„Poesis internațional”, nr. 27 (1/2021)

 

            Îmi doream de ceva vreme să găsesc (sau să provoc) o conjunctură favorabilă, un moment prielnic pentru a le propune câtorva dintre poeții, traducătorii și eseiștii foarte buni și îndeajuns de mobili cultural cu care lucrez deja de ani în proiectele cărora m-am dedicat (mai cu seamă „Poesis internațional”) să facem în așa fel încât o personalitate de primă importanță din prima jumătate a secolului XX, Gertrude Stein, să fie prezentată într-un fel care să producă o necesară descoperire a sa și în România. Pentru aceasta eram conștient că printre impedimente sunt și traducerea ei într-o formă inteligibilă, cât și, poate în primul rând, refacerea unui întreg context și a unui parcurs literar și artistic cu care cultura noastră nu a avut, fatalmente, nici la vremea când Stein era un personaj aproape legendar, nici în deceniile următoare (când la noi comunismul a făcut imposibilă o asemenea recuperare) prea multe puncte de convergență.

Să traduci câteva pagini din Gertrude Stein nu poate conduce la mare lucru în absența creionării unui ansamblu de evenimente seminale și de linii de evoluție (care țin deja de istoria mișcărilor artistice occidentale din ultima sută de ani) de care literatura sa nu poate fi separată. Traducerea, acum un deceniu, a Autobiografiei lui Alice B. Toklas a rămas, am impresia, fără cine știe ce urmări. Discuțiile purtate în toamna lui 2019 la Belgrad cu prietenul meu, excepționalul poet, muzicolog și eseist muntenegrean Vladimir Đurišić, un pasionat cunoscător al subiectului, au reprezentat un imbold important. Mai era însă nevoie de o mică schimbare a felului în care este construită „Poesis internațional”. Iar aceasta vine odată cu numărul 27, când revista intră în cel de-al XI-lea an de existență.

Nu vorbim, așadar, începând cu această a treia serie a unei publicații ce are deja în spate 5000 de pagini de poezie, eseu, critică și proză din întreaga lume, despre o transformare de fond, ci despre câteva modificări cărora le simțeam tot mai acut necesitatea. De acum, „Poesis internațional” are un logo nou, înlocuindu-l pe acela cu care am început-o în 2010, o altă modalitate de paginare și de arhitectură a materialului pe care îl conține (iar toate acestea i se datorează Anei Toma, care a înțeles imediat ce era de făcut din punct de vedere grafic). Rubrica intitulată „Portret” este înlocuită de un „Dosar” cu care de acum încolo P.I. se va deschide – iar în centrul primului este Gertrude Stein, cu aproape treizeci de pagini în stare să-i recompună personalitatea artistică și, sper, să împingă cititorii către ulterioare explorări și descoperiri.

După ce a studiat psihologia și medicina, Gertrude Stein a ajuns de pe la douăzeci și nouă de ani, când s-a mutat la Paris în 1903 împreună cu fratele său, Leo, unul dintre cei mai dedicați colecționari de artă modernă, adunând de-a lungul anilor o colecție impresionantă, așa încât s-ar putea spune (s-a vorbit despre asta încă din 1968, când un articol din „New York Times” o credita drept curatoarea primului muzeu modern de artă) că apartamentul său din Rue de Fleurus 27 a fost unul dintre punctele focale de primă importanță pentru arta secolului trecut.

Cât privește literatura sa, odată cu recuperarea datorată mișcării L=A=N=G=U=A=G=E din anii ’70, urmată de perspectivele pe care le-a oferit Marjorie Perloff, Gertrude Stein a fost privită ca o precursoare a literaturii conceptuale. Genealogia acestei „avangarde alternative” de la care se revendică inclusiv Kenneth Goldsmith, pornește în bună măsură de la cărțile sale, greu, dacă nu imposibil de tradus (poate mai puțin Autobiografia, de altfel cartea sa cea mai citită, căci și cea mai blândă cu cititorul). Sintetizând, Stein a „virusat” limbajul, l-a contaminat printr-o serie de procedee care fac din textul său o continuă și obsedantă provocare sintactică, fără a face nici un fel de concesii, conștientă de altfel, după cum afirmă în interviul din 1934 pe care îl publicăm acum, că „a fi inteligibil nu e ceea ce pare”. O provocare încă foarte actuală, căreia poate îi vom găsi, prin dosarul ce-i e dedicat, sensul și limitele.