Vreau să spun doar că țin mult la această doamnă, o scriitoare care a contat mult pentru mine când îmi făceam ucenicia (a fost, de altfel, unul dintre primii poeți în carne și oase pe care i-am cunoscut, și poate cea care s-a arătat cea mai deschisă și mai generoasă cu mine la optsprezece ani). Primul cenaclu în care am ajuns, la sfârșitul anului 2001, îndemnat de profesorul meu Octavian Soviany, era cel condus de ea – dar condus e mult spus, poate mai curând tutelat de Nora Iuga, care era mai curând o gazdă generoasă și extraordinar de motivantă prin tinerețea și verva sa molipsitoare (avea șaptezeci de ani, dar nu i-aș fi dat o zi peste cincizeci, așa cum azi cred că ar putea scrie liniștită, rămânând cât se poate de credibilă, cartea ei de proză la care țin cel mai mult, Sexagenara și tânărul). Prima mea ieșire din România, la douăzeci și doi de ani, i se datorează: în 2005 am făcut împreună cu Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună și Constantin Virgil Bănescu o călătorie cu trenul care mi s-a părut până la capătul lumii, pentru o lectură pe care Nora o pusese la cale pentru noi, la ICR Viena. Și, cu toate că relația noastră a înregistrat, în anii scurși de la acea primă întâlnire de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, suișuri și coborâșuri, sunt legat nu doar de acele lucruri determinante pe care mi le-a spus când eram încă atât de necopt și absorbeam cu aviditate orice informație despre scris și despre lumea literară (amintirile sale, pe care le împărtășește fără fanfaronade, și îndemnurile pe care le conțin subreptice, sunt o mină de aur pentru orice tânăr), ci și de câteva cărți ale sale care au avut pentru mine o influență modelatoare. Ani mai târziu, una dintre marile mele bucurii ca editor a fost să-i republic la Casa de Editură Max Blecher Piața cerului (Jurnal de bucătărie) în versiunea neciuntită de Cenzură, așa cum rămăsese într-unul dintre primele exemplare ieșite atunci, în 1986, un exemplar rămas la mine după moartea Marianei Marin, ce mi-l împrumutase la începutul lui 2003 și pe care nu am mai apucat să i-l întorc... La mulți ani, Nora! Să te țină forța care îți dă această putere rară la fel de exuberantă și de devotată literaturii pe cât ai fost în toți anii de până acum.
fotografie de Alexandru Calcatinge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu