Poemul săptămânii: „Mă simt pătruns de o bucurie ciudată”, de Ion Monoran

Al treizeci și doilea poem al săptămânii îi aparține bănățeanului Ion Monoran (1953-1993), una dintre figurile emblematice ale Revoluției, dar și ale poeziei timișorene din anii '70-'80.

Ion Monoran

Ion Monoran (1953-1993) este probabil cunoscut astăzi în special pentru curajul de a fi oprit tramvaiele în Piața Maria din Timișoara și de a fi orientat mulțimea de protestatari către sediul județean al Partidului Comunist, pe 16 decembrie 1989, fiind astfel unul dintre cei cu care începe Revoluția Română. În plus, acest poet care nu a apucat să-și vadă publicat în timpul vieții vreun volum pare acum unul dintre autorii care au reconfigurat spațiul literar bănățean în anii ’70-’90 ai secolului trecut.

În discursul lui Monoran, euforia beatnicilor întâlnește nervul etic al scriitorilor germani din Banat. Bătăios și interogativ, impulsiv și nonconformist, poet cu o chemare autentică spre acțiune socială și civică, Ion Monoran este în textele sale de vârf mai direct și mai actual decât unii lunediști 80-iști (poate fiindcă ironia e, la el, în plan secund faţă de implicarea socială, ilustrând mereu acea vitalitate disperată despre care vorbea Pasolini). Dacă ar fi avut ceva mai multă șansă (adică dacă ar fi debutat în volum în anii în care se lansau gloriile generației sale și dacă ar fi avut o receptare critică justă), formula poetică extrem de coerentă cu sine a lui I.M. ar fi putut sta în centrul canonului 80-ist. Așa, el a rămas, la fel ca Aurel Dumitrașcu, mai degrabă un marginal dispărut prea curând, cu o foarte bună bursă la ultimele promoții poetice.

După moartea sa la doar 40 de ani, lui Monoran i-au apărut volumele: Locus periucundus (1994), Ca un vagabond într-o flanelă roșie (1996) și Eu însumi (2009), strânse în integrala poetică Dragă poezie (Editura Brumar, 2013).

(Mă simt pătruns de o bucurie ciudată)

Mă simt pătruns de o bucurie ciudată

de fiecare dată când încarc gunoiul

în subsolul blocului la care maică-mea

de trei ani mătură şi spală scările şi geamurile.

Pentru c-o ajut

a promis că-mi va cumpăra

un costum din materialul cel mai bun.

Încarc tot felul de gunoaie

de la coji de cartofi şi brazi de Crăciun

până la şobolani

pe care mai întâi îi ameţesc

cu jeturi puternice de apă de la robinet.

Uneori am chiar prilejul

să stau de vorbă cu ţiganii

în timp ce aceştia îşi vâră mâinile până la coate

prin bidoane căutând resturi de pâine

şi sticle neciobite.

Treaba asta oricum trebuie făcută de cineva

dar pun rămăşag

că nici un redactor nu s-ar încumeta

să publice un text ca ăsta prin reviste

cu atât mai puţin ideologii

cu care odată şi odată tot am să mă răfuiesc eu

să zicem încărcându-i în bidoane ca pe şobolani

în timp ce stau de vorbă cu ţiganii

sau cu mama

altfel nu se mai poate!

din Locus periucundus (1994), poem datat 1976

Cristian Teodorescu. O propunere

Încă un motiv să cred că romancierul Cristian Teodorescu reprezintă o alternativă coerentă și onorabilă pentru președinția USR și să vă încurajez să reflectați la asta. Fiindcă marea problemă a Grupului pentru Reformarea USR era până de curând că niciunul dintre scriitorii consacrați care au protestat împotriva actualei conduceri falite moral a Uniunii Scriitorilor din România nu vrea să-și asume o asemenea candidatură. Ca nemembru, mi se pare că organizația ar avea șansa să-și spele obrazul cu C.T. în fruntea ei.

Către toți scriitorii din România,

Fiindcă am ajuns la convingerea că Uniunea Scriitorilor din România trebuie reformată, indiferent ce va ieși din această încercare de reformare a USR, mă simt dator cu cîteva precizări pentru dumneavoastră, membri și nemembri ai acestei uniuni de creație.

1. Sînt convins că actuala conducere a USR ne face de băcănie de cînd cu realegerea lui N.M. pentru al treilea mandat. Cei care credeau și cred că N.M. e de neînlocuit ar fi putut să-i ofere statutul de președinte onorific, nu să schimbe Constituția scriitorilor pentru a-i pune pe tavă lui N.M. un al treilea mandat, deși după primele două a fost limpede că Nicolae Manolescu n-are stofă de manager. Și chiar dacă ar fi avut, cu rezultate demne de toată recunoștința, asta n-ar fi trebuit să ducă la schimbarea statutului nostru.

2. Mi se pare rușinos și inadmisibil felul în care conducerea de azi a USR încearcă să reducă la tăcere un grup de scriitori care protestează împotriva sa.

3. Dacă cei care conduc USR au ajuns să facă poliție literar-administrativă pentru a-i izola pe cei care protestează împotriva lor, folosind pentru asta revista „România literară” ca organ de luptă contra celor nesupuși, intrăm într-un conflict în care ar trebui să-și spună cuvîntul legea. Dar pînă atunci, cer pe această cale demisia actualei echipe de conducere a „României literare”.

4. Nu pot accepta ca Uniunea al cărei membru sînt să înființeze o comisie pentru monitorizarea, suspendarea și excluderea scriitorilor care nu-i cîntă în strună sau care nu tac în fața abuzurilor flagrante ale actualei conduceri.

Am făcut aceste precizări în calitate de membru al USR, care își afirmă și pe această cale calitatea de membru al Grupului pentru Reformarea acestei uniuni de creație.

Cu cele mai bune gînduri,
Cristian Teodorescu

Institutul Blecher, ediția 122

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită duminică, 13 martie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Cristina Onofre, Eugen Suman și Anca Pârvulescu.

Cristina Onofre (n. 1969) a debutat cu Pavilionul de ceai (1993), urmat de volumele: Între vitralii (1994), Poema ‘naltei domnișoare (2002), Generalul sau o iarbă înălțată până la cer (2004), Poeme din țara scaunului cu trei picioare (2007), Templierii lucrurilor simple (2011) și Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul (Tracus Arte, 2015). Tradusă în limbile franceză și italiană, i-a apărut în Italia volumul Autoportrait / Autoritratto (2007, ediție bilingvă franceză-italiană).

Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie la București. Autor foarte activ în zona online la începutul anilor 2000 (printre altele, a fost administratorul site-ului clubliterar), debutează cu Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006).

Anca Pârvulescu (n. 1987) a studiat filosofie și jurnalism. Fondatoare a Freya Art și a companiei Freya Productions. Lectura la Institutul Blecher este debutul ei absolut.

Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

Mâine, în Gallery

Prima lectură din primăvara asta, în cafeneaua Gallery (Str. Leonida, nr. 9-11, București, chiar în spatele Teatrului Metropolis), într-o serie de evenimente începută anul trecut și moderată de către Daniel Sur. De la ora 18.30 voi citi în spațiul primitor din strada Leonida împreună cu Sorin Despot.

Cristian Fulaș, „După plâns”

Când a debutat anul trecut cu romanul Fâșii de rușine, Cristian Fulaș era un necunoscut pentru mine și cam pentru toată „lumea literară”. Am vorbit la Bookfest despre carte și cam așa a-nceput istoria receptării și recunoașterii unui nume nou, care cred că va face mult în literatura română a anilor următori. Nu mult i-a luat lui Fulaș să devină un personaj tot mai cunoscut (și un autor tot mai apreciat): nu doar că volumul său de debut a avut multe cronici și comentarii, că s-a vândut relativ bine pentru sărăcia pieței editoriale de la noi, dar acum e și nominalizat la câteva premii mai mult decât onorabile și sunt convins că pe cel puțin unul dintre acestea îl va câștiga, din simplul motiv că e de departe cel mai bun debut în proză citit de mine în ultimii ani. Și face parte dintr-o trilogie, al cărei volet secund, După plâns, e gata și în curs de apariție.Va apărea în două-trei săptămâni, fiind o coeditare Casa de Editură Max Blecher + Gestalt Books. Am mai publicat un fragment în „Poesis internațional”, nr. 1 (15) / 2015, care poate fi citit, în așteptarea apariției acestui roman recomandat de O. Nimigean.

Poemul săptămânii: Gabriela Negreanu

Am mai scris despre ea, la începuturile acestui blog, acum aproape șase ani, numind-o un pilot de încercare. Pe atunci îi știam doar câteva poeme, din antologia lui Marin Mincu și de pe net. Acum, după ce i-am citit aproape toate cărțile, cred că știu ce spun când scriu astfel despre Gabriela Negreanu pe hyperliteratura.

Ivan Hristov la București

Bdin, urmat de Poeme americane de Ivan Hristov va avea săptămâna aceasta trei lansări în prezența autorului:
‒ miercuri, 2 martie, de la ora 16, la Asociația Culturală Bulgară din România (Str. Doamnei, nr. 18, București);
‒ joi, 3 martie (de ziua națională a Bulgariei), de la ora 18, la Facultatea de Limbi Străine a Universității București (Str. Pitar Moș, nr. 7-13); 
‒ sâmbătă, 5 martie, de la ora 19, la Tramvaiul 26, în cadrul clubului de lectură Institutul Blecher (Str. Cercului, nr. 6, București).

În cei 15 ani scurși de la debut, Ivan Hristov (n. 1978) și-a câștigat, atât ca poet, cât și ca cercetător și eseist, o solidă reputație, fiind astăzi considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori bulgari ai generației sale. După cum scrie poetul britanic SJ Fowler, „Poetica lui Ivan Hristov este la fel de variabilă și de stratificată pe cât este întreaga istorie modernă a țării sale”. Într-adevăr, poezia sa, premiată și tradusă în mai multe limbi, precum și studiile critice pe care le-a scris, oglindesc orientarea și parcursul literaturii bulgare de după căderea comunismului în Europa de Est.
Astfel, viziunea lui Hristov îmbină tradiția poetică și inovația, reușind să creeze în Bdin (2004) o imagine vie, în continuă mișcare, a unei bogate moșteniri culturale, prin ochii unui poet atent și pătrunzător din secolul XXI. Cartea, care a primit în 2006 un important premiu al Academiei Bulgare, scotea la iveală o voce puternică și complexă, care se întorcea cu „pietà” către puritatea și melosul poeziei bulgărești clasice, cu care intra în dialog în spirit postmodern, reușind să construiască un discurs care problematizează temele și motivele tradiționale ale cântecelor medievale, dar și cursul, atât de specific Balcanilor, unei istorii haotice și contorsionate.
Căutările sale sunt redefinite în Poeme americane (2013), cartea unui poet matur, a cărui tehnică pare acum epurată de orice aluviuni, ajungând la o expresie simplă și tranzitivă, conectată la câmpurile subtile de forță ale istoriei contemporane. Construită, la fel ca Bdin, într-un registru dialogal, Poeme americane nu mai comunică însă cu poeții bulgari clasici, de data aceasta atenția poetului fiind îndreptată aproape exclusiv către poezia americană și câteva dintre momentele zguduitoare ale istoriei recente.
Apariția la Casa de Editură Max Blecher a antologiei bilingve Bdin, urmat de Poeme americane / Бдин, следван от Aмерикански поеми, în traducerea lui Claudiu Komartin și a Lorei Nenkovska, reprezintă a doua transpunere a poeziei lui Ivan Hristov, după publicarea anul trecut, la Istanbul, a unei ediții în limba turcă. Volumul iese cu sprijinul Traduki, și marchează un moment în dialogul (până acum foarte redus, de nu chiar inexistent) dintre poezia românească și poezia bulgară contemporană.

Institutul Blecher, ediția 121

sâmbătă, 5 martie, de la ora 19, la Tramvaiul 26

Bdin – Groapa de gunoi 1


Groapa de gunoi din Bdin
are ceva special,
anume că nu se termină niciodată.
De câtă vreme tot merg și merg și merg…
E începutul și sfârșitul,
un nesfârșit orizont de așteptare.
Aici poți să găsești orice:
de la resturi din plastic
la tăieturi din ziare vechi,
bilete de tren nefolosite,
poze cu fete necunoscute,
căluți de lemn ciuntiți,
sticle de Coca-Cola,
busturi cu Lenin și Stalin,
prezervative folosite,
zvastici și cruci rupte,
cărți, de la Marcu la Marx și Márquez,
de la semilună la seceră și ciocan…
Din când în când întâlnesc
și alți poeți,
dar ei vorbesc limbi străine
și aparțin
altor literaturi,
deci nu putem
să luăm legătura.

Uneori mă întind
într-o cutie de carton
și mă simt
ca un copil
în pântecul mamei,
visez că-mi iau zborul…
Uneori, groapa
e caldă și respiră. 
Uneori mă gândesc
că oamenii de-aici
trăiesc ca păsările
migratoare – 

de la Nord la Sud,
de la căldură la frig
și înapoi. 
Și așa,
la fiecare patruzeci de ani
fumez un chiștoc de țigară
și n-am
unde să-l arunc


Ivan Hristov