miercuri, 19 iunie 2013

O cronică de Jan Kuhlbrodt


Pentru vorbitorii de germană (poate îmi traduceți și mie pasajele esențiale):

http://www.fixpoetry.com/feuilleton/rezensionen/2170.html

E prima cronică pe care o descopăr la Und wir werden die Maschinen...
Publicat de la
Etichete:

2 comentarii:

  1. Anonim30 iunie 2013 la 20:38

    Claudiu, iata traducerea cronicii despre tine. Poate nu este cea mai corecta, dar destul de buna. Limba germana artistica nu este cel mai usor de tradus. Sper sa-ti foloseasca, am facut-o din consideratie pentru tine si respect pentru poezie(scriu si eu versuri). Diacriticele pune-le tu, eu nu "le am".

    Viorel Bucur, Karlsruhe
    Germania


    "Poezia româneasca mi-a însotit firul lecturilor mai mult din umbra,totusi a fost pe undeva mereu prezenta înca de la începutul anilor optzeci. Nu numai pentru că poeții si poetesele de origine germana din România au luat-o cu ei în exilul german, dar cu siguranta si din cauza asta. Ei au fost elementul de legatura dintre culturi. Punti. Culturi care, asa cum mi se parea câteodata, nu-mi puteau fi mai straine, sufera din când în când eruptii mai mari sau mai mici, cum ar fi la lecturarea poeziilor lui Gellu Naum.
    Când, însa privesc înapoi si-mi ordonez corespunzator lecturile, Romania pare a fi un pur si inepuizabil rezervor. Poate din cauza insularitatii romanice a limbii, dar poate si datorita interferentei cu diferite alte culturi. În mai mult decât meritoria Editura Korrespondenzen, care ne permite noua accesul la deloc supraapreciata arta poetica din estul si sud-estul european, a aparut de curând lucrarea poetului nascut în Bucuresti în 1981, Claudiu Komartin, "Si vom lasa masinile sa plânga pentru noi..."
    Chiar titlul lasa sa se întrevada ceva despre modernitatea istorica.Traducerea apartine lui Georg Aescht.

    Komartin apartine unei generatiei de tineri autori români si dupa cum se pare, el este de invidiat de productiv, deoarece în acest volum este vorba de un grupaj de poeme din surprinzator de extinsa sa opera de pâna acum, selectat cu grija de însusi autorul.

    Un punct de vedere subiectiv care ar sugera ca trebuie sa ne multumim cu vârful aisbergului. Acest vârf trebuie luat, cu toate acestea, în considerare, pentru ca, mi se pare mie, autorul este adânc înradacinat în traditia lirica româneasca, si aceasta, spre uimirea mea, se remarca prin urbanitate.

    Exista desigur si la mine, dar si la o parte din cunoscute surse media, când vine vorba de lumea româneasca, referiri la coloniile de pelicani din Delta Dunarii, iile colorate taranesti, care cu boi sau imagini cu executia lui Ceausescu.

    Este o reîntoarsa uimire, care apare deja cu primul carnet de reclame pe care-l lasam înca în anii optzeci cu texte despre modernitatea româneasca si care atât de mult se contraziceau în ceea ce personal am trait în cele doua sederi avute în România. Pe de o parte, o populatie intimidata si inaccesibila si pe de alta parte, o poezie plina de forta si absolut deloc timida.

    Komartin construieste pe aceasta forta.

    Dar ceva pare a fi real, în reprosurile facute constiintei mele. România, asa cum rezulta din poemele lui Komartin, este o de mai multe ori scindata scindata, contradictorie chiar sin viata intima. Si vad in aceste poezii chiar o functie documentara care în nici un caz nu poate fi treaba poeziei ,dar care îsi are baza în reusita poeziei. Poezia vorbeste despre situatia originii sale, iar noi putem învata de la ea ceva despre lumea istorica: Iar Komartin o contrazice doar aparent atunci când scrie.

    Poem civil



    nu ma întreba

    despre legatura dintre istorie si poezie

    cine a înteles totul gresit

    cine a plâns

    la ce i-au trebuit megafoane

    sa ne duca vocile atât de departe?



    Ceea ce aici este programatic formulat, este cuprins în poezie. Istorie vie, dar si sedimentata.

    Foarte emotionanta a fost pentru mine reîntâlnirea cu tânarul coleg al lui Komartin, Constantin Virgil Banescu. În poezia "O dupa-masa în Piata Carol" el reînvie poetul care s-a sinucis în 2009, când era de-abia la mijlocul celui de-al treilea deceniu de viata.O dubla reînviere pentru ca traducerea textelor lui Banescu în germana a fost una dintre ultimele lucrari ale lui Oskar Pastior"

    RăspundețiȘtergere
  2. claudiu komartin30 iunie 2013 la 21:01

    mulțumesc mult, Viorel Bucur. mi-ai făcut o bucurie

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)