Patru poeme traduse în bengaleză

Cu totul neașteptat, mi-au apărut patru poeme într-o revistă din Dacca, Bangladesh. Numărul prezent e dedicat poeziei din Europa și Africa (apropo de ceea ce scriam și ieri) și conține o selecție din 9 autori (un italian, un sudanez, un britanic, o americancă stabilită-n Germania, un român, trei nigerieni și un olandez). Poemele sunt traduse de tânăra Keya Chowdhury Jui (n. 1995).
This is a classic, so to speak:


YOYO                     লাট্টু

când                         যখন
nu                             আদতেই
vor                            থাকবে না
mai                           কোনো
fi                                লেনদেন
cheltuieli                  আর
şi                                মৃত্যুই
moartea                    কেবল
va                              একমাত্র
face                           পানযোগ্য
restul                         মধু

o                                জেনো
să                              কথা হবে
vorbim                      কফিনের ছায়ায়
prin                           তক্তার
scânduri                   ফাঁক
o                                 গলে
să                               খিলখিল
ne                               হাসিতেই
s p a r g e m              মুক্তি
de                               মিলবে
râs                              শুধু।

2006-2016

În 2006 (în a doua săptămână din mai, ca să fiu cât se poate de exact), când am ajuns într-un campus din Coreea de Sud (era un orășel la vreo sută de kilometri de giganticul Seul, cam ce e Ploieștiul față de București, doar că avea vreo două milioane de locuitori), am înțeles că acei câțiva europeni invitați la ambițiosul festival de literatură și traducere (pe lângă mine, care nu împlinisem 23 de ani și habar n-aveam pe ce lume sunt, aduseseră câteva nume grele din Europa Centrală și de Est, pe Olga Tokarczuk, Vladimir Arsenijević și György Dragomán, care de-abia publicase în Ungaria „Regele alb”), așa, noi patru eram văzuți la grămadă ca reprezentanți ai aceleiași zone, ai aceleiași „culturi”, cu tot cu diferențele evidente de limbă, tradiție, grund (sau background) istoric. Pentru gazdele noastre extrem-orientale, un sârb, un ungur, o poloneză, un român și poate chiar și suedeza și francezul din team-ul european eram toți cam din același „film” (nu știu dacă are sens să adaug că pe atunci România nu intrase în U.E., Serbia nici atât, deci explicația nu stătea în faptul că am fi putut fi priviți toți șase ca „cetățeni europeni”, vorba cântecului). La întâlnirile cu studenți de la acea universitate (care se-ntindea pe kilometri întregi, printre niște dealuri, peluze și pădurici ireproșabil întreținute), gazdelor noastre le-a venit destul de greu să ne „potrivească”, dacă-mi amintesc bine, sârbul și poloneza au mers la același departament de limbi slave, eu am avut o-ntâlnire cu o trupă foarte pestriță și hazoasă de vreo 15 tineri care studiau românește, dar nu vorbeau o boabă.
Impresia de apartenență la același teritoriu căruia noi, europenii, păream circumscriși, a reieșit și din faptul că eram puși (e drept, și cu poetul american Peter Campion și doi scriitori latino-americani) la aceeași masă, alta decât cea la care stăteau poeții și prozatorii sud-coreeni, deși cred că unul dintre scopurile festivalului era tocmai crearea unor legături cu ei...
Cu patru zile în urmă, după lectura pe care am avut-o la Centrul Cultural Minoriten din Graz, am fost interpelat de un domn de culoare, poate cu vreo 15, cel mult 20 de ani mai mare decât mine, și o aparență foarte artistică (aveam să pricep mai târziu că are o bună reputație ca slammer): fără politețuri sau introduceri pompoase, m-a întrebat în ce limbă am citit acolo. I-am spus zâmbind că în românește, la care întrebarea lui a venit imediat: – De ce? – Fiindcă sunt român și scriu în limba asta. – Și erau români în sală? – Nu știu, probabil că vreo 5-6 dintr-un public de 40. M-a privit ca pe un stupid și un nemernic și mi-a întors spatele. Omul chiar nu înțelegea ce caută un ins care scrie-ntr-o limbă a unei țări despre care nu știe nimic să-și rostească într-un oraș austriac textele în acea limbă, acompaniat de cineva care-i citește traducerile-n germană. 
Sunt doar două dintre multele întâmplări multiculturale pe care le-am trăit de 10-11 ani încoace pornind de la scrisul meu, de la „cariera” mea de traducător, dar și de la călătorii și întâlniri cu totul neașteptate prin lumea asta. M-am lungit puțin, oare ce voiam să spun? Cred că ceva în legătură cu eurocentrismul nostru caraghios (caraghios când vest-europenii se uită la noi în general ca la niște bizarerii, iar cei de pe alte continente ne văd alături de nații și tradiții culturale cu care avem mai puține legături decât cu Turcia, țările Caucazului sau chiar unele părți ale Orientului apropiat)? Sau poate voiam să spun că atunci când ne avântăm foarte siguri pe noi în discursuri care au legătură într-o mică măsură cu viața noastră, cu ceea ce știm despre lume și cu ceea ce are cu-adevărat legătură cu specificul și cu urgențele noastre (Grexit, imigranții sirieni, noul primar musulman al Londrei, discuțiile în legătură cu detenția lui Breivik vs legile draconice ale Barnevernet, nominalizarea lui Trump etc.), ar trebui să fim ceva mai atenți la nuanțe. Știu, știu, trăim în epoca facebookului, dar de undeva tot trebuie pornit: poate de la realizarea faptului că nu suntem nici buricul Pământului, nici cea mai prăpădită nație (chiar dacă, în general, stima noastră de sine e foarte scăzută) de pe fața lui.

„Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.” (chiar așa, Mihai Eminescu)

Institutul Blecher 127

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 8 mai 2016, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Paul Vinicius, Angelica Stan și George-Ștefan Niță.

Paul Vinicius (n. 1953) a debutat editorial în 1998, cu volumul de versuri Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, urmat de Eclipsa (1999), Studiu de bărbat (2002), Liniștea de dinaintea liniștei (2011), kemada (2012) și Nopți la maximum, dimineți voalate (2014). În Spania i-a apărut volumul Las noches de los maniquíes y otros blues (2014). A mai publicat două volume de teatru.

Angelica Stan (n. 1969) este absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1995) din Bucureşti și doctor în Urbanism (2006). În prezent, conferențiar universitar în cadrul Facultății de Urbanism. A publicat volumele de poezie: bumerang (1999), Testul umbrei (2005) și Clona (2009).

George-Ștefan Niță (n. 1985). Masterand al Universității din București – Etnologie și Antropologie Culturală. Prezent în diferite antologii și publicații literare, mai mult sau mai puțin importante. A făcut parte din Atelierul de poezie al Simonei Popescu.

Moderatori: Tiberiu Neacșu și Radu Nițescu.

Volumele de poezie ale anului 2015 (II)

N-am putut să fac un „Top 10”, așa că pe lista asta sunt 24 de cărți de poezie apărute anul trecut. Nu am inclus și debutanții, deși sunt printre ei câțiva care mi-au plăcut, i-am pomenit deja pe blog, pe majoritatea i-am invitat să citească la Institutul Blecher. Sunt scriitori foarte diferiți, printre cei mai buni de azi, din toate generațiile active. Au mai fost, desigur, și cărți pe care nu le-am citit, cum sunt cea a lui Robert Șerban, premiată de Radio România Cultural, și cea semnată de Adrian Suciu (care a luat premiul festivalului de la Sighetu Marmației), dar una peste alta cred că nu am avut prea multe scăpări.

Despre primele cinci cărți din această listă s-a scris mult, aflându-se în centrul discuțiilor critice, fiind nominalizate la cele mai serioase premii actuale, cele ale revistei „Observator cultural”, iar asta indică o schimbare de generație (pe care am văzut-o derulându-se de câțiva ani): poeții de 35-45 de ani de acum (cei numiți în urmă cu 10-15 ani – nu o dată într-un sens peiorativ – „2000-iști”) sunt cei care dau titlurile cele mai dezbătute și lăudate.
Sunt, ce-i drept, și printre 80-iști poeți care scot în continuare cărți bune și excelente (am scris cu admirație despre revenirea Marianei Codruț cu hiatus; de asemenea, nu ai cum să ignori cărțile semnate de Liviu Ioan Stoiciu, Romulus Bucur și Daniel Pișcu), după ce în 2013 Alexandru Mușina (Teoria și practica literaturii), iar în 2014 Aurel Pantea (O înserare nepământeană) au dat excelente volume noi, de maturitate și deplină consacrare.
Să mai adaug, ca observație globală, că mi s-au părut nedreptățite (și de puținii critici/ cronicari de azi, și de către juriile premiilor literare) cele două volume de poezie scoase de Dumitru Crudu (cel puțin La revedere, tată e de prim nivel), precum și cartea lui Nicolae Coande, dar și volumele noi ale „veteranilor” Dușan Petrovici și Constantin Abăluță (primul publicând după mai bine de un deceniu), care n-au avut, după știința mea, prea mare ecou.
În mare, lucrurile arată bine. Câmpul (chiar așa enclavizat cum știm că e, cu un public restrâns și pasionat) e foarte divers și degajă multă energie, inventivitate, explorări de tot felul, modalități distincte de a înțelege și practica discursul poetic în zilele noastre (e de ajuns să-i citești pe Stănilă, Drăgoi, Miticov, Aldea, Micleușanu, Dósa sau Măceșaru pentru a te convinge de asta).

* T.S. Khasis, aparenta naturalețe a vieții (Casa de Editură Max Blecher, 2015)

* Ștefan Manasia, Cerul senin (Editura Charmides, 2015)

* Svetlana Cârstean, Gravitație (Editura Trei, 2015)

* Radu Vancu, 4 A.M. Cantosuri domestice (Casa de Editură Max Blecher, 2015)

* Teodor Dună, Obiecte umane (Editura Cartea Românească, 2015)

* Mariana Codruț, hiatus (Editura Paralela 45, 2015)

* Liviu Ioan Stoiciu, Nous (Editura Limes, 2015)

* Dumitru Crudu, La revedere, tată (Editura Tracus Arte, 2015)

* Nicolae Coande, Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015)

* Moni Stănilă, Colonia fabricii (Editura Cartea Românească, 2015)

* Daniel Pișcu, Per amorem (Editura Charmides, 2015)

* Romulus Bucur, Arta războiului (Editura Tracus Arte, 2015)

* Mitoș Micleușanu, Munca (Editura Tracus Arte, 2015)
* Andrei Dósa, Nada (Editura Pandora M, 2015)

* Marius Aldea, sinistra (Casa de Editură Max Blecher, 2015)

* Andrei Doboș, Valea rea (Cartea Românească, 2015)

* Vlad Drăgoi, Eschiva (Cartea Românească, 2015)

* Dmitri Miticov, Dmitri: genul cinic (Cartea Românească, 2015)

* Medeea Iancu, Cântarea care a biruit toate cântările (Editura Paralela 45, 2015)
* Ciprian Măceșaru, Numele meu este Bryan Ruiz (Next Page, 2015)
* Corina Bernic, Stații (Editura Pandora M, 2015)
* Dan Ciupureanu, Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2 (Tracus Arte, 2015)

* Dușan Petrovici, Însemnări atroce (Editura Diacritic, 2015)

* Constantin Abăluță, chiar așa (Editura Charmides, 2015)

Astăzi, la Graz

Pentru cei care sunt în Graz sau pe-aproape: marți la ImCubus (Minoriten, în Mariahilferplatz), de la ora 20, voi citi alături de o poetă austriacă, Barbara Rauchenberger (și-n întâlnirea asta eu o să fiu esticul brutal & melancolic:)

[am stat și m-am uitat]

Poem-colaj din texte trimise la cea de-a VII-a ediție a Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” (Târgoviște, 14-15 mai 2016).
Cu Adelina Dozescu, Irina Temneanu, Adelina Pascale, Ana Maria Sârbu, Marius Dragomir, Talida Bighiu, Lucian-Marian Brad, Alexandru Horațiu Lipot, Mircea Teodor Răduță


țara asta nu mai e de noi

& sângele de pe haine mușcă din steag

& estul mușcă din continent

exact unde place &

exact unde doare

nu încerca să priveşti mai departe căci

tot ce va rămâne va fi gâtul lui lutz arborat

fără experienţa simulărilor practice

mâna speră și caută lângă

mâna găsește liniștea animalului

blocat în capcană

nici o reprezentare nu m-a pregătit pentru asta

am stat și m-am uitat degeaba la
o pagină goală

cu răbdarea cu care te-­am aşteptat 2543 de zile

și nu mai aud nimic

nu mai știu nimic

strigă-mă pe numele Loser

să creadă lumea că-s american şi deţin money

[cocon]

Poem-colaj din texte trimise la cea de-a VII-a ediție a Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” (Târgoviște, 14-15 mai 2016).
Cu Alexandra Dumencu, Diana Beldeanu, Cătălina Suditu, Iris Rusu, Ioana Iacob, Alexandra Negru, Ioana Vintilă, Alexandra Diana Malenda, Ivona Catană, Andreea Chiper, Elena Boldor, Raluca Boantă, Corina Florentina Cristian


nu ești niciodată pregătit pentru cum se simte
undeva la subsol în locul în care norii
nu mai tulbură maniacii
peste tine glasurile orașului cu
frici cu tot sub pătură tace și inima
acum când tot ce mai rezistă în noi
e un cocon de hormoni care împinge limitele până la
plăcerea morbidă a frumuseții
și muzica asta
care mi se dezintegrează în cap
și becul din baie ce devine o pitică albă gata
să mă înghită cu tot cu transpirația de pe spate
un acvariu cu pești bine hrăniți
o mamă robot tată robot bunică robot
așa degeaba și uneori cu drag
la sfârșit devii om
același nume cu aceleași trăsături
dincolo de apele întunecate