miercuri, 30 iunie 2010
Din Istanbul
Nu am mai postat nimic de câteva zile pentru că, nu ştiu din ce motiv, după ce am plecat de pe superba insulă Büyükada din Marea Marmara, mutându-mă în Bakırköy, accesul la blog mi-a fost restricţionat (ştiam că sunt câteva mii de site-uri cu probleme, pe care guvernul turc le interzice, cum ar fi youtube, invocând probleme legale, dar nu îmi închipuiam că vor fi probleme şi cu un anotimp in berceni). În fine, prietenii mei turci mi-au explicat că există totuşi întotdeauna soluţii de a ocoli cenzura oficială - care oricum nu mai are cum să ţină prea mult într-o ţară (aparent) aşa de deschisă şi cu atât de mulţi străini: turişti, emigranţi, poeţi, aventurieri, lifte păgâne, sarea pământului... În curând mă voi întoarce acasă, plin de imagini, doldora de sunete şi mirosuri. Istanbul e, după cum spuneam toamna trecută, o lume, dar asta e doar o vorbă şi-atât. Oraşul ăsta îţi dă impresia că e posibil ca într-o bună zi lumea întreagă să fie Istanbul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Te întorci cu trăsura trasă de cai?
RăspundețiȘtergereda, şi cu o maimuţică pe umărul stâng
RăspundețiȘtergereSă te bucuri de ea!
RăspundețiȘtergereŞi de El-Zorab, şi de Pegas...