sâmbătă, 31 octombrie 2015

Institutul Blecher 112





Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 1 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Dumitru Bădița, Alexandra M. Păun și Horia Șerban.


Dumitru Bădița (n. 1972) a absolvit Facultatea de Jurnalistică la Sibiu. A publicat volumele de poezie Unghii foarte lungi şi cumsecade (2005), Poeme prerafaelite (2008), confesive (2013), experimentul Invitat la Săvârşin (2010), volumul de note şi comentarii Faze şi emfaze (2011) și o carte de interviuri, Rute ocolitoare (2014). La Institutul Blecher a citit la edițiile 4 (din 18 octombrie 2009), 28 (din 31 octombrie 2010) și 87 (din 5 aprilie 2014).

Alexandra M. Păun (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța. Scenaristă și producătoare de film indie, a publicat poezie în antologia Taberei de la Săvârșin, „La negru” (2015).

Horia Șerban (n. 1995) a terminat Colegiul Național „Sf. Sava” din București și este student la Facultatea de Drept. A publicat poezie pe site-ul „Subcapitol” și în revista „Poesis internațional”. A citit la edițiile 98 (din 30 noiembrie 2014) și 100 (din 22 februarie 2015) ale Institutului Blecher.


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.


miercuri, 28 octombrie 2015

Joi și vineri, la Brașov


A doua Bienală Europeană de Poezie, după cea din 2013 organizată de Andrei Bodiu. 16 poeți din 6 țări, la Brașov, mâine și poimâine, la niște ore cam nepotrivite pentru lecturi de poezie (15-19), pe principiul că, oricum, cine vrea să vină să asculte poezie, vine oricând ar fi. Am fost invitat de poetul Viorel Mureșan (fiecare poet mai tânăr e adus de un consacrat) și voi citi vineri după-amiază, de pe la ora 3 jumate, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (iată că, oricât am încercat să mă feresc, ajunsei să citesc la Rectorat). Mă bucură în special prezența acționistului Johann Lippet, pe care sunt foarte curios să-l întâlnesc și să îl ascult.



marți, 27 octombrie 2015

Concursul de debut „Max Blecher”. Remiză


Am tot întârziat să fac anunțul legat de concursul de debut de anul acesta, recitind, sperând să găsesc ceva care să mă convingă pe de-a-ntregul, căutând să iau decizia cea mai bună și mai justă. Fiindcă în nici unul din anii precedenți câștigătorii concursului nostru nu au avut unanimitate (dimpotrivă, aproape întotdeauna rezultatele au fost foarte strânse după ierarhiile făcute de membrii juriilor de până acum), știam că nici de data asta stabilirea câștigătorului nu va fi simplă. Ca să nu mai lungesc suspansul, trebuie să spun că, din păcate, anul acesta premiul nu va fi acordat, deși mi-e ciudă că întrerupem în felul ăsta un șir care-arăta bine. Pe de altă parte, Casa de Editură Max Blecher rămâne consecventă în editarea și publicarea a două volume de debut pe an, iar în 2015 cărțile semnate de Victor Țvetov și Ana Donțu (aceasta din urmă e în pregătire și va ieși la începutul lui noiembrie) duc la 10 numărul autorilor pe care i-am debutat de când am început.
Nu se pune problema că nu am avut de unde alege, însă cine-mi cunoaște exigențele ca editor știe, vreau să cred, că nu mă mulțumesc cu jumătăți de măsură. Vreo doi (dacă nu chiar trei) dintre poeții selectați pe lista scurtă sunt printre cei mai promițători tineri care scriu acum. Știu că în momentul ăsta le-aș face mai degrabă un deserviciu publicându-i la 19-20 de ani (spun asta din proprie experiență). În rest, am avut un volum atipic și experimental, dar haotic și adesea destul de naiv, o carte stranie de poeme în proză care, oricât de atentă la stil și la înrămări, nu ar fi mai mult decât o broșurică (partea a doua, în versuri, fiind nepublicabilă) și un volum excedentar la capitolul cantitate, în care o poetă pe care o știu de ceva vreme a-nghesuit tot ce a scris în ultimii ani, ceea ce a făcut din manuscrisul pe care ni l-a propus ceva destul de inegal și de greu digerabil.
Sunt convins că, scriind mai departe și lucrând asupra acestor cărți potențiale, unii dintre cei pe care i-am citit și recitit pentru concursul de anul ăsta vor ajunge să publice nu peste multă vreme (poate chiar după concursul de debut de anul viitor, cine știe?) cărți bune și întregi, cu care nu ne va fi jenă, peste ani, nici autorilor, nici editorului lor.

P.S. Le mulțumesc Ruxandrei Cesereanu și lui Nicolae Coande pentru că au acceptat să fie în juriul celei de-a cincea ediții a concursului și fiindcă s-au aplecat cu răbdare și interes asupra manuscriselor primite.

luni, 26 octombrie 2015

Doi ani fără Eugen Cioclea


Am scris acum o jumătate de an despre excelentul poet român din Basarabia Eugen Cioclea, dispărut în condiții greu de imaginat, care spun multe despre viața cuiva băgat în vortex (al poeziei? al artei, să spunem, în general) prin părțile astea ale lumii (iar moldovenilor de dincolo de Prut le e chiar mai greu decât nouă). Cioclea a fost, nu am nicio îndoială, cel mai bun. Iar ce se întâmplă azi, după el, în poezia românească scrisă în Republică, i se datorează în bună măsură. De aceea am ales ca în rubrica mea, Poemul săptămânii, să-l așez pe Eugen Cioclea, cu poemul său Love Story”, alături de câțiva dintre cei mai buni (mai atașanți, mai influenți) poeți din literatura română a ultimelor decenii.

Eugen Cioclea

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Institutul Blecher 110 (înregistrarea video)


Asta pierdeți dacă nu veniți la Institutul Blecher: lecturi, umor, discuții pe text, polemici constructive, asumare.


video: Victor Potra

vineri, 23 octombrie 2015

O nouă carte de Nicolae Coande și Institutul Blecher, ediția 111




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 25 octombrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Nicolae Coande și Mihnea Bâlici. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumului Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015) de Nicolae Coande.


Nicolae Coande (n. 1962) a debutat editorial cu placheta de poeme În margine (1995). Au urmat: Fincler (1997), fundătura homer (2002), Folfa (2003), Vînt, tutun și alcool (2008), Femeia despre care scriu (2010), precum și antologiile VorbaIago (2012) și Persona (2013). A mai scris cărți de publicistică și eseuri. Trăiește la Craiova.

Mihnea Bâlici (n. 1998) este elev la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. A câștigat în ultimul an premii la cele mai importante concursuri pentru poeți nedebutați (Licart, Zilele de Poezie „Constantin Virgil Bănescu”).


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.


Nicolae Coande, Nu m-au lăsat să conduc lumea,
Casa de Editură Max Blecher, 2015
colecția „Plantații”

Prin noul său volum, Nu m-au lăsat să conduc lumea, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ține de mode, de migrații sezoniere, de tendințe. Că un poet adevărat continuă cu obstinație să-și urmărească obsesiile, să-și hrănească indispozițiile, și o face rămînînd tot timpul subtil și neașteptat, fals sentențios — dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate și inteligență bine strunită —, sarcastic, negru-n cerul gurii și bavard, cînd, de fapt, atît de grav în fiecare secvență derulată în filmul său straniu, ce atinge uneori tragismul prin intermediul metonimiei și al deriziunii. Lucru pe care doar cîțiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeți galonați sau faime ale istoriilor literare) l-au mai reușit atît de memorabil — de obsedant — în toată poezia românească recentă.

miercuri, 21 octombrie 2015

Vineri, la Brașov: Dactăr Nicu's Skyzoid Poets


Vineri, de la ora 18, în Tipografia (Str. Postăvarului, nr. 1, colț cu Diaconu Coresi, foarte aproape de Piața Sfatului), unul dintre cele mai primitoare localuri din Brașov, împreună cu Robert G. Elekes, într-un eveniment moderat de către Dan Țăranu, sub titlul Dactăr Nicu's Skyzoid Poets (parafraza la titlul cărții din 2013 e-o reverență față de Alexandru Mușina, care ne lipsește). Sper să fie primul episod dintr-o serie de evenimente care să reziste mult și bine, așa că vom avea nevoie de încurajări.


luni, 19 octombrie 2015

Oameni pe care putrezește până și flegma


Comunicatul USR din 15 octombrie 2015
Uniunea Scriitorilor din România este instituția care a făcut tot ce s-a putut pentru scriitorul Radu Aldulescu, oferindu-i un spațiu de locuit, mai mulți ani, mai întîi în Casa Monteoru (pînă cînd aceasta a fost retrocedată), apoi în imobilul de pe strada Nicolae Golescu (pentru care USR a plătit chirie Primăriei Capitalei și la care a fost nevoită să renunțe). Editura Cartea Românească, a Uniunii Scriitorilor din România, este editura care i-a publicat cărțile lui Radu Aldulescu.
În lumina acestor fapte, verificabile de ziariștii veritabili, iar nu de pseudojurnaliștii în căutare de rating, USR își exprimă speranța că și alte instituții vor face eforturi similare cu cele depuse timp de mai mulți ani pentru unul dintre cei peste 2.400 de membri ai ei. Printre posibilitățile USR nu se numără și aceea de a oferi spații de locuit membrilor ei.

Nu cred că e nevoie să explic de ce, înainte de a mă înfuria, acest comunicat al Uniunii Scriitorilor din România mi-a întors stomacul pe dos.
Atâta cruzime și nesimțire cuplate la o lipsă a celei mai firave și mai elementare solidarități nu mi-a mai fost dat să văd nici chiar în nenorocita asta de lume culturală românească.
Meschini și jegoși, astea sunt cuvintele pe care nu ai cum să le eviți când vezi în ce hal au ajuns cei câțiva care conduc USR astăzi.
Deja asta nu mai are legătură cu faptul că se premiază între ei (ne-am răcit gurile de pomană la începutul anului după ce s-au căcat pe Premiul Național de Poezie dându-i-l unui versificator gângav ca Chifu), nici cu mai micile sau mai marile găinării și gheșefturi pe care le fac. În definitiv, nefiind membru al uniunii lor decrepite, toate astea nu mă interesează mai mult decât m-ar interesa prin câte sălașe își mai lasă lapții Nicolae Manolescu la 75 de ani.
Sigur, mi s-a părut caraghios (lor, celor dinăuntrul USR, ar fi trebuit să li se pară scandalos și nedemocratic, dar, cu excepția unui grup de câteva zeci, au tăcut toți mâlc, ca niște oportuniști de doi bani ce sunt) că Manolescu a ajuns să facă pe șest modificări pentru a putea fi președinte etern, că amenință voalat niște oameni în vârstă (care depind de ajutorul/indemnizația de merit și de cei 50% în plus la pensie) că fără el toate se vor duce de râpă și ei vor ajunge muritori de foame. Mi s-au părut rușinoase și dezamăgitoare, mult sub așteptările pe care le aveam cândva de la acest om, toate ieșirile publice ale lui N.M. legate de tot ce i s-a reproșat: conducere discreționară, vraiște în documente, învârtire incorectă a banilor pe care-i are în gestiune, refuzul de a lua în seamă orice fel de sugestie de schimbare a lucrurilor, de reformare a Uniunii Scriitorilor.
Am înțeles și nu mi-am mai bătut capul cu asta, neavând de câștigat sau de pierdut absolut nimic din conflictul cu saurienii useriști. Pentru mine era o problemă principială și de aceea m-am alăturat unor scriitori pe care îi apreciez și cărora le-am dat dreptate (Iaru, Soviany, Aldulescu, Vinicius au fost cei mai bătăioși). În rest, scriitorimea noastră a preferat să stea la cutie, că doar capul plecat etc. etc.
Am înțeles de câteva luni și că bătrânul rinocer nu mai vede nimic în afara intereselor lui și că l-a căpiat definitiv dorința de putere: cum n-a avut suficientă până spre bătrânețe, mai ales acum că i-au luat foncția de ambasador la Unesco, nu i-a rămas decât asta: să stea cocoțat pe movilița lui și să mai scoată de-acolo câte un cucurigu răgușit în vreme ce nevestele-l pupă pe toate părțile ca pe sfintele moaște, iar slugile (cu tristețe îl descopăr în această categorie pe hipermoralul și principialul Mircea Mihăieș, pe onoarea căruia cineva a vărsat ceva foarte urât mirositor) îl periază și-i gâdilă vanitatea, îi șoptesc ce mare și frumos și invulnerabil e (sunt la mâna lui, le dă bani de reviste, câte un premiu din când în când, o indemnizație și-n felul ăsta se descurcă binișor niște antitalente recunoscute a căror singură calitate e că țin în perfuzii câte o revistă de provincie pe care nu o citește nimeni  n-o să stau să le-nșir aici, sunt destule și te poți șterge liniștit la fund cu ele).
Pe scurt, în chestiunea evacuării Asociației Scriitorilor București din str. Nicolae Golescu (și, odată cu această mutare, aruncarea în stradă a prozatorului Radu Aldulescu, îngăduit acolo de luminata conducere useristă), lucrurile sunt simple.
1. Imobilul respectiv, concesionat de Primărie pentru o perioadă de 50 de ani, a fost dat înapoi de bunăvoie, cu 6 ani înainte de încheierea contractului. Ca să fie clar: USR a predat o clădire de 198 de metri pătrați situată la doi pași de Romană, de Amzei, de Ateneu, pentru care plătea o chirie de 900 de lei pe lună! (De fapt, nu plătea nimic: chiria și utilitățile erau acoperite din cotizațiile membrilor Ascoiației.) De ce a făcut Uniunea asta? Ce organizație de pe lumea asta renunță la un asemenea cadou? Oricât de cretin sau de prost manager ai fi, explicație pentru așa ceva nu există. Vreme de 6 ani, USR putea face o sumedenie de lucruri în acea clădire. Explicația e, însă, extrem de simplă. În imobilul respectiv, după ce se va da cu nițică vopsea pe deasupra, va fi (apreciez că la anul pe vremea asta realitatea îmi va da dreptate) un frumos și scump restaurant de centrul Bucureștilor, la care N. Manolescu și nevasta lui de pe atunci vor avea masa lor separată. La care vor mai fi invitați și alde Gârbea, Chifu, Mihăieș, Ștefănescu. Slugile.
2. Aldulescu e, după toate aparențele, o victimă colaterală. Sigur, e posibil să fi cântărit și faptul că romancierul a fost unul dintre cei vocali împotriva abuzurilor conducerii. Și pentru asta trebuia pedepsit. Indemnizația de merit i-a fost refuzată în favoarea unui poet oarecare, Marian Drăghici (până atunci, purtător de cuvânt al USR, dar au făcut un troc: i-au dat lui Drăghici indemnizația, în schimb i-au luat postul, pe care i l-au dat mai departe lui Daniel Cristea-Enache, care n-avea, sărăcuțul, decât vreo 12 joburi). Sigur, Aldulescu fiind un nealiniat, un rebel, trebuia aruncat în stradă. Păi cum, tu ești un amărăștean și ai gura mare? Ia de-aici. Cam așa gândește Manolescu & co. și asta înțelegi clar din recentul comunicat al USR (nici măcar nu se mai prefac, nu mai încearcă să salveze aparențele).
Dacă mai există cineva cu coloană vertebrală și sănătos la minte prin Uniunea aia, dacă mai e în picioare vreunul dintre 80-iștii care îi datorează atât de mult, acela ar trebui să facă o încercare de a-l salva pe Nicolae Manolescu de Nicolae Manolescu!

vineri, 16 octombrie 2015

Svetlana Cârstean, „Ce povestește muncitorul”


După Traian T. Coșovei, Alexandru Mușina, Mariana Marin, Cristian Popescu, Virgil Mazilescu, Iustin Panța, Angela Marinescu, Aurel Dumitrașcu, Andrei Bodiu și Mircea Ivănescu, poemul săptămânii în „Gazeta de Constanța” îi aparține Svetlanei Cârstean (Ce povestește muncitorul” din Floarea de menghină). Se adună încetul cu-ncetul o mică antologie tare frumoasă și vie.

Svetlana Cârstean

joi, 15 octombrie 2015

„4 A.M. Cantosuri domestice” la Brașov


Recentul volum de poezie al lui Radu Vancu, 4 A.M. Cantosuri domestice (Casa de Editură Max Blecher, 2015), va fi lansat mâine la Brașov, de la ora 17, în cadrul Salonului de Carte Bookfest (Hotel Aro Palace, Bd. Eroilor, nr. 27, Brașov). La fel ca la Sibiu, Cluj și Bistrița, va fi toată lumea bună la prezentarea cărții, despre care vor vorbi Adrian Lăcătuș, Romulus Bucur și Caius Dobrescu.



marți, 13 octombrie 2015

Institutul Blecher, ediția 110



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 18 octombrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Diana Iepure, Adrian Diniș și Alexandra Bodnaru.


Diana Iepure (n. 1970) a debutat cu placheta Liliuța (2004), revenind după o pauză de șapte ani cu volumul O sută cincizeci de mii la peluze (2011). Traducătoare din limba rusă (Sf. Nicolae Velimirovici, Boris Akunin). Prezentă în mai multe antologii, printre care Noua poezie basarabeană (2009).

Adrian Diniș (n. 1986) a publicat volumul Poezii odioase de dragoste (2010). Prezent cu texte în mai multe antologii de poezie contemporană, printre care Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și recenta La negru (2015). A citit la edițiile V (noiembrie 2009) și LIII (aprilie 2012) ale Institutului Blecher.

Alexandra Bodnaru (n. 1997) este elevă în clasa a XII-a. A publicat poezie în reviste din Craiova, precum și într-un volum colectiv, ca urmare a câștigării concursului „Traian Demetrescu” (2013).


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

duminică, 11 octombrie 2015

Luni, la Timișoara (Cărturești Mercy)


Luni seara, de la ora 19, la Timișoara, în librăria Cărturești de pe str. Mercy, nr. 7, sunt invitat la cea de-a șaptea ediție a evenimentului intitulat „Ce mai faci scriitorule”, moderat de prozatorul Bogdan Munteanu. Dacă sunteți prin zonă și aveți chef de așa ceva, mă puteți găsi acolo vorbind, povestind verzi și-uscate și citind din frumoasele mele poiezii.


sâmbătă, 10 octombrie 2015

Poemul săptămânii: Mircea Ivănescu


A zecea săptămână a rubricii mele din „Gazeta de Constanța”: Mircea Ivănescu (Poveste scurtă”).

Mircea Ivănescu

joi, 8 octombrie 2015

Lansarea volumului „sinistra” la Timișoara


Vineri, 9 octombrie, de la ora 18.30, în Cuib d'Arte (Str. Mărășești, nr. 14, Timișoara). Vorbim despre carte Aleksandar Stoicovici și cu mine, Marius va citi, Bogdan Munteanu o să ne țină în frâu. Se anunță ploaie, deci adăpostiți-vă în Cuib.


miercuri, 7 octombrie 2015

Concursul de debut „Max Blecher”. Lista scurtă



Prima fază a celei de-a cincea ediții s-a încheiat: am primit multe manuscrise, dintre care în jur de 15 mi s-au părut bune, cât de cât promițătoare sau aveau în ele secvențe ce-mi mai făceau din când în când cu ochiul. Am ales, ca în fiecare an, zece  din care cei trei membri ai juriului (Ruxandra Cesereanu, Nicolae Coande și subsemnatul) îl vor desemna pe câștigător. Asta se va-ntâmpla în jur de 15-20 octombrie, ca să avem la dispoziție o lună să ne ocupăm de carte. Cele 10 manuscrise selectate sunt:

* Alexandru Carol, (fără titlu)
* Alin Ioan Gabor, ce aș face dacă aș fi în locul meu?
* Bianca Sanda, Povestiri fără sfârșit
* (nesemnat), Esperluete ploi
* Laurențiu Malomfălean, Nu te culca după miezul nopții
* Vlad Viski, Mă cheamă Sorina
* Mădălina Nica, Și
* Dan Negară, Nomazi de asfalt
* Horia Șerban, om
* Ștefan Lujinschi, fumoar pentru sfinți

Le mulțumesc tuturor celor care au trimis și au crezut sincer că. Sper să le meargă tot mai bine cu scrisul și să nu se grăbească să publice decât atunci când au o carte de poezie bună & adevărată. Pentru că, s-o recunoaștem, e o inflație enormă: atâția oameni care scriu și mult mai puțini care citesc...

marți, 6 octombrie 2015

Robert G. Elekes


Robert G. Elekes, aici îmi iau dinții-n spinare și adio
(Editura Tracus Arte, 2015)

Brașoveanul Robert G. Elekes debutează la 30 de ani cu volumul aici îmi iau dinții-n spinare și adio, o carte inventivă și plină de lucruri proaspete și expresive, de o încredere în poezie și o poftă de scris care nu pot fi mimate și care mă fac încrezător în privința lucrurilor pe care acest poet le va scrie mai departe. Nora Iuga a scris acum câteva luni: Cartea e plină de ciudăţenii, dar nici una nu pare îndelung calculată în prealabil. Inspiraţia funcţionează la fel de spontan și de fără cusur, la fel de exact ca incizia diamantului pe sticlă.“ La care eu nu pot să adaug decât „bun venit, Robert!“ și să transcriu unul dintre poemele cele mai reușite din volumul său de debut, care îmi amintește de unele scenarii morbid-feerice ale lui George Vasilievici.


Biofilm

e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
oamenii își părăsesc blocurile,
se plimbă mână-n mână printre ei,
se așază în parc la soare
și-și lasă zăpada
care li s-a depus între urechi
să se topească în timp
ce albinele zboară de la mort la mort,
le sug nectarul,
se scaldă în ei
și îi împrăștie în zbor prin lume.
de la atâta moarte în aer
cetățenii hipersensibili
se strănută violent pe asfaltul orașului.

e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
copiii aleargă pe câmpii,
îi calcă în picioare,
se tăvălesc printre ei,
îi rup de la brâu în sus, îi miros,
îi împletesc într-o coroană
și-i culeg pe cei mai frumoși dintre ei
pentru a-i pune acasă în vază.
iar părinții îi privesc mulțumiți în timp
ce un mititel se arde singuratic pe grătar
și fumul se ridică spre cer.

e primăvară și pretutindeni
morții încolțesc și înfloresc.
și undeva, la colț de stradă, un copil
vinde morți cu capul plecat:
trei la cinci lei.
și undeva el o surprinde pe ea
cu un buchet de morți de ziua ei
și undeva cineva bea un ceai de mort
și undeva cineva fură un mort din grădina altuia
și undeva cineva se dă pe față
cu cremă de mort ca să rămână pururea tânăr
și undeva pe o pajiște morții intră
pe o parte a vacii și ies pe cealaltă
și undeva cineva suflă cu toată puterea într-un mort
și își pune o dorință în timp
ce îi vede toate mădularele plutind în jurul lui
și undeva cineva pescuiește un mădular din vânt
și-l bagă în decolteu ca să îi poarte noroc
și undeva cineva îngenuncheat
cu un mort între dinți
cere în căsătorie pe altcineva
și undeva o fetiță cu un mort în păr
își linge mulțumită înghețata.

e primăvară și-n cimitirul din bartolomeu
tatăl meu încolțește și înflorește
așteptând, ca-n fiecare an,
să încolțesc și să înfloresc împreună cu el.

duminică, 4 octombrie 2015

Andrei Bodiu, „Mado”


Am scris în cel mai recent număr al revistei ieșene „Timpul” prima parte a unui articol despre Firul alb, ultima carte, apărută postum, a lui Andrei Bodiu (textul va putea fi citit integral pe net după ce apare și numărul pe octombrie al „Timpul”-ui). Iar poemul săptămânii pe care l-am ales pentru rubrica din „Gazeta de Constanța” este „Mado”, publicat de Andrei în Oameni obosiți (2008).

Andrei Bodiu

joi, 1 octombrie 2015

Institutul Blecher, ediția 109



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 4 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Vlad Drăgoi, Cristina Stancu și Teona Galgoțiu. În cadrul întâlnirii va avea loc prezentarea volumului Eschiva (Cartea Românească, 2015) de Vlad Drăgoi.

Vlad Drăgoi (n. 1987) a terminat Facultatea de Litere din Brașov. A debutat cu o carte de proză, Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito (2009), pe care a ținut o vreme să o facă uitată. A revenit cu volumul Metode (2013), urmat de recenta Eschiva (2015).

Cristina Stancu (n. 1990) a absolvit Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Facultatea de Litere din cadrul Universității București (literatură comparată și studii de limbă și literatură franceză). A publicat în „Paradigma” și pe site-ul „Subcapitol”.

Teona Galgoțiu (n. 1998) este în clasa a 12-a la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. Scrie pentru revista „SUB25”, colaborând de-a lungul timpului cu mai multe publicații („Dilema veche”, „Plic, o revistă”). Poemele sale au fost publicate pe „Subcapitol”.

Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.