Bac-Fest 2022

Înainte de orice, vreau să spun că e o veste frumoasă reluarea Festivalului Național „George Bacovia”, Bac-Fest, după o pauză de doi ani. Părea că festivalul de poezie de la Bacău e istorie, însă n-a fost așa – reamintesc că la cele trei ediții anterioare Premiul Național „George Bacovia” le-a fost decernat Angelei Marinescu, lui Emil Brumaru și Ilenei Mălăncioiu. Un început, oricum ai lua-o, excelent. Iar anul ăsta sunt nominalizați (spre deosebire de ceea ce vedem de un deceniu și jumătate încoace la Premiul Național „Mihai Eminescu”) doar poeți unul și-unul: Constantin Abăluță, Mircea Cărtărescu, Mariana Codruț, Șerban Foarță, Gabriela Melinescu, Ion Mureșan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany. Oricui îi va fi acordat premiul „Bacovia” în 2022, nivelul rămâne foarte ridicat.

E nominalizată la poezie și cărticica mea de anul trecut, Autoportret în flama de sudură, care a mai fost și pe lista scurtă a premiilor „Observator cultural”. Dat fiind că l-am luat deja în 2019 pentru Maeștrii unei arte muribunde, mi-aș dori ca anul acesta premiul să îi fie decernat Ștefaniei Mihalache, a cărei carte din 2021, Cronica Akasha, a fost o revenire foarte reușită la cinci ani de la Sisteme de fixare și prindere.

Desigur că mă interesează și celelalte două premii, cel pentru debut și acela pentru critică de poezie, unde sunt, la fel, nominalizări foarte bine alese (și unde favoriții mei sunt Adelina Pascale, cu maki for 2, respectiv Nicolae Coande, cu Manualul vânătorului de poeți – deși premiul la critică e meritat în egală măsură de Cosmin Ciotloș pentru Cenaclul de Luni. Viața și opera).

Membrii juriului, Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu, arată astfel că se poate să existe și la noi premii literare fără compromisuri și care, în plus, arată pluralism și refuzul infectului spirit de gașcă ce sapă la temelia a orice în cultura română.

Institutul Blecher, ediția 257

 

A doua ediție din ciclul de trei potrivite împreună cu ARCUB în cadrul proiectului „București RE:imaginat 2021-2022” are loc duminică 4 septembrie, de la ora 18.30, în Hidden (Str. Doamna Chiajna 26, sector 3), avându-i ca invitați pe Mitoș Micleușanu și pe Rita Chirian.

Mitoș Micleușanu (n. 1972) este artist vizual, scriitor, muzician, realizator de emisiuni radio și TV. A creat, împreună cu Florin Braghiș, proiectul „Planeta Moldova”. A publicat mai multe volume de proză scurtă și romane: Organismecanisme (2002), Tuba Mirum (2003), Kasa Poporului (2008), Nekrotitanium (2010, semnat Planeta Moldova), Trepanoia (2011), Un milion de morți (carte-obiect, 2013) și volumul de poezie Munca (2015). Are în pregătire antologia retrospectivă Făină de oase, carne de tun.

Rita Chirian (n. 1982) a publicat volumele de poezie Sevraj (2006), poker face (2010), Asperger (2012) și Casa fleacurilor (2016). Este doctor în Litere (2012), cu teza Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste. Redactor al revistei „Euphorion”, scrie cronică de carte și eseuri și a tradus câteva cărți din limba franceză (Maurice G. Dantec, J.M.G. Le Clézio ș.a.). Trăiește la Sibiu.

Moderator: Claudiu Komartin

Nadejda Radulova, „Femeia din casa de la colț”

 

De la primele poeme pe care i le-am citit, am admirat biografismul dens al Nadejdei Radulova, intensificat de o imagerie amplă, ce amintește de tehnica „detaliilor luminoase” preconizată de Pound. Poetă complexă, capabilă, așa cum cred că o arată selecția din această antologie, să lucreze în registre diferite și să păstreze același dinamism al scriiturii cu toate că abordează diferite modalități discursive (inclusiv instrumentând în spirit postmodern mitologicul, ignorat cu desăvârșire de poeții români ai ultimilor douăzeci și cinci de ani), Radulova are forță și rafinament, iar transpunerea poeziei sale în românește a fost, aș spune, proba cea mai dificilă pe care Lora Nenkovska și cu mine am dat-o în anii de când colaborăm. „Femeia din casa de la colț” este cartea unuia dintre cei mai buni și mai plini de vitalitate poeți bulgari ai ultimelor decenii.

Nadejda Radulova (n. 24 aprilie 1975, Pazardjik) este o poetă, traducătoare și editoare bulgară, doctor în literatură comparată, autoare, între 1994 și 2020, a opt volume de poezie, printre care Памук, стъкло и електричество (Bumbac, sticlă și electricitate, 2004), Бандонеон (Bandoneon, 2008), Когато заспят (Atunci când ei adorm, 2015) și Малкият свят, големият свят (Lumea mică, lumea mare, 2020). Prezentă în antologiile A Fine Line: New Poetry from Eastern and Central Europe (2004) și A Balkan Exchange (2007). A tradus în bulgărește cărți semnate de Philip Roth, Jean Rhys, Sam Savage, J.M. Coetzee, Jackie Kay.

Pentru Gellu Naum

 

Fundația Gellu Naum / Open House / în memoria lui Gellu și a Lyggiei Naum / în Casa lor de la Comana /14 august 2022.

Participă poeți, scriitori, artiști vizuali, regizori, actori, realizatori de film / iubitori ai operei lui Gellu Naum.

Accesul publicului este liber în intervalul 15,30-19.

În parteneriat cu Aparte Film va avea loc proiecția filmului de animație Insula (The Island, 2022) de Anca Damian / în avanpremieră / o adaptare dupa piesa cu același nume de Gellu Naum (în intervalul 16-17,30, în prezența realizatoarei.

Filmul a fost prezentat la Festivalul de la Annecy, Festivalul de la Rotterdam, TIFF.

Institutul Blecher, ediția 256

 

Clubul de lectură Institutul Blecher va integra, în lunile august și septembrie 2022, trei ediții speciale în zone „cultural-periferice” ale Bucureștiului. Prima ediție din seria de evenimente „perife(e)rice” va avea loc duminică, 7 august 2022, de la ora 18:30, pe terasa Nuaj (str. Matei Voievod 27, sector 2, București), în cadrul căreia vor citi poeții Diana Iepure și Andrei Dósa.

Diana Iepure (n. 1970) a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Chișinău. A publicat volumele de poezie Liliuța (2004), O sută cincizeci de mii la peluze (2011) și În rest, viața e frumoasă (2021). A tradus din limba rusă cărți de Boris Akunin, Alexei Salnikov și Serghei Timofeev, precum și două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).

Andrei Dósa (n. 1985) a publicat volumele de poezie Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017), Expectativa luminoasă (2020) și romanele Ierbar (2018), Multă forță și un dram de gingășie (2021) și Ceaikovski la walkman (2022). Traducător din maghiară și engleză, a transpus în română mai multe cărți, printre care volume ale unor importanți poeți maghiari recenți (Borbély Szilárd, Kemény István) și o antologie a tinerilor poeți maghiari din Transilvania.

Moderator: Claudiu Komartin

Patru poeme

 

I

 

Au îmbătrânit Le Grand Professeur, Visătorul,

       Regina de Pică și Măcelarul-cel-blând,

favoriții muzelor și ai birtașilor din

                           Alexandria și din Taipei

dinainte de prăbușirea drahmei

            și de sinuciderea surorilor Trung.

 

         Inimi zbârcite de poeți fataliști,

de urmași de robi și chivuțe

peste care a plouat cu viziuni și manii –

                ăia care sapă o viață întreagă

excavând camioane întregi de lignit,

munți de vorbe restituite limbariței colective

      fără grija de a nu perturba somnul

                                          statuilor uleioase,

și pe deasupra cu o răsplată de râsul curcilor.

 

Fiecare dintre ei a tras din greu la forja expresiei

                  și totuși gelozia le-a întunecat

adeseori mințile, i-a făcut nemiloși și fragili,

             porțelanuri cu fantezii violente.

 

Săvârșim până și-n scris toate silniciile

                                                           posibile

    și ne mirăm că mai suntem (crezuți).

 

Șubrezitoare invazii de realitate,

               când se știe că ar trebui să te ferești

de autosabotarea constantă a celui

          obsedat de limitele propriei ficțiuni.

Naufragiații visează la nava

                               salvatoare, dar de fapt nu ar

mai pleca nicăieri –

                    cine îi poate învinui

cu atâtea ciozvârte de aripi vândute drept

       aparate de zbor pentru cei spetiți?

 

Dar piruetele memorabile se fac numai

pe marginea prăpastiei –

                                 am învățat-o de la

cei mai sclipitori morți în floarea vârstei:

poate o să-i reîntâlnesc pe plaja

                                                  de la 2 mai

jucând table și bârfindu-i tandru

                              pe toți puștii ăștia care cred că

literatura începe cu ei.

Și eu am crezut că-ncepe cu mine,

                îți închipui ceva mai caraghios de atât?

 

Mușețel, lavandă și floarea-soarelui,

în lanurile acestea se coace răbdarea

       de a locui o singurătate macerată de năluciri,

și peste paginile trecute prin foc

              un ochi pare că se deschide

                         ca repede să se închidă la loc.

 

II

 

să-i asculți respirația

șuierătoare, întretăiată,

să te temi și să speri, să dormi

iepurește, poate chiar să te rogi

deși n-ai învățat pâna la vârsta asta

vorbele nimerite,

să încerci să risipești frânturile

de cuvinte picurate în beznă

să aprinzi lumina și mâna

pusă streașină la ochi să acopere

ce nici în noaptea celei mai precoce

odrasle nu se poate ascunde

plâns, chiar țipăt, spin strecurat în

nodurile unei tăceri dorite

ca altădată sexul, puterea

asupra altuia, altoiul ăsta care

îți poruncește cu vocea ta,

uneori prea târziu, alteori

nesperat de devreme, ce

va urma, ceea ce a fost

și nu va mai fi, de acolo s-au sustras

deja rănile care pot încolți

și toți cei care pe furate-am dormit

și cei pe care în defileurile

presărate cu tot soiul de-nchipuiri

somnul ne-a secerat

ne vom scula, vom pândi

cu inima cât un purice răsuflarea,

pulsul corpului micuț de lângă noi

și de îndată vom ști.

 

III 

 

cine îmbătrânește cu noi

                                   îmbătrânește împotriva noastră

și cine a murit prea devreme

                                  tot împotriva noastr-a murit

„ia uneltele din copârșeu și-ntoarce mortul

                                                             cu gura în jos” –

dar ce ne facem cu pletora asta de vii cărora

                                                          totul li se cuvine?

ce să-nțeleg din toate parastasele și prohodurile care

                                          se îndesesc în mine ca disperarea

de a fi tată, ca disfagia, ca blocajele pe care le credeam

                                                             acum zece ani tot ce

poate să fie mai rău? poezia s-a retras în nișele antrenatei

                                                                                      răbdări

                                         sau toți țăcăniții înghesuiți în mine

știu mai mult, dar n-ar împărtăși

                                     nici de-ai dracului?

                         eu am vrut să împărtășesc totul cu orișicine,

o să mă mut de mâine pe instagram

                                      unde nu-i nici întristare nici suspin

ci peregrinare fără sfârșit de imagini din care se-ngrașă

                                   ca o turmă de porci nesățiosul ego.

unde ești tu pocitanie care-n parcul cu buruieni

                                                       crescute de-a valma

rânjind mi-ai prevestit printre leagăne și învârtitori gârbovite

                                                           o viață în divorț cu realul?

unde ești grădină ocrotitoare, unde e scrisul compulsiv

                                                               care ar fi trebuit să

justifice totul? 

       nel mezzo del cammin mi se părea că n-am cum să duc,

ani buni mai târziu, când pricep în sfârșit că rasa mea a

                                                     dereglat termostatul,

îmi vine să plâng în pumni pentru toți copiii ăștia pe care

                                                            nu am cum să-i salvez.

cine îmbătrânește cu noi

                                   îmbătrânește împotriva noastră

și cine a murit prea devreme

                                tot împotriva noastr-a murit –

străbunica descânta de deochi, de spăriet, de strâns,

       de frigări, de cârtiță, de bubă neagră, de plânsori și de

soare-în-cap, versurile mele nu ascund și nu vindecă

                                          de nimic. biografie, munci și zile,

văgăuni abandonate de zeu –

                 și eu, în nopți ca asta, dac-oi fi știut vreodată

                                         mai bine,

după atâtea cacealmale, evaziuni, pretinse destinderi,

                                                                      chiar nu mai știu.

 

IV

„How can I save my little boy

 From Oppenheimer's deadly toy?”

(Sting, 1985)

 

sunt diverse condiționări

(așa învățasem în școală)

care ne aduc în același loc indiferent de ocoluri

ultimul autobuz tocmai a demarat

suntem iar singuri cu noi înșine

plătim scump pentru cine știe ce ticăloșie atavică

până începe războiul și ne găsim un ideal

cât un bob de mazăre

cât o lăsare la vatră cu un glonte-ntre ochi

 

memoria gastrică a tuturor

circumstanțelor prin care a trebuit să trec

mi-a permis să scriu despre poezie și adevăr

în câteva perioade cu droguri proaste

dragoste pe sponci confuzie

acum sunt vremuri cu sacrilegii, maternități

bombardate și nesfârșită minciună

la care dumnezeul nostru mare și bun

se uită toropit

 

și mai bagă o fisă

„cobalt” în Polonia

 

       cobalt (2013) a fost al patrulea volum de poezie pe care l-am publicat, cu puțin înainte să împlinesc treizeci de ani. Fiindcă devenise între timp intruvabil, l-am reluat patru ani mai târziu, în Maeștrii unei arte muribunde.
       Nu știu dacă e cea mai reușită, dar cu siguranță e cartea mea cea mai norocoasă – a fost publicată la sfârșitul lui 2017 în bulgară, iar acum apare în polonă, la editura Biuro Literackie din Wrocław, în traducerea lui Jakub Kornhauser, care a mai transpus cărți de Henri Michaux, Gellu Naum, Gherasim Luca, Dumitru Crudu.
       Cu această copertă așa de diferită de stilurile care îmi sunt familiare, kobalt iese în ambițioasa colecție „Nowego europejskiego kanonu literackiego” („Noul canon literar european”), la exact un deceniu de la prima carte care mi-a apărut în altă limbă, ediția bilingvă Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, de la editura vieneză Korrespondenzen, în care se găseau și șapte poeme inedite din ceea ce avea să devină în primăvara următoare cobalt.
Așa se rotunjesc, uneori fericit, lucrurile.