miercuri, 30 martie 2016

Cu Marius Oprea, joi, la Cărturești


Ultima zi din martie aduce o nouă ediție a Cercului literar de la Cărturești. De la ora 19, invitatul meu la cea de-a treia întâlnire pe care o moderez (după cele cu Angela Marinescu și Octavian Soviany) va fi poetul, eseistul și istoricul Marius Oprea, întors de câteva zile din Insula Mare a Brăilei, unde a făcut săpături pentru a scoate la lumină rămășițele deținuților uciși și îngropați la Salcia. Lui M.Oprea i-a apărut la sfârșitul anului trecut o antologie de poezie despre care vom vorbi, căci în ultimii ani poetul a fost mai puțin prezent, deși e unul dintre cei mai valoroși autori ai anilor '90, parte a Grupului de la Brașov. Sunt sigur că vom vorbi și despre romanul la care a început să scrie, despre prietenia cu mentorul Alexandru Mușina și cu ceilalți tineri poeți de acum 20-25 de ani de la Brașov (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Simona Popescu), precum și despre multe altele. Vă aștept.


marți, 29 martie 2016

Nicolae Manolescu, o cădere teribilă


Nu am fost niciodată un mare admirator al domnului Eugen Simion, deși fostul președinte al Academiei Române are câteva cărți foarte serioase de critică și istorie literară, iar competența lui pe jurnal și pe literatura veche nu cred că poate fi pusă la îndoială. Când am ascultat înregistrarea în care fostul diplomat și președinte al USR Nicolae Manolescu îl numește (și încă de două ori) pe Eugen Simion tâmpit, vă mărturisesc, aproape că mi-au dat lacrimile. Din păcate, așa cum îmi confirma de curând un doctor, acestea sunt semnele instalării demenței senile. Mi-e îngrozitor de milă de Nicolae Manolescu: se prăbușește, cu fiecare zi care trece, într-o regiune unde nimeni, sunt convins, nu ar fi crezut că va ajunge vreodată. Felicitări, dragi colegi scriitori care-l susțineți în continuare. I-ați fi făcut un mare bine dacă nu ați fi fost atât de servili și de oportuniști: în urmă cu un an sau doi, N.M. ar fi ieșit din scenă cu obrazul curat. Despre așa ceva însă nu mai poate fi vorba acum.

Orfanii lui Ceaușescu după 20 de ani



Mâine, miercuri 30 mai, de la ora 15, la ICR (Aleea Alexandru, nr. 38).
Mai multe detalii în legătură cu evenimentul aici.

luni, 28 martie 2016

Trei poeme


Nefericilă lovește din nou



mi-e frig și știu că sunt atâția cărora
le e și mai frig
și lor le e și foame și ceva s-a rupt
definitiv în ei 
aș vrea să fiu furios pe cineva pentru asta
să-l privesc în ochi și să-i susur ceva usturător
ceva care să nu permită nicio replică
să strig că așa nu se poate
că va plăti că vor plăti cu toții
că oamenii mei le vor zbura creierii
tuturor celor responsabili dacă până 
la ziuă nu se rezolvă cu toată mizeria asta
așa nu se mai poate gata așa nu se mai
poate e vremea să redeveniți oameni
dar nu am la cine să
strig
pentru că deja nu mai e
nimeni

nimeni

*

Dincolo de noaptea asta
De lumina ei șerpiliană
Dincolo de pastilele
Cât roțile unui car alegoric
De plânset, de avalanșe, de revoluții,
Dincolo de catedrale și de moschei,
Dincolo de voință, de tehnologie, de aparate –
Afecțiunea cuiva,
Dezarmantă ca o lovitură la coaie,
Cântecul scandalos al cerșetoarei de la metrou
(Când nu ai speranță n-ai corp)
Ca și cum ai lua-o spre centru
Cu o bucată de marmură-n gură,
Abisul din ceilalți,
Fericirile cu cheiță,
Când nu ai speranță n-ai corp
Când nu ai speranță n-ai corp
Pe pământul ăsta sărăcit,
Aproape steril.

*

urcăm lucrurile cât mai sus pe dulapuri
să nu ajungă la ele frații gândaci
șoarecii cu mustățile lor sârmoase
un toast pentru bucuria resimțită când
auzi de nenorocirea altuia schadenfreude citisem
c-așa îi zice da’ să știi că orice
ne-ar trece prin cap
sunt curiozități pe care nu ni le vom putea
satisface vreodată
fiziologic locuiește omul iartă-l iubește-l așa
cum e sau
stâlcește-i fața cu lovituri de ciocan
învață-l minte din partea mea pe nervul arnold
sunt dâre pe cer și asta nu poate
fi de bine oricum ai lua-o
unde mă duc eu mă duc singur hăituit
vexat hașurat destul de anost
doar sânge și ser
și cutiuțe mici pentru dinții de lapte ai marii
speranțe care am fost

vineri, 25 martie 2016

Institutul Blecher 125




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 27 martie 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ștefan Manasia și Răzvan Pricop.


Ștefan Manasia (n. 1977) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 2000, a fost pentru o vreme profesor de limba și literatura română în comuna Călărași, județul Cluj, iar din 2003 este redactor al revistei „Tribuna”. A publicat volumele de poezie: Amazon și alte poeme (2003, 2005), Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013) și Cerul senin (2015).

„Manasia e unul dintre ultimii detectivi sălbatici (vânători, ar zice Mușina) care caută nu doar forma poemului pierdut în deșertul (infra)realului, ci și recuzita lui inconștientă. Lui Manasia, poet din generația extincției, nu i-a fost niciodată frică de cuvinte – mici, mari și potrivite –, cum nu i-a fost frică să (se) recunoască (în) adevărul altora.” (Simona Sora)

Răzvan Pricop (n. 1987) a absolvit Institutul Național al Magistraturii (2013) și a debutat cu volumul retrovizor (2015).

„Texte scurte, atent construite, pregătind o imagine puternică ce vine de obicei la final. Astfel că citești și, neștiind unde te îndreaptă subtil poemul, realizezi la sfârșit c-ai asamblat fotografia unei ipostaze fruste, ireversibile. Ca-ntr-o carte de istorie în care, fără plictiseli sentimentale, sunt numărate indiferent victimele. Pricop știe, se vede, să extragă centri nervoși dintr-o astfel de carte.” (Ioan Șerbu)


Moderatori: Claudiu Komartin și Tiberiu Neacșu.

joi, 24 martie 2016

Mâine, în Tipografia, cu Merlich Saia și Alexandra Turcu


În octombrie am inaugurat seria de lecturi intitulate Dactăr Nicu's Skyzoid Poets”. La prima ediție am citit cu Robert G. Elekes, și tot cu el voi modera mâine ediția din martie a evenimentului, la care sunt invitați Merlich Saia și Alexandra Turcu. Merlich va veni împreună cu mine de la București, iar Alexandra de la Cluj.
M.Saia a publicat în 2014 Garda de corp, iar A.Turcu  celelalte produse, anul trecut. Două dintre cele mai bune debuturi ale ultimilor ani. Mario Masaaki și Denisa Herman vor avea după lecturi și discuții momentul lor de muzică & performance. Ne vedem în Tipografia (Str. Postăvarului, nr. 1, Brașov), mâine seară, de la ora 19.


marți, 22 martie 2016

Institutul Blecher, ediția 124, cu Marie Šťastná și Andriy Lyubka



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 23 martie 2016, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Marie Šťastná (Cehia) și Andriy Lyubka (Ucraina).

Marie Šťastná (n. 1981) a absolvit Liceul Pedagogic şi apoi Istoria Artei şi Istoria Culturii la Universitatea din Ostrava. A debutat cu volumul Ipocriţilor primăvăratici (1999), iar în 2004, Peisaj cu Ofelia (2003) i-a fost recompensat cu prestigiosul Premiu Literar „Jiří Orten”, destinat autorilor în vârstă de până la 30 de ani şi pe care, de-a lungul timpului, l-au mai primit nume mari ale literaturii cehe, precum romancierii Michal Viewegh şi Pavel Brycz sau poetul Radek Malý. În prezent, Marie Šťastná locuieşte în Praga. În afară de poezie, se dedică şi confecţionării de bijuterii. Alte volume publicate: Nuduri (2006); 7apte 2007 (volum colectiv, 2007); Interioare (2010).

Andriy Lyubka (n. 1987) poet, traducător și eseist ucrainean. A absolvit școala militară Mukachevo și secția de filologie ucraineană la Universitatea Națională Uzhgorod. A urmat studii balcanice la Univesitatea din Varșovia. Autorul a trei volume de poezie: Opt luni de schizofrenie (2007), Terorism (2009) și 40 de dolari și bacșiș (2012) și al volumului de proză scurtă Killer (2012). Tot în 2012, a lansat un album alături de Dj Dimka Special-K. Câștigător al premiilor „Debut” (2007) și „Kiev Monastery” (2011), a beneficiat de mai multe rezidențe în Polonia, Letonia și Austria. A fost curatorul a trei festivaluri literare internaționale.

La eveniment va participa scriitorul, traducătorul și filmologul Mircea Dan Duță, fost director ICR Praga și autor al antologiei de poezie cehă contemporană Întunericul din camera copiilor (2015).

Moderator: Claudiu Komartin.

Evenimentul are loc cu sprijinul Ambasadei Cehe la Bucureşti.