Un poem de Norman Dubie

Norman Dubie s-a născut în 1945, în Barre, Vermont. După ce a absolvit Colegiul Goddard din Vermont, a urmat cursurile cunoscutului Writers' Workshop de la Universitatea din Iowa. A debutat cu The Horsehair Sofa (1969), dar volumul care l-a adus în atenția criticii a fost Alehouse Sonnets (1971). A predat, începând cu 1975, la Arizona State University, unde a ajuns profesor emerit. Autorul mai multor volume și antologii elogiate și premiate, Dubie a fost considerat încă din anii '70 una dintre cele mai mari promisiuni ale generației sale, consolidându-și reputația prin In the Dead of the Night (1975), A Thousand Little Things and Other Poems (1978), The City of the Olesha Fruit (1979), The Everlastings (1980), antologia Selected and New Poems (1983), Groom Falconer (1989), Radio Sky (1991), The Mercy Seat: Collected and New Poems 1967-2001 (2001), The Volcano (2010) sau Quotations of Bone (2015). 

Elegie pentru Wright & Hugo

Sfântul Ieronim trăia în mijlocul unei comunități 
De câteva suflete, într-o casă de piatră.
Avea un măgar și un leu tânăr.
În serile de iarnă, măgarul cafeniu
Mergea după lemne, însoțit de
Leul cel mândru, credinciosul său tovarăș.

Într-o noapte, niște negustori aflați în trecere
Au pus mâna pe măgar. Leul
S-a întors acasă 
Și a fost acuzat de Ieronim
Că și-a mâncat prietenul!
Pedeapsa nu a fost aspră – leul
I-a luat locul măgarului,
Mergând singur în fiecare seară de iarnă
Peste câmpuri
Să strângă lemne de foc. Leului îi lipsea
Măgarul, însă nu s-a simțit niciodată
Nedreptățit sau neînțeles.

Anii au trecut. Iar negustorii
Aceia, având conștiința-ncărcată,
Și-au recunoscut fapta rușinoasă și i-au înapoiat măgarul
Sfântului Ieronim. 
Măgarul și leul
Și-au reluat drumurile pe care le făceau iarna.
Toată lumea a fost iertată. Iar aici
Se termină de obicei povestea.

Însă au trecut luni de atunci,
Și leul, căruia îi lipseau vremurile în care el era cel util,
S-a schimbat, a devenit gelos și și-a pierdut cumpătul –
A mâncat măgarul sub cerul înstelat,
Printre arinii înghețați.

S-a întors la casa de piatră
Cu o grămadă de vreascuri în spate.
Sfântul Ieronim, fără a se lăsa înșelat de mai vechea pățanie,
Anunță comunitatea
Că măgarul a fost din nou pierdut,
Că leul s-a întors 
Cu lemne de foc și că este însângerat,
Fără îndoială după luptă, căci desigur s-a luptat
Cu negustorii cei nemiloși care îi răpiseră
Tovarășul încă o dată. Dar Ieronim știa –
Din clipa aceea, leul renegat
A fost scutit de orice muncă, și lăsat
Să îmbătrânească lângă foc.

Ieronim, îmbrăcat într-un sac,
Mergea noapte de noapte desculț
Prin zăpada albăstrie,
Întorcându-se cu spinarea-ncărcată
De surcele.

Era un sfânt. Așa s-a întâmplat...


din Selected and New Poems (W. W. Norton & Co, 1983)

traducere de Claudiu & Anastasia Komartin