miercuri, 3 august 2011

75 de ani de la "Ţara fetelor"


Maria Banuş (1914-1999)

Când a debutat cu Ţara fetelor, Maria Banuş avea doar 22 de ani şi se afirma dintr-odată ca una dintre vocile îndreptăţite să schimbe paradigma lirică a epocii sale. Era 1936, o perioadă tulbure în care o tânără educată, provenind din mediul citadin bucureștean al vremii, publica o plachetă cu splendide reverii şi nostalgii patriarhale, a cărei experienţă nu a depăşit-o prin nici una dintre cărţile publicate mai apoi, ca scriitoare angajată, în anii cei mai sumbri ai comunismului. Maria Banuş a fost prima poetă din literatura română modernă a cărei senzorialitate, de o admirabilă puritate, se unea cu un filon etic de regăsit la cei mai valoroşi poeţi ai epocii. În ciuda pudorii şi a rafinamentelor sale, poezia Mariei Banuş are în această plachetă o pregnanţă şi o forţă expresivă care fac din ea un vârf al poeziei feminine româneşti (pe care Eugen Lovinescu o susţinea destul de şovăielnic, nu fără unele rezerve de fond). Am convingerea că, în pofida parcursului său ulterior (unsprezece volume numai între 1949 şi 1957, urmate de alte douăsprezece, ultimul publicat în 1990), Maria Banuş a dat prin Ţara fetelor unul dintre cele mai frumoase volume de poezie românească din prima jumătate a secolului XX. După 75 de ani, versurile de la finalul poemului “Ceas de demult” emoţionează, păstrându-şi nealterate frumuseţea şi simplitatea: “Şi-n mine, curgînd pe-ntuneric, un fir subţiratec de sînge, / venit de departe, / un fir pe care-l simt în pieptul îngust de băiat, / în tîmple, / în braţele lungi, străvezii, / şi ştiu că sînt mare, că am cinci ani împliniţi, / cînd nu mai poţi plînge, / şi ştiu că nimic mai trist decît asta n-o să se-ntâmple, / orice va fi.”

3 comentarii:

  1. versuri cu adevarat datatoare de fiori. ma intreb cum ar fi evoluat ea daca ar fi respins angajamentul. nu cred ca o sa stiu niciodata. pot doar sa-mi imaginez. acest volum(nu l-am citit, dar il voi citi) poate o sa ma ajute sa imi fac o parere cat mai buna.

    RăspundețiȘtergere