din mijlocul străzii sau cu nuca din șifonier, confesorul discret al obiectelor și a tot ce nu cuvântă și trece neobservat, acest domn, cu alura lui de sir englez cam scăpătat, urmărește câinele cu roți în loc de labe traversând strada printre mașini și scrie pe trotuar «viața – în curs de apariție»”.

Nora Iuga

„Privirea lui Abăluță pare (repet, pare) îndatorată exclusiv realității. Apoi, dintre pietrele acestea atît de « reale », cuvintele purtătoare de sensuri cuminți, pur descriptive, răsare din nou șarpele răzvrătirii și-ți dai seama că poetul nostru face ce știe el mai bine: asuprește realitatea, o domină și-o batjocorește.”

Bogdan-Alexandru Stănescu

„Am o simpatie deosebită pentru decența disperată a lui Constantin Abăluță și a poeziei pe care o scrie. Admir omul pentru silueta sa galantă, pentru extravaganța reținută, și rămân un cititor al acestui poet prolific și perseverent, la prima vedere peste măsură de productiv, care trăiește însă, fără fastul și narcisismul atât de des întâlnite la poeții români, în religia scrisului.”

Claudiu Komartin