Natura e un templu unde pilaştri vii
Adeseori scot vorbe confuze şi solemne;
Trecând zăreşte omul păduri-păduri de semne
Ce-ncep prieteneşte din ochi a-l cântări;
Ca nişte lungi ecouri ce-ngemănat suspină,
Pierzându-se-n tenebra adâncii unităţi,
Precum ale luminii şi nopţii vastităţi
Culoarea cu parfumul şi sunetul se-mbină.
Sunt unele parfumuri ce parc-ar fi copii,
Cu ton blajin de flaut şi verzi ca o câmpie,
Iar altele – corupte, cu aspre gingăşii,
Vorbind de-a nesfârşirii trufaşă lăcomie,
Ca moscul, ambra, smirna, ce cântă-n graiul lor
Al simţului şi minţii extaz mistuitor.
în româneşte de Octavian Soviany
Dacă există un Dumnezeu al traducătorilor - da, bineînţeles că există, vezi cel puţin Cincizecimea - sigur îl ocroteşte pe Octavian Soviany.
RăspundețiȘtergereAm citit de câteva ori versiunea asta din pură plăcere "simbolistă" şi aşa, tot citind am înţeles în sfârşit, direct,fără medieri bibliografice, că aici e vorba despre natura umană. Contestând pozitivismul parnasian, Baudelaire nu înalţă un simplu imn naturii ca operă divină, sublimată prin artificiul imaginaţiei, ci minunăţiei de-a face parte din ea, de-a o percepe cu toate simţurile şi de-a extrage din ea limbajul apt să comunice o simpatie reciprocă.
Nu că mi-aş fi rezolvat toate problemele cotidiene şi numai asta ar fi rămas deschisă (deşi aşa s-ar zice după concluzia simpluţă pe caream tras-o), nu că aş tânji după vremurile când asta era cea mai arzătoare chestiune pentru mine, totul este foarte bine în cea mai bună dintre lumile posibile - dar îţi foarte mulţumesc.
XXM
se cuvine să-i mulţumim lui O.S.
RăspundețiȘtergereşi, fireşte, prietenului Ch.B.
O versiune mai vie decât cea a lui Al. Philippide. Nu pot decât să-l felicit pe Octavian Soviany pentru această traducere, dar și pe tine că ai publicat-o aici.
RăspundețiȘtergereQ
sunt de acord. spre comparaţie, iată şi versiunea lui Philippide:
RăspundețiȘtergere„Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc.
Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,
Purtând în ele avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.”
"La Nature est un Temple où des grands piliers
RăspundețiȘtergereLaissent parfois passer des profondes paroles
L'homme y passe à travers des forets des symboles
Qui lui repondent qvec vois familiers".
Nu m-am putut abţine de la acest termen de comparaţie...
Dar de exemplu, pentru "se touchent et se repondent" din strofa următoare, "se-ngână şi-şi răspund", tradus in litera, a intrat deja în fondul nostru lexical.Mise pare însă mai elegant spus "culoarea cu parfumul şi sunetul se-mbină".
Nici nu ştiu care dintre cei doi poeţi traduce mai mult în literă sau mai mult în spirit. Când unul, când altul.
Da, e minunat că există mai multe limbaje pentru o singură limbă...
qvec = avec
RăspundețiȘtergerevois = voix
-(minus)fraza profundă cu limbajele
În rest,totul e intact şi, vorba unui alt mare prieten poet, asta mi-e egal. Nu ştiu ce-a vrut să spună şi poate eu nu vreau să spun ce-a spus El şi nici ce-ar putea să apară într-o primă decriptare, eu cred că vreau să spun dimpotrivă, neindiferent dar totuşi liber, dar îmi place la nebunie cum sună